Biografie
S-a născut la Tecuci, la 13 mai 1887 ca primă fiică a ilustrului doctor Alexandru Caragiani şi a Zeniei Caragiani - născută Radovici. Familia Caragiani a imigrat în Ţara Românească din Macedonia, de la Avdela, din Pind. Tatăl ei a fost fratele distinsului profesor universitar de literatură elină, academician, membru al Junimei - Ioanne Caragiani.
Alexandru Caragiani s-a distins încă din timpul Războiului de Independenţă, ajungând până la porţile Vidinului cu primii sanitari, ca student la medicină. Diploma de medic a obţinut-o în 1878 la Viena.
Elena Caragiani era deja licenţiată în Drept când în Apus au apărut primele aripi ce se avântau pe căile fără urme ale văzduhului. S-a interesat de zbor la persoane competente, cum a fost locotenentul-pilot Andrei Popovici (mai târziu general), care prin căsătoria cu sora ei, Florica, i-a devenit cumnat. Apoi, primul zbor l-a făcut în 1912, cu fostul partener de echitaţie, căpitanul Mircea Zorileanu - posesorul de brevet de pilot nr. 3, eliberat de Franţa în 1911. De acum, mirajul înălţimilor a captivat-o definitiv.
S-a înscris la Şcoala de Pilotaj a Ligii Aeriene a lui George Valentin Bibescu, având ca instructor pe Constantin Fotescu.
Prezenţa ei în rândul aviatorilor a stârnit mare indignare. Elena nu s-a descurajat, a continuat lecţiile şi cu căpitanul Nicu Capşa, deţinătorul brevetului nr. 4, eliberat de o şcoală pariziană şi cu Mircea Zorileanu, care, în primul război mondial avea să fie aureolat de faptele sale de arme.
Odată şcoala terminată, urma să primească brevetul de pilot civil. Toate cererile în acest sens înaintate ministrului Spiru Haret şi generalului Crăiniceanu i-au fost respinse.
Indignată de această nedreptate, s-a văzut nevoită să plece din ţară în Franţa, unde s-a înscris la Şcoala Civilă de Aviaţie din Mourmelon le Grand, în Champ de Chalon, condusă de Roger Sommer, unde a fost pregătită pentru examenul teoretic şi de zbor, pe care le-a luat cu brio. Federaţia Aeronautică Internaţională i-a eliberat Brevetul Internaţional de Pilot aviator cu nr. 1591 din 22.I.1914.
În 1914, în întreaga lume existau aproximativ zece femei aviatoare, printre ele şi românca Elena Caragiani.
România intrând în războiul balcanic a făcut demersuri să fie admisă ca zburătoare, chiar ca observator aerian. Şi acum a fost respinsă.
Sătulă de sfaturi, a plecat în Franţa unde s-a angajat ca reporteră la un mare cotidian, unde pentru deplasări îndepărtate folosea avionul. Acest lucru a dat ideea conducătorilor consorţiului de presă s-o angajeze în funcţia de corespondent de război. Aici a efectuat numeroase zboruri, scriind "reportaje din avion", fiind primele de acest fel din presa mondială.
Acest serviciu a făcut ca ea să călătorească mult şi în celelalte continente. A participat la acţiuni cu totul neobişnuite pentru o femeie: a vânat în junglă (presa vremii a scris că a omorât singură un elefant primejdios), a împuşcat tigri, a vânat balene, mânuind foarte bine harponul.
În America, prezenţa aviatoarei române nu a trecut neobservată de cotidiene. Articolele apărute chiar succint, prezintă personalitatea Elenei Caragiani. Astfel, în ziarul german Staats Zeitung este trecută printre pasagerii vaporului de linie "Olympia" al societăţii White Star în rândul personalităţilor marcante cum erau: Paul Reboux - scriitor francez, contele şi contesa Dunmore, ex-senatorul de Illinois, Wiligm Lorimer şi cunoscutele surori Katherine şi Charlotte Poilon.
La coborâre din vapor a declarat reporterilor care au asaltat-o, că vrea să se înţeleagă cu aviatorii americani pentru organizarea unor raiduri aeriene peste Atlantic, vrea să provoace aviatoarele americance la executarea unui zbor deasupra oceanului. Pentru orice eventualitate şi-a adus avionul propriu, un Blériot, monoplan cu care ce va antrena în oraşul Golden City, Long Island, imediat ce-l va asambla.
Prima mare conflagraţie mondială din 1916 a avut un ecou adânc în sufletul ei. Ţara fiind în grea cumpănă, s-a reîntors la datorie, considerând că trebuie să ajute la apărarea ei cu oricât de puţin. Şi-a reînnoit cererea de admitere în corpul zburătorilor şi de a lupta pe front. N-a izbutit nici de data aceasta, poate şi din cauză că numărul total de avioane cu care intrase în război România era de doar 26.
Văzându-se din nou refuzată, a cerut să transporte materiale sanitare şi medicamente pe front, iar de la spitalele de campanie de pe linia întâi, să evacueze răniţii grav spre spitalele interioare.
Prin această propunere Elena Caragiani a preconizat înfiinţarea aviaţiei sanitare, deziderat ce s-a realizat la noi în ţară după un sfert de veac.
A mai făcut un raid - în ţară fiind - de la Craiova la Tecuci, lucru foarte însemnat pentru anii aceia.
După război s-a căsătorit cu avocatul Virgil Stoenescu cu care s-a stabilit la Paris. De aici a fost trimisă în Mexic, de un mare cotidian francez, ca reporter pentru evenimente aeriene.
Eforturile mult prea mari pe care le depunea au făcut ca, pe nesimţite, să se înbolnăvească de ftizie (TBC), care a măcinat-o încet şi neiertător. Cu părere de rău pentru tot ce cunoscuse, pentru tot ce-i rămăsese necunoscut, s-a retras în ţara natală, ca spre un loc de odihnă a trupului istovit.
S-a stins din viaţă la 42 de ani, la 29 martie 1929 şi este înmormântată la cimitirul Bellu (fig. 45 bis, locul 13), un loc învăluit în umbră şi tăcere, aşa cum şi-a dorit.
(după un text redactat de Elena Şenchea-Popescu)