Titel STÂRCU
Aeroclubul "Oltenia" Craiova. 75 de ani de la fondare 1933-2008
Editura SITECH, Craiova, 2008
ISBN 978-973-746-995-3
Domnul general I. Sichitiu arată eforturile depuse de către Aeroclub pentru realizarea acestei « Şcoli de pilotaj ». Domnia sa arată că M.S. Regele Carol II, secondat de un distins sfetnic, de d-l ing. Nicolae Caranfil, Ministrul Aerului şi al Marinei, au venit să creeze un nou curent de regenerare a mişcării noastre aeronautice, prin înfiinţarea Federaţiei Aeronautice Regale a României.
Arătând apoi rostul unei « Şcoale de pilotaj », cum şi rolul piloţilor de rezervă în războiul viitor şi scoţând în evidenţă importanţa acestei şcoli a apărării naţionale, Domnia Sa arată în câteva cuvinte atenţiunea care s-a acordat şcolilor de pilotaj civile care au fost înzestrate cu material gratuit cum şi cu fonduri necesare existenţei lor.
Domnul general I. Sichitiu, preşedintele Aeroclubului « Olteniei », expune clar rolul aviaţiei în timp de război, atât din punct de vedere defensiv, iar pe de altă parte, arată că şi sportul aeronautic, datorită bunei conduceri şi îndrumări a început să intre pe un făgaş sănătos.
Cere marelui public şi autorităţilor locale să sprijine din toate puterile lor acţiunea aeroclubului, menită să aducă securitatea pământului românesc.
Domnul aviator Sadoveanu, în numele elevilor înscrişi la « Şcoala de pilotaj » a Olteniei, asigură conducerea şcolii de întreaga disciplină, devotament şi dragoste.
Au venit dintr-o convingere fermă că prin modestele lor cunoştinţe vor fi de un real folos patriei întregite. Pornesc la drum cu convingerea în cea mai deplină isbândă.
Domnul Ştefan Stănescu, Inspector General al P.T.T., vorbeşte din partea funcţionarilor P.T.T.. Cercul P.T.T. vă trimite prin mine suma de 12.200 lei (douăsprezece mii două sute lei) care reprezintă taxa de înscriere şi de frecvenţă a unui elev la Şcoala de pilotaj a Craiovei, a cărei inaugurare are loc astăzi. Rămâne ca Aeroclubul să aleagă pe acel elev care fiind lipsit de mijloace, ar dori totuşi şi întruneşte condiţiunile pentru a deveni aviator. Vă rog, domnule Preşedinte, a dispune să ni se comunice numele elevului căruia i s-a destinat această "bursă".
Gestul domnului Inspector general Ştefan Stănescu este primit cu vii aplauze de către asistenţă.
Domnul Inspector general Victor Deleanu, prefectul judeţului Dolj, asigură de tot sprijinul Domniei sale pentru ca tânăra şcoală de pilotaj să progreseze în gradul cel mai înalt.
Domnul general Carlaonţ oferă din partea Cercului ofiţeresc o bursă la acestă şcoală. Serbarea a luat sfârşit într-o caldă atmosferă de cordialitate. Aceasta a fost "Inaugurarea Şcoalei de pilotaj a Olteniei", denumită şi "Academia de Pilotaj a Olteniei".
În luna decembrie 1936, prin decret lege nr. 2620, publicat în M.O.no. 266/14 noiembrie 1936, Aeroclubul Regal al României a fost transformat în Federaţia Aeronautică Regală a României (F.A.R.R.) în dorinţa ca toate asociaţiunile de propagandă aeronautică să acţioneze în acelaşi ritm şi vederi.
Comitetul central de conducere al FARR a fost compus din:
- Principele George Valentin Bibescu;
- Comandor aviator Andrei Popovici;
- Inginer Cociaşu;
- Av. Veron;
- Avocat Virgil I. Slăvescu.
[pag. 87-88]
Scopul acestei rubrici este de a informa vizitatorii noştri de apariţia, în decursul timpului, a unor cărţi cu subiect aviatic. Vom încerca totodată să oferim în acest cadru toate detaliile pe care le deţinem pentru procurarea acestor titluri, însă nu ne implicăm în (nu intermediem) comercializarea cărţilor prezentate.
|