Răsfoire

Revista Orizont Aviatic nr. 31

Pagina 1 din numărul selectat.

Revista Orizont Aviatic nr. 31, pagina 1
Pornind de la destinul unui veteran de război, mitraliorul de bord Iacob Ivanov (acum în vârstă de 91 de ani), Cornel Marandiuc deschide o dezbatere etică "Unii au reuşit să-şi păstreze decoraţiile..."
Dan Antoniu şi George Cicoş au un articol minunat ilustrat despre inaugurarea marilor raiduri aeriene (pag. 4-6).
În următoarele pagini, comandor aviator (r) Dan Stoian dezvoltă prima parte a unui subiect care-l preocupă de zeci de ani, "Pacea nedreaptă şi dictatura stalinistă pentru poporul român".
Un portret al comandorului (r) Alexe V. Rusen face în pagina 10 comandorul (r) aviator Constantin Iordache.
Tot Constantin Iordache face în pagina următoare portretul altui aviator din aceeaşi generaţie (născut în 1931), comandorul aviator (r) Nicolae Antohi, membru al filialei ARPIA din municipiul Buzău.
Sub titlul "O escadrilă de legătură la cotul Donului", Vasile Tudor povesteşte antrenant, dar şi cu multe detalii, istoria Escadrilei 112 pe Frontul de Est.
Destinul tragic al unuia dintre cei mai talentaţi acrobaţi aerieni, căpitan aviator Dumitru (Pufi) Popescu este făcut cunoscut în pagina 14 (de către Vasile Tudor), în timp ce, în pagina următoare, Constantin Iordache ne reaminteşte de căpitan aviator Dumitru Deică, comentând pe marginea unor fotografii din arhiva personală a eroului plecat dintre noi la 15 iunie 2002 într-o lume mai bună.
Ca întotdeauna, orice apariţie editorială în domeniu nu trece neobservată, de data aceasta cdor. aviator ing. Dan Stoian, veteran de război, anunţă cartea lui Constantin Iordache despre eroul aviator Vasile A. Gavriliu.
"Ultimul" salt ne oferă imagini de la înmormântarea celui care a fost Ionel Iordănescu, paraşutist profesionist (4.500 salturi), multiplu campion naţional, maestru al sportului, antrenor emerit, plecat dintre noi mult prea devreme.
În prezenţa unor imagini mai mult sau mai puţin cunoscute din anii războiului, Cornel Marandiuc se întreabă ce sărbătoreşte România la 9 Mai? (pag. 18-19)
Nu mor numai oamenii văzduhului, mor şi însoţitorii lor de pe pământ, după cum ne este anunţată trecerea la cele veşnice a Tudorei Stela Baştan, soţia generalului paraşutist Grigore Baştan, amândoi îngropaţi la Ghencea Militar.