Biografie
Din multimea celor care au slujit cu devotament si abnegatie aripile aviatiei romanesti in timpul celor 2 razboaie mondiale in tara noastra, un loc aparte il ocupa in istoria aviatiei romane cpt. av. Al. Serbanescu. S-a nascut la 17 mai 1912 in comuna Colonesti, judetul Olt fiind al treilea copil din cei sase ai sotilor Alexandru (notar) si Maria Serbanescu (casnica). Urmeaza scoala primara in satul sau natal, apoi gimnaziul la Iasi. In baza concursului de admitere devine elev la Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Manastirea Dealu (1927-1931). Relevant este faptul ca in fiecare an de studiu, s-a situat printre primii. Dupa absolvirea acestei prestigioase institutii de invatamant liceal a armatei, a urmat Sc. Militara de Ofiteri de Infanterie din Sibiu apoi Scoala de Aplicatii a Infanteriei. In 1931 a fost avansat la gradul de sublocotenent, fiind incadrat la Batalionul 3 vanatori de munte din Brasov. Concomitent a urmat IMEF (Inst. Militar de Educatie Fizica) timp de 3 ani, situandu-se in fiecare an pe locul intai. Dorinta acerba, vointa si chemarea tanarului ofiter de vanatori de munte de la mersul pe schi - vanatori de munte, la zborul cu avionul, l-au determinat sa urmeze toata pregatirea succesiva a scolii de aviatie. Odata cu intrarea Romaniei in razboi la 22 iunie 1941, ofiterul solicita sa fie trimis la specializare pentru a putea fi brevetat pilot de razboi. Aceasta specializare a facut-o pe aerodromul de la Ghimbav - Brasov pe avionul "Nardi-305" si apoi la Rosiori de Vede pe avionul "IAR-80". Devenind posesor al brevetului dorit a fost repartizat initial la Flotila 2 vanatoare, apoi la Grupul 9 vanatoare dotat cu avioane "IAR-80". Impreuna cu locotenent Dinu Pistol, provenit tot de la vanatorii de munte, au solicitat comandantilor ierarhici in repetate randuri sa li se aprobe mutarea in cadrul Grupului 7 vanatoare, aflat in lupte pe frontul de rasarit. Aceasta dorinta abia la 1 sept. 1941 le-a fost indeplinita in cadrul grupului de vanatoare solicitat. Dupa 3 luni a fost avansat la gradul de capitan si numit la comanda Escadrilei 57 de vanatoare din grupul mentionat mai sus. Cpt Al. Serbanescu a dovedit un inalt spirit de organizare si hotarare, reusind sa evacuaze, in coditii grele, de pe aerodromul Karpovka de langa Stalingrad, cele 13 avioane si 25 de piloti pe care-i avea escadrila sa. In luna martie 1943, s-a constituit un grup format din 45 de piloti de vanatoare de elita, in frunte cu Serbanescu, un grup de vanatoare cu avioane "MC-109G", care a fost incadrat in Flotila Germana "UDET" si trimis din nou pe front la Dnepropetrovsk. Bilantul victoriilor aeriene obtinute de acest brav pilot in cadrul acestui grup s-a ridicat la 30. La 1 iulie 1943 pilotii romani au fost transferati in cadrul Grupului 9 Vanatoare, aflat la Mariopol, cpt. Av. Al. Serbanescu fiind renumit la comanda Escadrilei 57 Vanatoare. Pana la sfarsitul anului, executand zeci de misiuni de insotire si vanatoare libera, pilotii acestuia fiind in nenumarate randuri citati prin ordinea de zi pentru victoriile aeriene obtinute. In toamna anului 1943, Serbanescu preia comanda Grupului 9 Vanatoare, operand de pe aerodromul Melitopol, Nicolaev pe Bug, Odessa, Tiranopol, din feb. 1944, de pe cel din Tecuci si din august de pe cel din Buzau. In luna aprilie Serbanescu a fost sarbatorit oficial si decorat pentru cele 600 de lupte aeriene si 53 de avioane inamice doborate. In vara anului 1944 experimentatul pilot s-a confruntat si cu aviatia anglo-americana, ultima lupta aeriana avand loc in dimineata zilei de 18 august 1944. In aceasta zi, cei 12 piloti ai Grupului 9 Vanatoare - Soimii Grupului Serbanescu, 5 locotenenti si 6 adjutanti, la orele 9 cand s-a dat alarma au alergat la avioanele lor, deja incalzite pentru decolare; Bazu Cantacuzino a sosit al 13-lea. Darzul si curajosul cpt. Al. Serbanescu impreuna cu grupul sau trebuia sa infrunte un nou val de bombardiere,o puternica flotila americana formata din cateva sute de avioane de bombardament "B-24" si de vanatoare "Mustang" care veneau sa verse foc asupra Romaniei. A fost o lupta inegala, atat tehnic cat si numeric. In urechile lt. Av. Ion Dobran, au dainuit mult timp ultimele doua cuvinte rostite de comandantul lor "sunt doborat". Intr-adevar, dupa 3 ani de razboi, cadea la datorie in Muntii Buzaului, in chip eroic, dominat de fierbintele lui patriotism, mandria sa de vanator desavarsit cu o vointa de fier si cu credinta exprimata ca" locul meu este pe front, dorinta mea este de a infrunta inamicul oriunde si oricand pentru a-mi apara patria". Asa a facut, si-a dus pana la capat crezul sau, ramanand marele Serbanescu in constiinta tuturor si a neamului romanesc asul si simbolul aviatiei de vanatoare. Dupa terminarea raidului aerian american, Dobran a plecat cu un avion "Fiesler" in cautarea locului unde s-a prabusit avionul Comandantului sau. Dupa 2 ore de cautari trupul carbonizat si carcasa avionului al cpt. Av. Al. Serbanescu au fost gasite pe un teren impadurit din zona Muntilor Buzaului la Rusovat-Patarlagele. Adjutantul Traian Darjan, a plecat cu masina personala a capitanului, un Mecedes decapotabil, cu care a adus in panza unei parasute resturile calcinate ale fostului coechipier si brav comandant. Atat a durat steaua lui, Serbanescu a fost ca un meteor avand calitati de exceptie in arta pilotajului, spiritul de curaj, daruire si bun organizator il impun incontestabil ca un veritabil comandant, sever si darz dar si cu un caracter uman desavarsit credincios neamului romanesc si camarazilor sai. Asa a cazut o stea dupa care sa inaltat in vazduh stralucind si veghind incotinuu cerul patriei. A fost si a ramas un mare aviator, un As al aviatiei de vanatoare in cel de-al doilea razboi mondial. La 21 august 1944 cpt. Av. Al. Serbanescu a fost inmormantat cu onoruri militare, Erou National, la Cimitirul Militar Ghencea, unde un pluton format din 40 de ofiteri de aviatie in frunte cu un alt as al aviatiei noastre cpt. av. C-tin Cantacuzino, comandant secund al grupului 9 vanatoare, i-au dat onorul Comandantului sau. Cele mai inalte distinctii acordate cpt. av. Alexandru Serbanescu:
Ordinul "Mihai Viteazul" cls.III-a; Ordinul "Virtutea Aeronautica", cls.Crucea de Aur cu doua barete; Ordinul "Virtutea Aeronautica", cls.Cavaler cu doua barete; Ordinul "Virtutea Aeronautica", cls. Ofiter; Coroana Romaniei,cls.IV-a cu spade; Steaua Romaniei,cls.V-a cu spade si panglica Virtutea Militara; Citat pe Aeronautica cu OZ nr.1181/e din 12 iulie 1944.
A fost propus la:
Virtutea Aeronautica cu spade, cls. Comandor; Ordinul "Mihai Viteazul" clasa a II a.
Grupul 9 Vanatoare a fost un model de profesionalism si curaj in Corpul I Aerian, iar av. Alexandru Serbanescu cel mai vrednic comandant de Grup, fapt pentru care a fost propus a fi inaintat in mod exceptional la gradul de lt.comandor. Dupa evenimentele din 1989 Eroul Cpt. Av. Al. Serbanescu a fost comemorat de trei ori cu onoruri militare, ultima data fiind la 18 august 2004 la trecerea a 60 de ani de la ultima incursiune aviatica.O artera principala din Bucuresti, in cartierul Aviatiei, ii poarta numele. La 1 decembrie 2006, de Ziua Nationala a Romaniei, Baza 95 Aeriana Bacau, printr-un ordin al Ministrului Apararii Nationale, a inclus in titulatura sa numele Cpt. Av. Alexandru Serbanescu, iar bustul Eroului a fost amplasat in incinta unitatii. Capitanul Av. Alexandru Serbanescu a ramas in constiinta tuturor un simbol al aviatiei de vanatoare; spiritul sau va veghea pasii generatiilor viitoare.