Biografie
Pilotul de vânătoare Gheorghe Mociorniţă (Gellu) s-a născut la 14 aprilie 1919 în comuna Băicoi (astăzi oraş), judeţul Prahova.
Părinţii săi au fost: Nicolae Mociorniţă, tehnician petrolist, care, în timpul războiului în care a luptat timp de trei ani, a fost decorat cu "Virtutea Ostăşească", pentru vitejie în luptele de la Mărăşeşti, şi mama, Ioana, casnică.
Şcoala primară a făcut-o între anii 1926-1930 în oraşul natal. Primele două clase de liceu le-a făcut în Bucureşti, la Liceul "Matei Basarab" între anii 1930-1932, iar celelalte şase clase în Făgăraş, la Liceul "Radu Negru", între anii 1932-1938. Aici avea un frate mai mare, tot licean, cu care stătea împreună, la internat. Acest frate a căzut eroic în luptele de lângă Sevastopol, în noaptea Anului Nou, la 31 decembrie 1941, la vârsta de 26 de ani.
În 1938 s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie, unde s-a dovedit a fi un student inteligent, talentat, cu mari înclinaţii către literatură şi desen, un om deosebit. Profesorul Perpessicius intenţiona să îl reţină după absolvire ca asistentul lui la Universitate. Dacă deosebitele calităţi ale unui caracter uman se pot moşteni şi de la antecesorii, chiar colaterali ai unei familii, atunci studentul nostru – Gellu – a luat ceva şi de la unchiul său, industriaşul Nicolae Mociorniţă, care a fost muncitor şi întreprinzător. Acesta şi-a făcut studiile ca bursier al statului român la Paris şi Hamburg, ajungând cunoscutul industriaş în domeniul pielăriei.
În anul 1940 a terminat la doilea an la Facultatea de Filozofie, iar în toamna aceluiaşi an s-a înscris în anul III, pe care nu l-a mai terminat, la aceasta contribuind (pentru început) doi factori:
studenţi nu mai erau scutiţi de stagiul militar, care acum, din cauza războiului, trebuia satisfăcut chiar în toamna aceluiaşi an; mirajul zborului cu avionul îl atrăgea puternic.
Mociorniţă s-a gândit că până va termina Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie poate
se va termina şi războiul, şi atunci se va putea întoarce din nou în Aula Universităţii bucureştene. Dar n-a fost să fie aşa.
În 1940 şcolile de pilotaj civile s-au transformat în şcoli militare. S-a înscris tot în acest an la şcoala din Alexandria, de unde a fost brevetat pilot.
În 1943 a fost brevetat pilot-militar (Ord. de zi Nr. 174/1943)
La 26 iunie 1943 a terminat Şcoala de Vânătoare Galaţi Gr.3 Vt.
A fost repartizat în Grupul I de Vânătoare la Escadrila 64.
La 4 aprilie 1944 a participat la prima luptă aeriană cu bombardierele de la Foogia.
La 18 aprilie 1944 are prima victorie aeriană în luptă cu bombardierele americane, Escadrilele 5, 47, 304 (din 15th AAF)
La 6 mai doboară un avion. Timp de două luni sublocotenentul aviator Mociorniţă a fost prezent în aproape toate misiunile Grupului.
La 8 septembrie 1944 a primit gradul de locotenent de aviaţie şi a fost înrolat în Grupul 2 al Flotilei 2 Vânătoare.
După o săptămână, "pentru curajul deosebit şi pentru conştiinciozitatea cu care a executat misiunile în folosul armatelor terestre" a primit înalta distincţie de război "Coroana României".
Toată iarna lui 1944 a zburat şi s-a antrenat în Escadrila 64. Rezultatul a fost că în primele ieşiri la americani, a doborât primul avion, la 18 aprilie.
La 7 mai 1944 Gr. 2 Vânătoare decolează pe patrule strângându-se în zbor, pentru a ataca formaţiile inamice. În această luptă Mociorniţă are o victorie sigură. A aterizat în bune condiţiuni la Pipera, lovit în celulă şi motor.
Faptele sale de vitejie au fost numeroase, devenind astfel un exemplu luminos pentru aviatorii români şi pentru ostaşii noştri care, în primăvara lui 1945 purtau lupte crâncene pentru eliberarea Cehoslovaciei de sub ocupaţia germană.
21 aprilie 1945. În cumplita luptă dusă pentru distrugerea unei coloane a inamicului din zona Neruci – Bancov (în apropiere de Zvolen), cu mulţi soldaţi şi armament greu plus artileria antiaeriană, împreună cu coechipierul său, adjutantul major Silivan Dumitru, au atacat succesiv şirul de maşini îngrămădite pe şosea. La fiecare atac, povesteşte Silivan, incendia ori făcea să explodeze câte două-trei maşini. Mociorniţă făcea manevre abile pentru a evita ploaia de proiectile cu care-l întâmpina antiaeriana. La un moment dat a coborât prea jos, prea aproape de inamic, atacând cu foc năpraznic, cu toate armele de la bord...
Din acest prăpăd şi avionul bravului nostru ofiţer – student a fost lovit şi a luat foc. A şi dispărut din raza de vizibilitate a lui Silivan, care s-a întors să-l caute. L-a găsit. IAR-ul 80 se prăbuşise pe coloana cea mai deasă, peste îngrămădeala de maşini, ridicând flăcări din explozia rezervoarelor, transformând totul în terifiante urme de foc, cenuşă şi metal torsionat.
Localnicii s-au dus şi ei acolo şi au găsit în carlinga avionului pus pe burtă, cu motorul rupt şi dus mai departe, pe pilot, cu ambele picioare retezate şi un glonţ în cap. Un alt localnic, mai mult un copil, s-a întors să ia avionul acasă, să aibă cu ce să se joace... A găsit pilotul deja îngropat, iar la cap i se pusese elicea cu trei pale a IAR-ului-80.
Când trupele noastre terestre au ajuns cu frontul şi pe acest aliniament, au aflat de la localnici că rămăşiţele aviatorului român au fost adunate cu evlavie şi depuse la cimitirul eroilor români din acest colţ liniştit al Moraviei.
Date extrase din "Aripi în Furtună" de Marin Anton şi din "Cântecul orb al destinului" de Mircea Constantinescu, de Dna Elena Şenchea-Popescu