Biografie
A început paraşutismul militar în anul 1941 cu gradul de sergent. Apoi, prin muncă, perseverenţă şi dăruire a urcat din treaptă în treaptă, din şcoală în şcoală, până la gradul de general maior aviator paraşutist.
La insurecţia naţională din august 1944, a participat împreună cu Batalionul de paraşutişti la luptele grele date în sectorul de Nord, Pipera, Băneasa, Tunari, Otopeni, împotriva trupelor hitleriste, pentru apărarea capitalei, unde, prin fapte strălucite de arme s-au acoperit de glorie, fiind citat cu unitatea sa prin două ordine de zi şi decorat cu cea mai înaltă distincţie ce se putea acorda atunci gradului său: "Virtutea militară de război, clasa a II-a".
În octombrie 1950 este numit comandant al primei unităţi de paraşutişti din armata populară.
Timp de peste 30 de ani a organizat, a dezvoltat pe baze ştiinţifice şi a condus paraşutismul militar.
Peste 20 de ani s-a ocupat de paraşutismul sportiv, ca preşedinte al Comisiei centrale de paraşutism, aducându-şi contribuţia la răspândirea fără precedent a acestui sport de extrem curaj.
A realizat diferite îmbunătăţiri în construcţia de paraşute: stabilizator, dispozitiv de largarea voaliurei, declanşator mecanic de largarea stabilizatorului.
Lui Baştan i se datorează şi realizarea unui nou tip de paraşută. Valoarea acesteia constă în următoarele caracteristici:
Este prevăzută cu un stabilizator, astfel că poate fi utilizată în lansări din avioane cu viteză mai mare de 200 km/h; Are un sistem de pilotare, realizând pe orizontală o viteză de 2 m/sec; Viteza ei de coborâre este de 4-4,5 m/sec; Poate suporta o sarcină maximă de 150 kg; Din prima secundă după părăsirea avionului, paraşutistul poate lua o poziţie ordonată, stabilă, în picioare, puţin oblic, datorită stabilizatorului. Ea oferă astfel, mai ales pentru începători, avantajul de a nu intra în evoluţii periculoase până la deschiderea paraşutei; Este prevăzută cu un dispozitiv de largarea veliurei, anulând astfel efectul de velă, pe vânt puternic. Lipsa acestui dispozitiv expunea la multe accidente.
Această frumoasă realizare românească, recunoscută şi brevetată cu brevetul de invenţii nr. 2458/41559/1960, a intrat în 1961 în dotarea armatei noastre. [Extras din "Vulturii cerului" de N. Pangică, p. 333-336]
În primăvara lui 1957 a încercat o nouă experienţă - care i-a reuşit - sărind dintr-un Junkers-52 călare pe o motocicletă de 500m3.
La aerodrom, în afară de motocicletă, au mai fost transportate şi un tun antitanc şi o placă de bază a aruncătorului de mine de calibrul 120 plus echipamentul de paraşutare.
Generalul Baştan a sărit şi din turboreactoare. Primul salt l-a făcut în primăvara lui 1969 împreună cu alţi colegi. Mai întâi s-au făcut zboruri de aclimatizare, pentru că era ceva diferenţă între aparatele care-i transportaseră până atunci, şi turboreactoare. Să vorbim despre viteză: 450 km/h faţă de 170! Teoretic, ştiau cu toţii că se poate sări în siguranţă, dar când le venea în minte această cifră...
Baştan a fost primul care a părăsit aeronava. Singurul lucru nou ce l-a simţit a fost intensitatea mult mai mărită a şocului în clipa intrării în funcţiune a stabilizatorului paraşutei. După el au mai sărit Neagu Oţeleanu şi toţi ceilalţi, totul terminându-se fără nici un incident.
În 1971 a sărit de la 10.000 metri, astfel doborând recordul naţional de 7.100 metri stabilit în urmă cu aproape 20 de ani de talentatul paraşutist Traian Dumitrescu-Popa. Pentru aceasta s-a pregătit 11 luni şi 20 de zile. Avionul AN-24 T era pilotat de Mihai Iacob, navigator Gemene Bratu şi inginer de bord Florin Bejan.
Cunoşteau o serie de fenomene, greutăţi şi incidente ce puteau să apară şi cum trebuiau învinse. Orice om cu experienţă trebuie să le ia în calcul. Pe la 8.000 de metri se făcuse foarte frig. Aparatul nu era prevăzut cu instalaţie de climatizare pentru altitudini mari.
Clipa paraşutării se apropiase. Ajunseseră la 10.000 de metri. Şi-a tras ochelarii, trapa s-a deschis şi la semnalul verde, s-a aruncat în gol. La început a simţit dureri vii în vârfurile degetelor de la mâini şi de la picioare, de parcă l-ar fi lovit cu obiecte tari. Aceasta din cauza celor -56 de grade Celsius! Pe măsură ce cobora, durerile scădeau din intensitate, până ce au dispărut cu totul. Era tot timpul cu ochii pe cadranul cronoaltimetrului. Când a trecut de 5.000 de metri avea senzaţia că era într-o cameră cu aburi. Când indicatorul altimetrului a atins sectorul roşu - 3.000 de metri faţă de sol, cronometrul arăta 180 de secunde de cădere liberă! Deci cei 7.000 de metri fiind străbătuţi a acţionat comanda paraşutei principale şi după câteva secunde comunica prin radio cu cei de jos.
Aterizarea a avut loc în condiţii bune, în apropierea punctului de conducere a zborului, plin de gheaţă pe echipamentul său.
Recordul naţional a fost omologat. Înălţimea: 10.000 de metri şi deplasarea pe orizontală: 11 km.
I s-a oferit titlul de maestru emerit al sportului la paraşutism.
Nici o istorie a paraşutismului românesc, atât militară cât şi sportivă, nu poate omite numele lui Grigore Baştan, pentru că el se identifică, pe parcursul întregii vieţi, ca animator şi administrator, cu paraşutismul naţional.
La 8 februarie 1983 generalul maior în rezervă aviator-paraşutist Baştan S. Grigore a trecut în lumea drepţilor, regretat de toţi cei care l-au cunoscut.
(notă biografică redactată de Elena Şenchea-Popescu)
.....
S-a născut la data de 23.01.1922 la Coşcodeni Buzău.
A absovit Şcoala de Pilotaj în 1941, Şcoala de paraşutişti (iun. - oct. 1941), Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie (1946 - 1948), Cursul academic superior la Academia Militară Generală (1953 - 1954) şi Academia Militară Generală - Facultatea de Arme Întrunite (1964 - 1967).
Copil de trupă, sergenet în 1941, adj. stagiar - 1942, adjutant - 1944, slt. av. - 1948, lt. - 1949, lt. maj. - 1949, cpt. - 1950, mr. - oct. 1952, lt. col. - 1954, col. - 1956, general maior - mai 1971.
Comandant de grupă în Compania de Paraşutişti (oct. 1941), compania 8 paraşutişti (1942), comandant secund al Plutonului de acţiuni speciale din Batalionul 4 Paraşutişti (1944), devenit Bataşionul de Pază (oct. 1944 - febr. 1945), Centrul de Instrucţie al Aviaţiei.
Educator politic (1945 - 1946) şi locţiitor politic al comandantului Centrului de Instrucţie al Aviaţiei (1948 - 1950). Şef de stat major (nov. 1950 - febr. 1951) şi comandant al Batalionului 597 Paraşutişti (febr. 1951 - nov. 1952), comandant al Regimentului 246 Aerodesant (nov. 1952 - oct. 1964), locţiitor al şefului de Stat Major al Armatei a 2-a (1967 - 1968), comandant al Trupelor de Paraşutişti şi locţiitor pentru Paraşutişti al Comandantului Aviaţiei Militare (1968 -1982)
A decedat la 08.02.1983 la Bucureşti.
(completare biografica primita de la dl. Eugen Spataru
eugen_spataru@yahoo.com)