Biografie
Născut în comuna Măxineni, judeţul Râmnicul Sărat, la 31 august 1913, fiul lui Dumitru, funcţionar fiscal (decedat în anul 1919) şi al Ioanei, născută Manolache, rămasă văduvă, fără nici o avere şi cu 9 din cei 12 copii născuţi - trei muriseră de mici - cel mai mare având 18 ani.
După moartea tatălui, mama a fost împroprietărită cu câteva pogoane de pământ. Fiind într-o regiune săracă, nesănătoasă, de baltă dar şi secetoasă, deşi familia muncea din greu, inclusiv copiii de 5-6 ani, pământul nu a produs atât cât era necesar pentru un trai decent. Cu mari greutăţi şi sacrificii mama a reuşit să-i trimită la şcoala primară din sat pe toţi copiii. În continuare, toţi cei şapte copii rămaşi în viaţă au reuşit să urmeze diferite şcoli secundare, dar numai cu ajutorul unei surori a mamei, cu burse de la stat şi cu ajutor din partea orfelinatului.
După şcoala primară, între anii 1926-1933 urmează cursurile Şcoalei Tehnice a Aeronauticei "Aurel Vlaicu" din Mediaş, unde beneficiază de gratuitate din partea statului. Şcoala pregătea personal tehnic pentru aeronautică, în special pentru aviaţie. Pentru aceasta, în afara cursurilor teoretice se făcea practică în atelierele şcolii, în mai multe meserii: tâmplărie, ajustaj, mecanică (motoare de aviaţie şi auto), electicitate, radio T.F.F.
După absolvire a fost propus pentru Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie, dar nu a avut cei 5000 de lei care reprezentau taxa şcolară. Astfel, în toamna anului 1933 se prezintă la Flotila I Aviaţie Iaşi, pentru a-şi satisface serviciul militar cu termen redus, timp de 1 an.
În vara anului 1934 reuşeşte să procure (cu împrumut de la rudenii şi de la un foarte bun prieten) cei 5000 de lei şi se înscrie la examenul de admitere la Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie - secţia mecanică, la care reuşeşte.
La sfârşitul anului I face o practică de 30 de zile la Şcoala de ofiţeri de aviaţie, în atelierele şi laboratoarele arsenalului aeronautic de la Cotroceni. În această perioadă, împărţiţi pe echipe, împreună cu colegii, au demontat, curăţat, revizuit parţial şi general şi montat motoare de avioane răcite cu aer şi cu apă. Au montat apoi motoare reparate de bancul de probă, le-au controlat funcţionarea şi măsurat puterea. A urmat apoi montarea acestora pe avion, cu probele de funcţionare cerute. Au trecut apoi la atelierele de construcţii şi reparaţii de celule de avion, unde au urmărit întregul proces de fabricare a elementelor celulei: lonjeroane, nervuri, traverse de plan şi fuselaj, diagonale, etc.. A urmat îmbrăcarea planurilor şi fuselajului cu placaj sau cu pânză, la emailitarea şi vopsirea îmbrăcămintei şi la asamblarea tuturor elementelor celulei. A urmărit întregul proces de fabricare a elicelor de lemn precum şi echilibrarea acestora.
Termină cursurile acestei şcoli la 1 iulie 1937, ultimii doi ani îi face la Bucureşti, la secţia mecanică. În aceşti ultimi doi ani de şcoală în afara cursurilor de cultură generală şi militară a urmat şi cursuri de specialitate: metalurgie, tehnologia materialelor, termodinamică şi motoare de avioane, aerodinamică şi construcţii de avioane, aerostatică şi construcţii de baloane, automobile, armament, muniţii şi bombe avion, instrumente de bord, devize şi scripte tehnice, maşini-unelte, scule şi utilaje, pulberi, explozivi şi balistică interioară, T.F.F. şi radio-goniometrie. Pe lângă cursurile teoretice, câte trei jumătăţi de zi pe săptămână aveau aplicaţii practice în ateliere. Fiecare echipă de câte 3 elevi primea câte un motor pe care trebuia să-l repare şi să-l predea în stare de funcţionare, cu încercările care se presupuneau la bancul de probă. La sfârşitul anului II face practică timp de o lună la Uzinele I.A.R. din Braşov (ulterior Oraşul Stalin). Practica se făcea sub îndrumarea comisiei militare de control din fabrică. În această perioadă a urmărit întregul proces tehnologic de fabricare a motoarelor şi a celulelor de avion.
La 1 iulie 1937 este înaintat la gradul de sublocotenent mecanic de aviaţie şi este repartizat la Flotila I Bombardament din Braşov. Rămâne la această unitate până la 9 martie 1940, având funcţia de ofiţer mecanic escadrilă şi pentru scurt timp ajutor al şefului serviciului tehnic al unităţii. În această calitate răspundea de buna funcţionare şi întreţinere a materialului volant, rulant şi a întregului utilaj tehnic al subunităţii. Organizează şi conduce planul de revizii periodice (parţiale şi generale) a materialului volant. Răspundea de alimentarea cu combustibil şi lubrifianţi, precum şi de aprovizionarea cu piesele de schimb necesare. Făcea recepţia de zbor a materialului ieşit de la reparaţie sau nou venit în unitate. În restul timpului funcţiona ca profesor sau instructor la diferitele şcoli de specialitate din cadrul Flotilei - servanţii şi mecanicii de avioane, armuriereii, electricienii şi radio-telegrafiştii.
La 20 august 1939 se căsătoreşte cu Elena Vântoiu, (fiica lui Radu Vântoiu, primarul comunei Zărneşti şi a Iuditei Vântoiu) cu care are un fiu, Radu. Soţia, absolventă a Liceului de fete "Principesa Elena" din Braşov a lucrat ca învăţătoare suplinitoare la Şcoala Elementară de 4 ani din Zărneşti şi apoi la primărie, unde a fost ofiţerul stării civile.
La începutul lui septembrie 1939 Germania atacă Polonia. O parte din forţele aeriene poloneze se refugiază în ţara noastră. Avioane de bombardament bimotoare de tipul "LOS" sosesc pe aeroportul Băneasa. Ca urmare a unei convenţii dintre guvernele român şi polonez, avioanele refugiate din Polonia urmau să fie cedate României. Ministerul Aerului şi Marinei a numit comisii de tehnicieni militari care să verifice, trieze şi să pună în stare de funcţiune aceste avioane. Fiind numit într-o astfel de comisie, Aurel-Vlaicu Ţârulescu este detaşat la sfârşitul lunii septembrie 1939 pentru două luni la Aeroportul Băneasa. Împreună cu câţiva aviatori şi tehnicieni polonezi refugiaţi a făcut inventarierea avioanelor şi a altor materiale tehnice de aviaţie, pe care le-au revizuit, reparat şi pus în stare de funcţionare.
Este mutat apoi la Flotila II Bombardament Buzău, dar fiindcă această unitate avea un grup în Braşov, a rămas aici până la 10 mai 1941 când se mută efectiv la Buzău şi unde este înaintat la gradul de locotenent mecanic.
Deoarece în această perioadă aviaţia începe să fie dotată cu avioane şi motoare de tip nou, este trimis pentru două luni, alături de mulţi alţi colegi, la o şcoală de specializare şi perfecţionare tehnică în motoare la "Centrul de instrucţie al aviaţiei" de la Pipera, Bucureşti.
În 1941, timp de patru luni este pe front la Tarutino în Basarabia cu grupul I din Flotila II Bombardament, dar, ca ofiţer mecanic de escadrilă, nu a participat la lupte. Apoi, grupul de bombardament având materialul uzat, intră în refacere şi vine pentru scurt timp cu garnizoana la Tecuci.
Între anii 1941-42 a urmat o şcoală de specializare tehnică la Uzinele I.A.R. din Braşov.
Iulie 1942- martie 1943 face parte, cu gradul de locotenent, din Baza Flotilei II Bombardament Tecuci, fiind şef al serviciului tehnic al unităţii şi pentru scurt timp ofiţer mecanic de grup la Grupul II Bombardament. În această calitate conduce întreaga activitate tehnică a unităţii. Face recepţia tuturor materialelor tehnice intrate în unitate precum şi a avioanelor ieşite din reparaţie. Totodată a făcut parte şi din comisia pentru anchetarea accidentelor de avion şi auto, ceea ce presupunea o excelentă cunoaştere a materialului respectiv, a modului de funcţionare.
Martie 1943 - decembrie 1946 este mutat în Baza Aeriană Regională nr. 1 Cristian - Braşov, unde funcţionează ca şi comandant al companiei de ateliere C.F.R. care dispuneau de trenuri (ateliere ce deserveau unităţile de aviaţie deplasate), ca şef al secţiei II motoare de avion şi piese de schimb. La 8 XI 1944 obţine gradul de Căpitan mecanic.
În august 1947 este trecut în cadrul disponibil al armatei conform legii nr. 433/1946, având toate drepturile cuvenite gradului încă un an. A locuit în continuare la Cristian până în aprilie 1947, când a fost nevoit (după decesul socrului) să se mute la Zărneşti.
În iulie 1947 se angajează la Fabrica de Hârtie din Zărneşti, apoi la fabrica de Celuloză şi Hârtie "Nicolae Bălcescu", unde a ocupat diferite funcţii administrative până în anul 1950, când este numit şeful secţiei Pregătirea Lucrului, datorită pregătirii sale tehnice.
La începutul anului 1951 odată cu înfiinţarea secţiei de reparaţii capitale, pe lângă celelalte funcţii administrative organizează şi conduce această secţie. Din anul 1952 până în 1954 este şef al acestei secţii de reparaţii capitale. Apoi este numit şef al secţiei de "Devize şi Proiecte" din aceeaşi fabrică, până în 1973 când se pensionează.
După pensionare rămâne în Zărnesti alături de familie. În 1988 îşi pierde unicul fiu, decedat în urma unui stop cardiac.
În 26 martie 1996 trece în nefiinţă şi este înmormântat cu onoruri militare în cimitirul ortodox din Zărneşti. A purtat numele de Aurel Vlaicu, în amintirea primului zburător de excepţie al românilor, fiind născut în anul în care Aurel Vlaicu s-a prăbuşit la Băneşti, Câmpina.
[biografie reconstituită de Angela-Romana Ivănoiu după actele personale şi completări aduse de Radu Ţârulescu, nepot - Braşov, februarie 2011]