
|
Virgil ANTOHI, col. (r) aviator
Securitatea zborului
Editura Militară, Bucureşti 1983
Tehnica aeronautică a atins un înalt grad de perfecţiune, aeronavele putând executa zboruri supersonice la înălţimi stratosferice, transportând sute de pasageri la mii de kilometri în condiţii de confort şi deplină siguranţă. Defecţiunile tehnice de zbor sunt o raritate şi aproape întotdeauna există posibilitatea substituirii unei instalaţii defecte cu alta aflată în stare de funcţionare. La sol sunt instalaţii auxiliare de navigaţie şi de supravegherea evoluţiei aeronavelor, precum şi personal specializat în conducere şi dirijare. Decolările şi aterizările de noapte sau la vizibilitate redusă au devenit un fapt obişnuit. (Gheorghe Zărnescu, general-locotenent)
Scopul acestei rubrici este de a informa vizitatorii noştri de apariţia, în decursul timpului, a unor cărţi cu subiect aviatic. Vom încerca totodată să oferim în acest cadru toate detaliile pe care le deţinem pentru procurarea acestor titluri, însă nu ne implicăm în (nu intermediem) comercializarea cărţilor prezentate.
|