Biografie
Născut la 23 aprilie 1903 la Cetate Albă, al treilea fiu al diaconului Gavril Nagaevschi, (numit la Catedrala ortodoxă după terminarea cursurilor Seminarului Teologic din capul nordic al Basarabiei, oraşul Edineţ, din judeţul Hotin) Gheorghe, era pregătit a fi un urmaş potrivit pentru viaţa de cleric. Deci, la îndemnul familiei, este înscris în anul 1912 la Seminarul Teologic din Chişinău, reşedinţa Guberniei Basarabia, din graniţele de atunci ale Rusiei ţariste.
Foarte curând, mai exact la data de 28 martie 1918, Sfatul Ţării horărăşte Proclamarea Unirii cu Patria Mamă - România în graniţele fostei ţări - Moldova lui Ştefan cel Mare.
Pentru tânărul seminarist acest eveniment va produce primul pas hotărâtor din viaţa sa. În vara aceluiaşi an, aflat în vacanaţă în localitatea Terebna din judeţul Bălţi, unde se refugiază părinţii, în gospodăria bunicilor din partea mamei, îşi pune în aplicare acest pas hotărâtor. Cere tatălui să-i semneze două petiţii în alb, motivaţia fiind înscrierea în clasa a VII-a şi obţinerea unei burse se studiu. Reîntors la Chişinău, foloseşte semnăturile, una drept consimţământul părinţilor pentru cariera militară şi a doua pentru înscrierea la liceul militar "Regele Ferdinand" din Chişinău.
Surpriza cea mare a fost de Sfintele Sărbători ale Crăciunului, când a venit acasă îmbrăcat în haine militare. Aşa stând lucrurile, termină liceul şi se înscrie la Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie. Mare iubitor de animale, acasă are la dispoziţie pe lângă cele două perechi de cai de muncă şi un ponei, pentru antrenament.
Viaţa este frumoasă, chiar interesantă, dar începe să-i arate şi părţile ei mai puţin plăcute. La cavalerie, se cerea să fii în posesia unui cal propriu, pentru care părinţii nu-i puteau asigura finanţarea.
La Cluj, unde era şcoala, o cunoaşte pe Tatiana Precul, studentă la Universitate, Facultatea de filologie, fiica lui Gheorghe Precul, cunoscut proprietar de pământ, moşia Morovineţ din judeţul Bălţi, care a garantat pasul decisiv: căsătoria.
Termină Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie în perioada în care armata începe o amplă acţiune de recrutare a tinerilor pentru aviaţie. Este tentat de această carieră, renunţă la cavalerie şi se înscrie la Şcoala de Pilotaj din Tecuci, urmează Bucureşti, Ziliştea, Braşov, perioadă plină de satisfacţii profesionale şi personale.
În anul 1933 se naşte Emil Arsenie, unicul său fiu. Situaţia materială este bună, soţia renunţă la profesorat pentru a-şi urma soţul la noile reşedinţe din Bucureşti, Tecuci şi în final Braşov.
O rază de soare se pare că strălucea mereu deasupra familiei, până la declanşarea trăsnetului din iunie 1940, când Basarabia este ocupată în întregime de trupele sovietice, plus Bucovina de Nord. Legăturile dintre părinţi, copii, rude colaterale sunt rupte de o cortină întunecată, invizibilă. Nicio veste, nicio cale de comunicare. Părinţii şi o parte din rudele Tatianei se refugiază, dar fraţii, o soră şi părinţii lui George rămân în necunoscut.
Speranţele încep să reînvie, deşi cu o temere tulburătoare, se întrevede o rază de lumină. În România se petrec evenimente tragice, totuşi, la 21 iunie 1941, postul de radio lansează chemarea Generalului Ion Antonescu, aflat la cârma ţării: "Vă ordon, treceţi Prutul!", iar escadrilele 74 şi 75 în cadrul corpului 5 Bombardament intră în acţiune.
"Un basarabean şi un bucovinean au fost primii ostaşi români care au trecut Prutul" scriau ziarele "Univesrul" şi "Adevărul", cu referire la locotenentul comandor Gheorghe Nagaevschi şi la observatorul său, locotenentul Gheorghe Boldur.
Atunci când România a achiziţionat primul lot de 20 de bombardiere franceze "Potez-633", unul dintre piloţii angajaţi pe acest avion a fost Gheorghe Nagaevschi, care a primit chiar comanda Grupului 2 Bombardament "Potez-633".
Ulterior, el a pilotat şi bombardiere de tip "Heinkel 112" şi "Savoia Marchetti 79" (fabricat sub licenţă la uzinele I.A.R. Braşov).
Începutul celui de-al doilea război mondial pentru România l-a aflat pe Gheorghe Nagaevschi la Comanda Grupului 5 Bombardament. În această calitate, dar şi ţinându-se cont de originea sa basarabeană, comandorul Nagaevschi s-a aflat în fruntea primei formaţii de avioane româneşti care a trecut în zbor Prutul în dimineaţa zilei de 21 ianuarie 1941. La data intrării noastre pe făgaşul celui de-al doilea război mondial, în compunerea Grupului 5 Bombardament, comandat de comandorul G. Nagaevschi, se aflau Escadrilele 74 şi 75 Bombardament. Acţiunile de luptă din primele zile de război ale acestor escadrile au fost consemnate în registrul istoric al grupului de către locotenentul Gheorghe Carp, astfel: 21 iunie 1941. Escadrila 74 Bombardament lansează bombe asupra aerodromului de la Bolgrad şi asupra căii ferate aflate la Nord de localitate, pe care o loveşte din plin. Escadrila 75 Bombardament lansează bombe asupra aerodromului de la Bulgărica, unde distruge la sol 10 avioane de vânătoare ruseşti. În urma dispariţiei căpitanului aviator Balş Nicolae, comanda Escadrilei 75 Bombardament revine căpitanului aviator Potora Iuliu (ordinul nr 2256/26.06.1941 al Grupului 2 Bombardament).
26 iunie 1941. Două patrule de la Escadrila 74 Bombardament şi o parulă de la Escadrila 75 Bombardament (în total 9 avioane Potez 63B) protejate de 8 avioane Heinkel 112, bombardează podul de la Chilia Nouă şi 4 şlepuri.
28 iunie 1941 ora 8.50. Escadrila 74 Bombardament cu 6 avioane Potez 63B, protejate de 6 avioane Heinkel 112 bombardează cheiul Ismail şi ambarcaţiunile aflate în port (3 şlepuri). Escadrila 75 Bombardament cu 5 avioane Potez 63B, protejate de 2 patrule Heinkel 112 bombardează cheiul şi o parte din oraşul Chilia Nouă.
28 iunie 1941, ora 16.00. Trei avioane de la Escadrila 74 Bombardament şi 5 de la Escadrila 75 Bombardament, protejate de 10 avioane Heinkel 112 bombardează portul şi clădirile aflate pe cheiul oraşului Chilia Nouă.
30 iunie 1941. O patrulă de la Escadrila 74 Bombardament, protejată de o patrulă Heinkel 112 primeşte misiunea de a bombarda aerodromul Iaracila. Nu au fost lansate bombele, deoarece nu s-a observat nicio activitate. La Musaid, avioanele au fost întâmpinate cu o puternică reacţie antiaeriană.
30 iunie - 3 iulie 1941 Grupul 2 Bombardament nu ia parte la nicio activitate aeriană.
3 iulie 1941 ora 9.50. Două patrule ale Escadrilei 74 Bombardament protejate de avioane IAR-80 bombardează un parc de maşini aflat într-o pădure şi o coloană inamică de pe şoseaua Nisiporeni-Brătuleni.
4 iulie 1941 ora 14.40. Şase avioane Potez 63B de la Escadrila 75 Bombardament, protejate de avioane IAR 80 bombardează şi mitraliază o coloană de căruţe şi maşini pe şoseaua Leuşteni-Lăpuşna.
În cursul luptelor, pilotul Gheorghe Nagaevschi s-a remarcat prin rezultate pozitive ale misiunii sale. Pierderile suferite de grupul său au fost reduse datorită tacticii inventate de comandant, aceea de a reveni la bază "rase-motte", avioanele devenind în acest fel greu de detectat şi interceptat de către inamic. Deşi acţiunile bombardierelor nu sunt la fel de spectaculoase ca cele ale vânătorilor, datorită maniabilităţii mai reduse a grelelor aeronave faţă de agilele interceptoare, totuşi Nagaevschi a realizat câteva fapte care au atras atenţia.
Astfel, la 4 august 1941, atunci când adjutantul aviator Ovidiu Clopoţel, pilot pe un IAR 80 efectua protecţia Grupului 5 Bombardament, a fost nevoit să aterizeze forţat între liniile frontului, în bătaia armelor inamicului, Nagaevschi nu a ezitat să aterizeze cu avionul său lângă 80-ul avariat, salvându-l pe Clopoţel.
Pentru activitatea sa pe front, comandorul Nagaevschi a fost recompensat cu numeroase ordine şi medalii, cea mai valoroasă fiind "Virtutea Aeronautică cu barete", clasa Cavaler.
Zeci şi sute de misiuni de luptă până la 23 august 1944, când avioanele se aflau în misiune pe malurile Ialomiţei, în zona Ţăndărei, aşteptând ordinul retragerii, la Turda, de unde încep apoi misiuni în lupta pentru eliberarea Ardealului de Nord, apoi noua bază de staţionare la Debreţin, până la Ziua Victoriei Finale, 9 mai 1945.
A urmat perioada regrupării la Braşov, unde comandorul Nagaevschi rămâne în continuare la comanda Flotilei Bombardament, transformată, decimată, restructurară, până în luna martie 1948, când este trecut în rezervă, la vârsta de 45 de ani.
Aripile i-au fost frânte la propriu şi la figurat. Familiile socrilor, ale părinţilor, cumnaţilor, se aflau în ţară, răspândiţi în diverse localităţi: Braşov, Ghimbav, Bod, Araci, în judeţul Timiş, Arad, Moineşti.
Aveau nevoie de ajutor, de sprijin, de protecţie, în faţa unor autorităţi supuse directivelor necruţătoare ale forţelor de ocupaţie, care pur şi simplu vânau oameni, erau prinşi în razii poliţieneşti, obligându-i să se întoarcă în Basarabia, după concepţia lor, statul sovietic "eliberator".
Cei care şi-au apărat Patria, care au luptat la chemarea Ţării erau acum "duşmanii" regimului, "rămăşiţe burghezo-moşiereşti".
Emil, care se pregătea pentru examenul de capacitate, află că este exmatriculat de la Liceul "Andrei Şaguna", alături de alţi trei colegi, proveniţi din clasa "burghezo-moşierească".
Fără forţa aripilor de aviator, mintea i-a rămas totuşi lucidă. Cunoştea limba rusă din perioada celor şase clase parcurse la Seminarul Teologic din Chişinău până în anul 1918. Ia decizia să se înscrie la Facultatea de Limbi străine, urmează un curs de trei luni la Bucureşti şi obţine calificarea de profesor de limba rusă, iar Minsiterul Învăţământului îl numeşte profesor chiar la liceul "Andrei Şaguna", de unde fiul său fusese exmatriculat. Organele administrative locale intră în derută, dar până la urmă se abţin să ia măsuri coercitive, pentru o perioadă de timp.
Asaltul terestru nu se opreşte, dovedindu-se pentru pilotul Nagaevschi mai periculos decât proiectilele artileriei de front. Are însă forţa tinereţii, disciplina insuflată în viaţa militară, dârzenia şi capacitatea de a înfrunta atacul la care este expus. Este sprijinit de colegi, cum au fost profesorul Iorgu Ganea, Octavian Giurgiu, Traian Jianu, Nicolae Pavel sau tinerii Gurău, Rădulescu şi alţii.
Continuă cursurile superioare la cursurile fără frecvenţă ale Institutului de Limba şi Literatura Rusă "Maxim Gorki" din Bucureşti, reuşeşte să câştige simpatia elevilor, cu toate că studiul acestei limbi nu era apreciat. Solicitările ca profesor sunt însă mari, aşa că predă şi la Facultatea Muncitorească de pe lângă Institutul de Mecanică, sau, ocazional, cu ora, la alte şcoli.
Nu uită legătura cu armata. Se implică alături de laţi colegi la organizarea primei Asociaţii a Veteranilor de Război, activează la secţia auto de pe lângă ANVSAP, colaborează împreună cu profesorul Nicolae Pavel în cadrul Asociaţiei pentru Protecţia Naturii, mereu preocupat şi fără odihnă. Întreţine relaţii amicale cu ing. I. Şilimon, cu inginer aviator C-tin C. Gheorghiu, ing. Costin şi alţii. Mereu în criză de timp şi cu preocupări active până în luna septembrie 1984 când, după mărturisirea creştinească în faţa preotului, trece liniştit şi senin apele învolburate ale Stixului, spre cele veşnice.
[relatare biografică şi portret fotografic primite de la Victor Negoescu, au fost folosite date din cartea lui Constantin Ucrain - Fii ai Basarabiei în oştirea română]