Dicţionar de personalităţi

Fostul cpt.mec.av. Marcu V. Gheorghe, s-a născut în comuna Băleni - judeţul Dâmboviţa la 25 martie 1914, într-o familie modestă, alături de încă 6 fraţi, 4 băieţi şi 3 fete, el fiind cel mai mic. Trei dintre băieţi au ales cariera militară, unde doi au ajuns chiar generali. Unul a fost vestitul inginer Marcu Vasile, cel care vreme de mulţi ani a contribuit la dezvoltarea aviaţiei româneşti.

Marcu V. Gheorghe sau Gicu, cum i-au zis cei din familie şi prietenii, după cele 4 clase primare, a urmat cursurile Liceului Industrial şi apoi Şcoala de ofiţeri activi în care a fost admis în toamna anului 1936. A terminat-o în cursul anului 1938, clasificându-se al 11-lea din 22 colegi. Energic şi muncitor, zburând în acelaşi timp, a obţinut şi brevetul de pilot aviator. Cu o educaţie socială deosebită, s-a priceput şi la munca din ateliere. În 1939 era deja ofiţerul mecanic al Grupului 1 Vânătoare, ca în 1940 să asigure deservirea tehnică a Grupului 2 Vânătoare, unde a fost foarte bine apreciat.

Mobilizarea din 22 iunie 1941 l-a găsit în cadrul Grupului 7 Vânătoare cu care a făcut prima campanie a războiului antisovietic, cea a Odessei. Ca ofiţer mecanic al Escadrilei 56 Vânătoare, a făcut cinste armatei, şefii săi având cele mai frumoase cuvinte la adresa lui.

În anul 1942, timp de 4 luni, împreună cu toţi mecanicii din Grup, a lucrat la ASAM Bucureşti, contribuind la reparaţia avioanelor Me-109 E care fuseseră folosite pe front. Acolo s-a dovedit foarte insistent şi metodic în urmărirea lucrărilor efectuate, conducând în acelaşi timp o şcoală de mecanici, atât de necesari aviaţiei noastre de atunci. După acestea a revenit la Escadrila 56 Vânătoare cu care a plecat din nou pe front, ajungând până în apropierea Stalingradului. Cu acea ocazie s-a dovedit a fi fost cel mai bun ofiţer mecanic, la grad egal, cum scria comandorul av. Romanescu, comandantul Flotlei 1 Vânătoare.

De la 25 ianuarie 1943, a fost detaşat în cadrul CIA, la Escadrila de Experienţe, unde s-a distins printr-o activitate remarcabilă. În urma acesteia, cpt.av. Moţiu Gheorghe, comandantul escadrilei, referindu-se la lt.av. Marcu Gheorghe scria:

"Fizic plăcut, ţinuta demnă şi întotdeauna îngrijită. Plin de energie şi iniţiativă, multă voinţă şi putere de muncă, perseverent, caracter integru. Educaţie morală excelentă, profesional şi intelectual pregătit, rezolvă cu discernământ orice problemă tehnică, metodic, memorie foarte bună, aplecat spre studiu. Disciplinat din convingere, extrem de modest. S-a identificat complet cu misiunea escadrilei de experienţe pentru care a depus multă muncă, fără să precupeţească nici un efort. Îndrăgostit de zbor, a reuşit să adune 50 de ore de pilotaj. Ofiţer dotat cu excepţionale calităţi morale şi intelectuale s-a dovedit şi în această escadrilă un admirabil colaborator şi un excelent ofiţer mecanic. Prevăd ofiţerului o strălucită carieră...."

În 1944 Direcţia Tehnică din Subsecretariatul de Stat al Aerului l-a trimis ca şef al Comisiei de Control Tehnic şi Recepţie în Uzinele SEMAT-IAR, unde a urmărit execuţia comenzilor destinate aviaţiei militare. A fost postul care i-a consacrat pregătirea tehnică, dovedindu-se încă o dată un ofiţer demn şi foarte serios, avid de noi cunoştinţe tehnice. Cu asemenea excepţionale calităţi a avut cele mai frumoase aprecieri, ocupându-se în continuare la Escadrila de experienţe de recepţia avioanelor în zbor. El a efectuat calculele de performaţe la o seamă de avioane şi a asigurat comanda escadrilei după moartea cpt. av. Moţiu, fiind la fel de elogios apreciat. Prin frumoasele calităţi, scriau superiorii săi "a adus o notă de adevărată eleganţă în interpretarea şi rezolvarea însărcinărilor sale". Însă, cu toate acestea, la 22 iunie 1946 a fost trecut pe lângă comanda Flotilei 1 Vânătoare.

În toamna anului 1946 a plecat la studii în Franţa de unde, din cauza evenimentelor politice ce aveau loc în ţară, nu s-a mai întors. Cu diploma de inginer obţinută după trei ani de studii la Şcoala Superioară de Aeronautică din Paris, a ajuns în Columbia. Pentru început a lucrat ca inginer la Compania "Aviance", cea mai mare companie comercială de aviaţie de acolo şi din America de Sud. Apoi, după câteva cursuri în SUA, a funcţionat şi ca proiectant în diverse firme aeronautice iar în 1956 a devenit cetăţean columbian. De asemenea, pe baza contribuţiilor aduse, Ministerul de Război columbian i-a conferit titlul de "Oficial honoror de la Fuenze Aerea Columbiana". În afara acestora, după cele scrise în ziarul columbian "El Tempo"şi redate în lucrarea "Aviaţia română pe frontul de est şi în apărarea teritoriului", dâmboviţeanul nostru s-a bucurat de multă apreciere şi respect din partea autorităţilor aviatice şi a Companiei naţionale de gaze unde a lucrat o perioadă precum şi a societăţii civile. A ajuns senator în Camera junior, membru al clubului Rotario, al Societăţii Columbiene a Inginerilor şi Arhitecţilor, devenind unul din fondatorii Clubului profesioniştilor din Barranquilla.

A murit în urma unui infarct în 21 august 1963, lăsând-o pe Lidia, credincioasa lui soţie, originară din Bucureşti, singură pe acele meleaguri sudamericane.

General de aviaţie, profesor universitar, născut în 1898 in judeţul Covurlui, participant la ambele războaie mondiale. A plecat la Domnul in anul 1992, Bucuresti.

Fiu al lui Tănase Marin, comerciant şi al Ecaterinei Marin, casnică.

Studii: Cursurile şcolare primare, gimnaziale, la Tecuci; Liceul "Petru Rareş" - Piatra Neamţ; are ca preocupare scrisul literar. A fost îndrumat de directorul liceului, scriitorul Calistrat Hogaş şi premiat de Societatea "Tinerimea Română" din Bucureşti (1917).
Urmează cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri de Artilerie (1917-1919). Combatant pe frontul din Moldova (1917, Tg. Ocna şi Mărăşeşti), sub comanda generalului Alexandru Averescu. Remarcat pentru exactitatea calculelor făcute ca observator artilerist, fapt care a cauzat pierderi în armata germano-austro-ungară; Şcoala de observatori aerieni.
Carieră militară şi didactică: Profesor la Şcoala de ofiţeri de cavalerie din Sibiu şi la Şcoala de aviaţie Bucureşti - Cotroceni (1922-1924), Căpitan şi Director tehnic al Secţiei de Aerofotogrametrie (1927), Profesor la Centrul de Instrucţie al Aeronauticii din Bucureşti Pipera (1928), Ofiţer de Stat Major încadrat la Departamentul Aviaţiei ca şef al Biroului 3 (1936); Comandor şi şef de Stat Major al Regimentului Aeriene Cluj (1937); Profesor la Şcoala Superioară de Război şi director al Secţiei Aeronautice (1939-1941); Şef de Stat Major al Corpului Aerian Român în Războiul de reîntregire şi de redobândire a Basarabiei (1941); Comandant al operaţiunilor de apărare a aerului din Capitală, dejucând planurile de retragere al Comandamentului german (Wehrmacht) (1944, august 23-28); Comandant al Centrului de Instrucţie al Aeronauticii Bucureşti - Pipera (1944, decembrie 10); Şef de Stat Major al Corpului Aerian Român pe frontul de vest şi conducător al operaţiunilor militare aeriene până la terminarea războiului (1945, martie - mai); General de escadră (general-maior) (1947) şi trecut în rezervă, la cerere.
Decoraţii: Ordinele "Crucea de Aur" şi "Virtutea Aeronautică".

Pentru întreaga sa activitate în serviciul credincios al Neamului şi al Ţării, regimul socialist-comunist, în 1948, l-a condamnat la 20 de ani de recluziune politică, din care a efectuat "numai" 16 ani, până în 1964.
Bătrânul general a revenit pe scena istoriei naţionale, în decembrie 1989, fondând conform credoului său politic - Partidul Liberal Monarhist din România, o mică formaţiune politică democratică.
Deşi militar de carieră (ofiţer superior şi cadru didactic universitar), generalul a fost dublat de un umanist, de un om de litere, publicist, grafician şi scriitor care a cultivat literatura pentru copii.

[fotografia şi notele biografice extrase de pe contul FB al Dlui Marian Marin]

• Virtutea Aeronautică cu spade, cl. Crucea de Aur, I.D. 2216/1941;
• Prima şi a doua baretă la Crucea de Aur şi Virtutea Aeronautică cu spade în cl. Cavaler, Înalt Decret nr. 539/20.021942;
• Coroana României cl. V-a cu spade şi panglică de Virtute Militară, Înalt Decret nr. 2163/29.07.1942;
• Prima baretă la clasa "Cavaler" aV.A tabel 159, ST. MAJ. AER. 1943;
• Steaua României cl. V-a cu spade şi panglică de Virtute Militară, Ordin de Zi nr. 70/01.05.1944;
• Crucea de Fier (germ) cl. II-a şi cl-I-a (1943-1944);
• Virtutea Aeronautică cu spade în cl. Ofiţer, I.D. 328/14.07.1944;
• Ordinul "Mihai Viteazul" cl. III-a , I.D.Rega. nr. 147/28.08.1944;

Meşca Nicu s-a născut la 10 mai 1919 în satul Costenii Mari, comuna Ziduri, judeţul Râmnicu Sărat, ca fiu al lui Dumitru Meşca, plutonier major de artilerie şi al Elenei Olaru, din satul Româneşti, comuna Tescani, judeţul Bacău. La scurtă vreme după naşterea fiului său, la sfârşitul lui iulie 1919, cu doar câteva zile înainte ca Armata Română să intre în Budapesta, Meşca Dumitru cade în luptă, pe front, în localitatea Jaszbereny. Este avansat post-mortem la gradul de sublocotenent.

Rămas orfan, numai în grija mamei, Meşca Nicu urmează cursurile şcolii elementare în satul acesteia, Româneşti. În timpul şcolii elementare a avut ocazia să-l vadă, în câteva rânduri, pe prinţul Bâzu Cantacuzino, aterizând la moşia lui şi a mamei sale, Maruca Cantacuzino, de la Tescani. Din acele momente, când îşi păştea vacile lângă apa Tazlăului, datează marea fascinaţie a adolescentului pentru zbor şi determinarea de a urma acest drum în viaţă, oricât de nesăbuită şi fără viitor părea atunci această alegere a lui în ochii familiei şi a apropiaţilor din sat.

După terminarea gimnaziului - trei ani la Liceul "Ferdinand" din Bacău şi ultimul an la Gimnaziul "Petru Rareş" din Miercurea Ciuc, în 1939 susţine examenul şi este admis la Şcoala de Pilotaj C.F.R. Este brevetat pilot gradul I pe avionul Klemm 25, în data de 17 iulie 1940 şi pilot gradul II pe avionul Fleet 10 G, pe data de 10 octombrie 1940. Comisia de brevetare era condusă de directorul Aeronauticei Civile, comandor inginer de aviaţie Constantin Mincu, din ea făcând parte alţi doi locotenenţi-comandori şi căpitanul aviator (rez) Alexandru Mustaţă, comandantul şcolii. Deşi ar fi putut alege să urmeze în continuare şcoala de instructori optează pentru Şcoala Militară de Pilotaj Buzău, la care ajunge pe 5 ianuarie 1941. Comandant era comandorul de aviaţie Constantin Stănciulescu, iar ca instructori de zbor i-a avut pe locotenent aviator Grigore Muşică, comandant de escadrilă şi lt. av. Grigore Chirvăsuţă, adjutant-şef av. Sălăgeanu Coriolan, adj. av. Dumitru Lefter, adj. av. Florescu Vasile, adj. av. Ciocârlan Gheorghe. Pilotează avioanele PWS 26 şi SET 4 H, în dublă şi simplă comandă. În cursul anului 1941 se perfecţionează pe avioanele NARDI FN 305 şi IAR 38. În intervalul decembrie 1941 - aprilie 1942 elevul sergent aviator Meşca Nicu se antrenează pe avionul SET 4 H în cadrul Escadrilei 4 Elevi a şcolii.

Pentru o mai aprofundată perfecţionare şi după ce e avansat la gradul de adjutant-stagiar aviator, în lunile iunie - iulie 1942 urmează o scurtă specializare la Şcoala de Bimotoare a LARES, unde pilotează avioane POTEZ 56. După această perioadă, începând cu data de 4 august 1942, parcurge un stagiu de pregătire specifică de război pe bimotoare la Şcoala Specială a Pilotajului, Ziliştea - Buzău, pe avionul FOCKE WULF 58 I. Pregătirea pentru a deveni pilot de bombardament continuă la aceeaşi şcoală, începând cu 8 septembrie, pe avionul SAVOIA MARCHETTI 79 B, pe care este şi brevetat pilot de bombardament în data de 12 decembrie 1942 (Brevetul 2544/7 decembrie 1942, pilot de bombardament pe orizontală). Din acest moment, având gradul de adjutant stagiar, este repartizat la Flotila 3 Bombardament, Craiova, cu care pleacă pe front. Între timp aviaţia română este dotată cu un lot de avioane JU - 88 STUKA, de bombardament în picaj. Între 11 aprilie şi 5 iulie 1943 adjutantul aviator Nicu Meşca s-a pregătit pe avionul JU - 88 efectuând tot programul de antrenament specific şi 82 de aterizări, ca urmare fiind brevetat de instructorii germani pilot de bombardament în picaj.

În lunile iunie şi iulie 1943 adjutantul aviator Nicu Meşca execută misiuni pe Frontul de Est, în special bombardamente în picaj la inamic. Pe data de 14 iulie 1943, în jurul orei 08:00, fiind la altitudinea de cca. 3000 m, se întorcea dintr-o misiune de bombardament la inamic, având soarele în spate. Echipajul era format din pilot - adjutantul aviator Nicu Meşca, observator - cpt. Cernăianu Constantin, radiotelegrafist - serg. Năfureanu Ion, mitralior - serg. Koller Jan. Din cauza soarelui observatorul şi mitraliorul nu au observat un avion de vânătoare sovietic, care a deschis focul şi a reuşit să incendieze motorul stâng.

Observând incendiul, pilotul a înscris avionul în picaj şi a acţionat extinctoarele. Observatorul şi mitraliorul au optat pentru saltul cu paraşuta iar pilotul le-a comunicat că el intenţionează să aterizeze forţat, încercând să salveze avionul. Radiotelegrafistul a dorit să-i împărtăşească soarta. După saltul cu paraşuta, deşi efectuat imediat după trecerea liniei frontului în zona controlată de trupele române şi germane, cpt. Cernăianu şi serg. Koller au fost mitraliaţi de pilotul sovietic. Pilotul român a reuşit să aterizeze forţat la Novo - Nikolaevska iar în urma aplicării tuturor procedurilor, avionul s-a stins. După o lună avionul a putut fi pilotat din nou. Militarii români ucişi de vânătorul sovietic au fost înmormântaţi la cca. 80 km est de Mariopol, creştineşte, cu concursul unor militari germani, care le-au citit fragmente din Biblie, la căpătâi. Radiotelegrafistul Năfureanu Ion a decedat în anul 2000.

Conform ordinelor primite, în intervalul 17 septembrie - 27 octombrie 1943, adjutantul aviator Meşca Nicu se transferă la Escadrila Specialităţi, unde se pregăteşte pe avioane FLEET şi BLENHEIM - BRISTOL. În lunile noiembrie - decembrie 1943 execută cu avionul BLENHEIM - BRISTOL misiuni de luptă în cadrul Escadrilei I Recunoaştere, misiuni constând în recunoaştere pe mare şi la coastă şi vânătoare de submarine. În perioada ianuarie - iulie 1944 Nicu Meşca a executat în cadrul Escadrilei II Recunoaştere numeroase misiuni de recunoaştere şi fotografiere aeriană pe avion Junkers 88.

Pe data de 14 aprilie 1944, la întoarcerea dintr-o misiune de recunoaştere la inamic, deasupra aerodromului Tecuci avionul se aprinde, pilotul reuşeşte să aterizeze forţat, salvează astfel întreg echipajul, dar avionul arde complet. În timpul aterizării pilotul a luat toate măsurile ca să nu pună în pericol celelalte avioane, depozitele de combustibil şi spaţiile destinate personalului tehnic şi navigant. Data de 23 august 1944 îl găseşte pe adj. av. Nicu Meşca la Braşov, unde împreună cu ceilalţi militari români, inclusiv aviatori, apără aerodromul Flotilei I Bombardament Braşov de atacul unor unităţi germane. În urma manierei în care a executat misiunile de luptă adjutantul aviator Nicu Meşca a fost decorat cu prestigiosul Ordin "Virtutea Aeronautică" Clasa Crucea de Aur cu Spade - prin Înalt Decret 1821/06.10.1944 şi cu Medalia "Serviciul Credincios", clasa a II -a, prin Ordin de Zi 1910/1944.

După 23 august 1944 Meşca Nicu îşi continuă activitatea în aviaţia militară, la Braşov şi Galaţi, pilotând avioane IAR 80 şi NARDI, în misiuni de încercare, recunoaştere, antrenamente de trageri, de lupte aeriene şi de atacuri la sol.

În anul 1948, pe când funcţiona în cadrul Flotilei I Bombardament Braşov, s-a ordonat tuturor celor care luptaseră pe Frontul de Răsărit să predea decoraţiile şi brevetele. În urma influenţei consilierilor sovietici, care nu au trecut cu vederea că Meşca Nicu a luptat numai pe Frontul de Răsărit, acesta este suspendat de la zbor, la Galaţi, în 1953. Întrucât nu mai concepea să rămână în cadrele armatei în aceste condiţii, a solicitat trecerea în rezervă. Ani la rând a funcţionat apoi ca tehnician mecanic - auto la Moineşti şi Galaţi şi a ieşit la pensie în 1977 de la Secţia de Utilaj Transport a Combinatului Siderurgic Galaţi.

Nicu Meşca s-a stins din viaţă în anul 2006, la vârsta de 87 de ani. Îşi doarme somnul de veci în Cimitirul "Eternitatea" din Galaţi. Căpitanul de aviaţie care devenise, prin avansări după 1990 (recunoaşteri tardive, dar importante pentru el) a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare. L-au plâns, cu adevărat, soţia şi cei doi fii ai săi, cu familiile lor. Prietenii plecaseră cu toţi, înainte. A lăsat după el amintirea unui om tenace, curajos, priceput, spiritual şi plin de viaţă, inteligent, dar în contradicţie cu un anume spirit contemporan, pentru că era cinstit şi patriot.

*

S-au folosit pentru această evocare materiale olografe ale lui Nicu Meşca, documente originale, carnetul de zbor, materiale filmate în timpul vieţii, arhiva fotografică a familiei. Am evitat astfel derapajele memoriei umane care pot apărea, firesc, la moştenitori, şi ei trecuţi de vârsta tinereţii.

[această notă biografică a fost redactată de ing. Sever Meşca, unul din cei doi fii ai lui Nicu Meşca, fotografia portret face parte din arhiva familiei]

• 1941 - cu escadrila 56 Vânătoare, a făcut campania Odessei, apărarea teritoriului Pipera - Bucureşti;
• 1941 - cu escadrila 56 Vânătoare - Stalingrad (aerodrom Tuzov), şef celulă, Morozovskaia (cu grupul 7 Vânătoare) în retragere Novîi Kas, Taganrog, Mariupol, Melitopol, Tiraspol, Zaporoje;
• 1943 - cu grupul 9 Vânătoare, sub comandă germană la Dniepropetrovsk pentru trecerea pe avioane Me 109 G, Kramatorskaia, Mariupol, Nicolaev, Kerson, Odessa ca şef de celulă şi patrulă
• 1944 - cu grupul 9 Vânătoare, la Tecuci, Buzău.

• 1945 - tot cu grupul 9 Vânătoare, şef de celulă şi patrulă pe terenurile Oradea, Miskolc (Ungaria), Zvolem (Cehoslovacia), Pitiany (Cehoslovacia).

• august 1943 pe frontul de la Igrim de aviaţia de vânătoare sovietică,

• medalia "Victoria";
• medalia "Războiul contra fascismului";
• Virtutea aeronautică Crucea de Aur, pentru activitate excepţională ca zburător şi cel mai bun trăgător aerian din ani 1930-1938 (acordată de regele Carol al II-lea);
• Medalia recompensă la 15 şi 25 de ani de serviciu acordate de Ministerul Aerului.

• 1945-1947 - pilot de recepţie al Ministerului Aerului la IAR Braşov;
• 1947-1952 - ofiţer cu diferite însărcinări la Flotila 3 Asalt Braşov, Reg 7 Vânătoare Braşov şi Divizia 68 asalt.

1. studenţi nu mai erau scutiţi de stagiul militar, care acum, din cauza războiului, trebuia satisfăcut chiar în toamna aceluiaşi an;
2. mirajul zborului cu avionul îl atrăgea puternic.