Publicaţii » Cărţi

Alexandru ARAMĂ, Dan ANTONIU

Constantin Bâzu Cantacuzino, prinţul înălţimilor

Pentru a-şi câştiga existenţa, Constantin Cantacuzino a încercat să-şi găsească în Franţa un avion de acrobaţie aeriană cu care să participe la mitingurile aeriene. Găsindu-se în imposibilitatea de a-şi procura un astfel de aparat, Bâzu decide în vara anului 1949 să plece în Spania, unde se aflau verii săi din ramura Sturdza-Mavrocordat, dar şi bunul său prieten Luis Beneyto, fostul consul general al Spaniei la Bucureşti, care era căsătorit cu Elena Porfireanu- Rădulescu, şi ea o apropiată a aviatorului.

Ajuns în Spania fără nici o sursă de venit, Bâzu îşi găseşte repede de muncă, angajându-se ca pilor utilitar la o companie care se ocupa cu stropitul culturilor agricole. Această ocupaţie i-a adus o sursă de venit constantă, dar şi legături strânse cu lumea aviaţiei din Spania, ajungând în scurt timp să fie primit ca partener în Real Aero Club de Espaŋa (RACE). Cu ajutorul aeroclubului spaniol, Bâzu şi-a procurat în 1951 un avion de acrobaţie aeriană Bücker Bü 133 "Jungmeister", cu care avea să participe în anii umători la numeroase mitinguri aeriene desfăşurate în Franţa, Anglia şi Spania.

Apreciat pentru activitatea lui şi devenit foarte cunoscut în urma prestaţiilor sale aeronautice, Constantin Contacuzino a ajuns unul dintre membrii de seamă ai comunităţii româneşti din Spania. Ales vicepreşedinte al acestei comunităţi, Bâzu a făcut parte din delegaţia românească care a fost primită în audienţă la generalul Franco, pe 7 martie 1955, cu ocazia vizitei în Spania a lui Mihail Fărcăşanu, preşedintele Ligii Românilor Liberi, organizaţie care avea sediul la New York şi care milita în afara zonei de influenţă comunistă.

La începutul lunii aprilie 1958, Bâzu a acordat un interviu lui Luis Saenz Pazos, directorul prestigioasei reviste "Avion", publicaţie a aeroclubului spaniol, manifestând aceeaşi dorinţă de a participa la mitingurile aeriene şi de a-şi procura un nou avion pentru acrobaţie aeriană. Când interlocutorul său i-a propus să scrie un articol în care Cantacuzino să relateze la persoana întâi cum decurg antrenamentele şi zborul la reprezentaţiile aeriene, acesta i-a răspuns că ar prefera ca alţii să scrie despre el, pentru că nu ar vrea să pară ca o lipsă de modestie din partea sa.

Acestea ar fi ultimele sale declaraţii publice, întrucât boala de stomac de care suferea încă din timpul războiului s-a agravat, şi a fost internat de urgenţă în primele zile ale lunii mai 1958 la o clinică privată din Madrid. Probabil că incertitudinea pe care a fost nevoit să o îndure din 1944, odată cu instalarea regimului comunist în România, traiul precar din Spania în timpul zborurilor de pulverizare în condiţii neigienice şi, mai presus de toate, stresul cauzat de intensa activitate socială şi aeronautică, au contribuit inevitabil la agravarea bolii sale. Pe 12 mai a fost operat de ulcer perforat, suferind o rezecţei gastrică, aparent fără complicaţii. Starea postoperatorie s-a agravat, Bâzu având puseuri de febră şi hemoragii, care au necesitat transfuzii de sânge. Pentru a-l salva, numeroşi aviatori spanioli s-au mobilizat pentru a dona sânge, dar pe 20 mai starea bolnavului era critică, rudele sale din Spania anunţându-i deja familia. Constantin Cantacuzino s-a stins din viaţă în dimineaţa zilei de 26 mai 1958, în ultimele clipe fiind-i aproape sora Alice, mătuţa Zoe Mavrocordat Sturdza, doi veri din ramura Sturdza dar şi numeroşi prieteni. A fost înmormântat la Madrid, în cimitirul altor confesiuni decât cea catolică, la funeralii participând un număr mare de personalităţi din Spania, din diaspora românească, dar şi prieteni şi admiratori. [pag.28-29]