S-a născut la 9 decembrie 1885 în oraşul Saratov, pe malul fluviului Volga, ca fiică a lui Nicolae Suchanov, funcţionar la primăria oraşului.
În preajma războiului ruso-japonez s-a căsătorit cu Gladky. Acesta a murit pe front.
Ducându-se voluntară, ca infirmieră, pentru îngijirea răniţilor, l-a cunoscut pe generalul-conte Pavel Kotzebue, internat cu un picior rupt de o schijă de obuz, căruia, după vindecare, i-a devenit soţie.
În 1914 a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din Moscova, obţinând diploma de sculptor.
În 1917, fiind din Odessa, conducerea provizorie, în calitate de "artistă a poporului", i-a încredinţat deschiderea teatrului, care fusese abandonat. Aici a pictat decorurile şi s-a ocupat şi cu scenografia şi coregrafia.
În 1918 a ajuns în Basarabia, unde soţul ei era comandantul Armatei a 6-a Ruse pe frontul de la Nămoloasa-Galaţi, având sub comanda sa şi un Grup de aviaţie.
Odată sfârşit războiul nu s-au mai întors în Rusia, soţul ei, general-locotenent conte ar fi fost împuşcat de revoluţionarii bolşevici (de fapt el era lituanian) şi s-au stabilit la Bolgrad, în Basarabia. Aici, pentru a asigura existenţa familiei, Lydia şi-a deschis un magazine de jucării pe care le făcea singură, din lemn, carton şi alte materiale. Modela capete de păpuşi pe care le picta după ce erau arse, apoi le făcea corpuri şi îmbrăcăminte.
Generalul Pavel Kotzebue a solicitat pensie. După legile române de atunci, generalii de corp de armată nu ieşeau la pensie, rămânând activi până la sfârşitul vieţii. Ca să obţină pensionarea, i s-a scăzut din grad printr-un decret regal, devenind astfel general de divizie. Au abandonat Bolgradul şi s-au stabilit la Bucureşti, unde, la domiciliul din strada Brutari nr. 1 şi-a înjghebat un atelier de sculptură.
În 1924, Lydia a participat la Salonul Oficial al Ministerului Artelor cu o lucrare "Portretul domnişoarei D" (gips) nr. 219.
În 1926 a participat din nou la Salonul Oficial al Ministerului Artelor care a avut loc la Palatul Atheneului cu "Pieta" (gips) nr. 328, iar la salonul Oficial din 1930 cu lucrarea "Orfeu" (gips), nr. 270.
La 1 aprilie 1926 a avut o expoziţie personală în sala Mozart de pe calea Victoriei, reuşind să se exprime monumental şi în lucrări de mici dimensiuni, care au fost vândute foarte bine. Una, intitulată "J'y suis, j'y reste", mărime naturală reprezentând o femeie aşezată pe umerii unui bărbat, a fost cumpărată de o familie franceză - Boissy. Altă figurină, "Sacagiul" (mărime circa 50 cm turnată în bronz) a fost cumpărată de Constantin Cantacuzino, "Femeia cu copilul în furtună", în bronz, de circa 40-50 cm, a fost cumpărată de Regina Maria, care a vizitat expoziţia. Lucrarea "Vine automobilul", în mărime naturală, de o gingăşie fără seamăn, reprezentând cinci capete de copii privind peste gard, reprodusă în marmură, nu se ştie cine a cumpărat-o.
În majoritatea cazurilor, în lucrările sale se inspira din mizeria şi suferinţa oamenilor, mai ales ale copiilor. Astfel prezintă la o expoziţie "Doi orfani" (mărime naturală), "Copil basarabean refugiat", "O pereche pe Griviţa".
În catalogul expoziţiei mai sunt înscrise: "Bustul prinţesei Alexandra Cantacuzino", din marmură, mărime naturală, alt bust "Mlle Maria Ghica", "Fată", "Rugăciune", "Pieta", "Copil adormit", "Tristeţe", "Amazoană rănită". A redat aspecte din viaţa ţăranilor, creând astfel statuete sugestive din ritmul compoziţional, cum sunt: "Copil cu măgar", "Copilă cu viţel", "Cioban", "Copilă cu gâşte", "Doină", "Cal cu mânz", "Căprioară". În ordinea catalogului au mai fost: "Flirt", "Idilă amoroasă", "Povestire", Pierrot", "Copii", "Nud", "Fetiţe", "Muncă". Toate au fost remarcate de criticii de artă, considerent pentru care au fost reproduse pe cărţi poştale ilustrate, pe ele figurând titlul lucrării şi numele autoarei. Deasemenea a mai primit o comandă pentru un concurs hipic internaţional, ţinut la Bucureşti, o cupă de circa 40 cm având reliefate trei capete de cai.
Rezultate remarcabile a obţinut şi la executarea portretelor care impun prin realismul figurilor înfăţişate. Astfel a executat un bust al soţiei pianistului Culibin, din marmură, în mărime naturală. Alte două busturi în bronz, ale savanţilor bacteriologi Pasteur şi Claude Bernard, comandate de Institutul Bacteriologic "Dr. I. Cantacuzino", aşezate în holul acestui institut, unde poate să le admire oricine din România, dovedind o adevărată virtuozitate in modelaj.
Opera cea mai importantă a fost însă monumentul "Eroilor Aerului". Ajunsă la deplina dezvoltare a talentului său, lucrarea a consacrat-o ca artistă matură pe deplin formată.
Iniţiativa acestui monument datează din 1923, când s-a pornit pe un drum plin de ocolişuri, dictate de interese pentru găsirea fondurilor, executarea machetei monumentului, alegerea arttstului care să-l execute, locul unde să fie amplasat şi câte altele.
La 20 iunie 1925, la Ateneul Român a avut loc primul
|
concurs pentru desemnarea celui mai bun proiect la care au participat peste 20 de artişti de prestigiu, printre care: Ion Jalea, Ion Faur, Oscar Spaethe, Ion Dimitriu- Bârlad, Spiridon Georgescu, Corneliu Medrea, Lydia Kotzebue, etc..
La începutul anului 1927 a avut loc ultimul concurs cu această temă. Fiind un concurs anonim, machetele aveau câte un număr, un motto şi un plic sigilat cu numele şi adresa sculptorului. La intrare, vizitatorii primeau câte o hârtie, pe care trebuiau să scrie numărul machetei preferate şi să o depună la ieşire într-o urnă. Macheta cu cele mai multe voturi a avut drept motto: "Per Aspera ad Astram". La deschiderea plicurilor, stupoare! Concursul a fost câştigat de o femeie! - Lydia Kotzebue. Motto-ul ei s-a împlinit 40 de ani mai târziu, odată cu începerea zborurilor cosmice.
Comitetul şi juriul compuse din: C.G. Olănescu - preşedinte al Ligii Aeriene Române în 1912 şi unul din creatorii Aeroclubului Regal Român (în 1922), Mihai Oromolu, vicepreşedinte al Aeroclubului şi guvernatorul Băncii Naţionale, savantul medic bacteriolog Ioan Cantacuzino, lt. col. av. medic Victor C. Anastasiu, precum şi generalul Rudeanu au depus un jurământ şi au semant un proces verbal, angajându-se să fie imparţiali, adică, indiferent cine va fi autorul proiectului cu cele mai multe voturi, aceluia să i se acorde Premiul I şi execuţia monumentului.
În urma concursului, Lydia Kotzebue a primit scrisoarea nr 02078 din 22 II 1927, prin care i se aducea la cunoştinţă că proiectul ei a luat premiul I şi, implicit, urma să se ocupe de conducerea lucrărilor.
La 11 iunie 1927 s-a semant contractul între Lyidia Kotzebue şi Comitetul constituit pentru ridicarea acestui monument. Din contract reiese că sculptorul s-a angajat să supravegheze şi construcţia soclului (partea de piatră a monumentului), turnatul în bronz şi asamblarea părţilor.
Modelul monumentului a fost un boxer de culoare. Fotografiile care s-au păstrat nu ne-au permis să-l identificăm dar, oricum, boxerul a intrat în celebritate datorită fizicului său excepţional.
În mai 1930 autoarea monumentului Lydia Kotzebue a primit din partea Ministerului Aerului înştiinţarea că lucrarea executată de ea a fost preluată de Dl V. Răşcanu, care se ocupa de turnare. Amplasarea ei a întârziat mai mult, din cauză că autorităţile nu se hotărâseră asupra locului. Până la data de 21 iulie 1935 a fost stabilit şi acest loc. Zona în care "Statuia Aviatorului" se înalţă semeaţă este una dintre principalele zone de acces a capitalei: Şoseaua Jianu, astăzi B-dul Aviatorilor. Ambianţa împrumută Icarului înaripat un spaţiu de elan, iar ansamblul, în întregul lui, conferă arterei grandoare şi prestanţă.
Deci, la 21 iulie 1935 în prezenţa membrilor guvernului, a ataşaţilor străini, a trupelor aerului şi în entuziasmul miilor de bucureşteni, a avut loc ceremonia dezvelirii măreţei opere de artă. De pe înălţimea soclului uriaş, un Icar de o frumuseţe clasică îşi întinde braţele înaripate spre cer, într-o intenţie de avânt eternizând "victoria aviaţiei" şi vorbind contemporanilor despre "eroii aerului". În pagini de carte de bronz sunt dăltuite numele celor care au căzut frângându-şi aripile în lupta pentru cucerirea spaţiului.
Lydia Kotzebue a dat o capodoperă, şi doar aceasta ar fi suficientă pentru a umple spaţiul unei biografii de artist. Săparea numelui autoarei de drept a lucrării pe soclul impresionantului monument în anul 1983 vine să facă lumină şi dreptate după aproape cinci decenii de tăcere.
Nemaiavând acces la alte competiţii, primea comenzi dintre cele mai importante (dacă ţinem seama de destinaţia lor). Pentru aviatorii căzuţi a executat două sculpturi la cimitirul Bellu. Prima în bronz, la mormântul căpitanului pilot Alexandru Cojan (fig. 35 locul 33), reprezentând un aviator în cădere în două ipostaze (mărime naturală), cu braţele întinse, în atitudine de înălţare şi în momentul când braţele învinse de puterea morţii se apleacă spre pământ, sugerând căderea. În ciuda faptului că nu obişnuia să-şi semneze lucrările, de data aceasta, pe soclul de bronz se află săpat: L. Kotzebue.
Al doilea monument este un vultur de marmură care nu mai este de găsit. Se pare că a fost uşor deteriorat fie de cutremur fie de bombardamente şi pus la adăpost într-o capelă a cimitirului.
Parcurgând drumul sinuos al unei vieţi şi urmărind lucrările executate în ţara noastră, putem afirma că artista Lydia Kotzebue a creat o operă importantă.
Bolnavă fiind, s-a retras în satul Moara Domnească, comuna Găneasa, sectorul agricol Ilfov, unde, la 13 iulie 1944 a încetat din viaţă în urma unui cancer la gât. Este înmormântată împreună cu soţul ei şi cu mama acestuia, născută Movros, în biserica de la Moara Domnească - monument istoric.
(notă biografică realizată de Elena Şenchea-Popescu)
|
