Biografie
S-a născut la Bucureşti la 12 aprilie 1938, în casa lui Gheorghe şi Florica Mehedinţeanu.
Şcoala primară şi liceul le-a urmat la Bucureşti.
În octombrie 1953 a absolvit Şcoala de Paraşutişti la Popeşti – Leordeni, fiind prima brevetată cu gradul I direct de pe aeronavă, la vârsta de numai 15 ani. În acelaşi an, între 7 şi 16 octombrie, a avut loc primul concurs republican de paraşutism, tot pe Popeşti – Leordeni, unde, foarte tânăra paraşutistă Margareta Mehedinţeanu a obţinut rezultate remarcabile, clasându-se înaintea altor sportive consacrate şi ceva mai în vârstă. În anul 1956 a început perfecţionarea în paraşutism sportiv.
La Campionatul Republican a ieşit pe locul I la fete.
În 1957 a fost selectată pentru echipa naţională de paraşutism.
A participat la diferite campionate naţionale şi internaţionale, care au avut loc în ţară şi în străinătate.
A făcut salturi de noapte şi salturi pe apă, cu vestă de salvare, deşi nu ştia să înoate.
La competiţia "Cupa 8 Martie" a ieşit pe locul II la fete.
Sfidând curajoasă înălţimile, a plutit sub cupola multicoloră a paraşutei de peste 126 de ori.
A activat voluntar la cercul de aviaţie al raionului "Griviţa Roşie" Bucureşti, unde a iniţiat zeci de tineri în tainele saltului cu paraşuta.
Prin căsătorie şi-a schimbat numele în Ionescu, şi inima ei bate astăzi pentru fiul ei, Mihai Leonard Ionescu, lector la Universitatea Ecologică din Bucureşti, profesor şi antrenor de arte marţiale.