Biografie
S-a născut la 12 aprilie 1928 la Ploieşti (tatăl, Gheorghe Şenchea, născut la Ploieşti, mama, Maria Şenchea, născută la Purcăreni, Braşov), unde a locuit cu părinţii până în anul 1956, când, după căsătorie (cu inginerul Sergiu Popescu), s-a mutat la Bucureşti. Face parte dintr-o familie importantă de ardeleni din jurul Făgăraşului, bunicul patern fiind văr al doctorului Alexandru Şenchea, profesor universitar la Facultatea de medicină din Cluj. Profesorul A. Şenchea şi-a găsit sfârşitul pe peronul gării Făgăraş, mitraliat din tren de bandele comuniste ale lui Bella Kun, împreună cu alţi fruntaşi civili români care veniseră să conducă la gară colegii din administraţia maghiară în retragere (după alipirea Ardealului).
Pilotul de vânătoare Mircea Şenchea provine din aceeaşi familie, fiind văr de gradul II al Elenei Şenchea.
Este absolventă a Liceului Comercial de Fete din Ploieşti.
Până în 1948 a lucrat ca funcţionară la Baroul de avocaţi din Prahova de unde a fost "comprimată" împreună cu zeci de avocaţi şi funcţionari din domeniul juridic, care nu conveneau nomenclaturii comuniste.
În toamna anului 1948 a început cursurile Şcolii de Pilotaj din Ploieşti, absolvită în anul 1949, pregătirea de zbor făcând-o pe aerodromul-şcoală Clinceni.
După obţinerea brevetului de pilot sportiv şi angajarea de către Comisia Centrală a Aviaţiei Sportive Bucureşti (1 ianuarie 1950), a fost repartizată pe aerodromul Strejnic, unde îndeplinea şi funcţia de contabil a Aeroclubului.
De la Aeroclub a fost forţată să plece tot prin presiune politică, în 1953 şi apoi s-a angajat ca economist la Rafinăria 3 Teleajen (serviciul Planificare ) până în anul 1956, iar după acest an la Bucureşti, în Ministerul Petrolului şi Chimiei.
După căsătorie, la Bucureşti, a renunţat la zbor din motive familiale, dar dragostea pentru aviaţie şi-a revărsat-o asupra familiei şi a devenit o scriitoare reputată de cărţi inspirate din viaţa celor dedicaţi zborului:
Brevetul de pilot civil, Editura Litera, 1975; Oameni ai înălţimilor senine, Editura Militară, 1978; Femina Celesta, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1983.
Această ultimă carte a fost premiată de Departamentul Aviaţiei Civile, prin persoana ministrului din acea vreme, generalul Puiu, şi primeşte Diploma de Onoare cu insignă pentru merite deosebite în aviaţia sportivă. În 1986, tot pentru Femina Celesta a primit premiul Aeroclubului Franţei, comisia de Istorie, Arte şi Literatură
Ranversare... în timp, Editura Militară, Bucureşti, 1994; Viaţa Elenei Caragiani, nepublicată, depusă la Biblioteca Academiei Române, sector Manuscrise Carte Rară; Să învăţăm pilotajul de avion, 2004, o carte de introducere în zbor, scrisă pentru cei mai tineri cititori, copiii.
A scris o sumă de articole în ziare locale şi în reviste, pe teme aviatice şi nu numai, având o contribuţie notabilă la paginile dedicate aviaţiei române din cartea "Pink Line", editor Florenza de Bernardi, Roma, 1984.
După 45 de ani de viaţă în Bucureşti s-a retras la Braşov, unde continuă să scrie despre prima ei dragoste, pentru educaţia tinerei generaţii.