|
Dan ANTONIU
Avioane poloneze în Romania 1933-1946
Lucrarea face referire la evoluţia tuturor aceastor avioane în serviciul Aeronauticii Militare Romane, accidente, repatrierea după finalul conflagratiei.
Format A4, 272 de pagini bogat ilustrate cu peste 400 fotografii, coperta cartonată, Editura STRATUS 2014. A aparut în limba poloneză, urmează un tiraj în engleză.
Pâna la sfârşitul celei de a doua conflagraţii mondiale când marile puteri au impus graniţe noi, România se învecina la nord cu Cehoslovacia şi Polonia. Această vecinătate între Rmânia şi Polonia a dus la menţinerea din vechime a unor relaţii de colaborare şi bună convieţuire, dar, inevitabil şi de conflict uneori. După prima conflagraţie mondială, pentru preîntâmpinarea şi descurajarea unor noi conflicte statale, ţările europene încheie alianţe de neagresiune şi de ajutor militar în cazul în care una din ţările semnatare este supusă unei agresiuni armate. O astfel de alianţă este încheiată în anul 1920 între România, Jugoslavia şi Cehoslovacia, numită "Mica Înţelegere" sau "Mica Antantă", la care în anul 1921 aderă şi Polonia.
Urmare acestor concursuri, Romania a apreciat şi achiziţionat în anul 1933 pentru dotarea aeronauticii sale militare avioane PZL P-11b. Colaborarea a continuat, prin achizitionarea licenţei de fabricaţie a acestui tip de avion, construit sub denumirea de IAR-PZL P-11F, dar şi a variantei ulterioare PZL P-24 cu denumirea IAR-PZL P-24E.
În urma unor conjuncturi favorabile create de puterile centrale, Germania nazistă începe să-şi manifeste făţiş pretenţiile teritoriale faţă de anumite ţări europene. Cu intenţia vădită de a ocupa teritorii spre est, elimină o eventuală ripostă din partea URSS încheind cu aceasta la 23 mai 1939, un pact de neagresiune "Pactul Ribentrop-Molotov", ce împărţea Europa de est între cele două. URSS, bineînţeles avea la rândul ei pretenţii teritoriale faţă de vecinii săi.
Urmare acestui pact, România se simte ameninţată în primul rând de URSS, apoi de Ungaria, Bulgaria, dar şi de Germania care viza rezervele uriaşe de petrol din subsolul său. În această situaţie România îşi declară neutralitatea. Cu toate aceste măsuri, România primeşte la 28 iunie 1940 un ultimatum pentru cedarea unor părţi importante din teritoriul naţional, refuzul însemnând intervenţia armată a celor două puteri semnatare ale pactului. În această situaţie, România cedează fără luptă.
Imediat Germania se dezlănţuie şi ocupă, fără rezistenţă, Cehoslovacia, Austria şi Albania. Pe 1 septembrie 1939, cei doi aliaţi atacă simultan Polonia, operaţiune încheiată la 6 octombrie 1939, când armata Poloneză a capitulat.
Guvernul României aprobă trecerea pe teritoriul său a refugiaţilor refugiaţilor Polonezi. A fost o conduită umanitară de ajutorare a unor dezrădăcinaţi de toate categoriile. Oficialităţile române, dar şi ziarele au condamnat acestă agresiune ce a condus la o gravă dramă umanitară. Ignorând consecinţele grave pentru România, urmare a atitudinii sale umanitare, s-a acordat asistenţă refugiaţilor, cazare, îmbrăcăminte şi alocaţii băneşti pentru întreţinere.
La 9 septembrie 1939, Radio România a făcut publică ştirea că guvernul polonez a cerut azil în România, a urmat o reacţie imediată şi cât se poate de ostilă din partea Berlinului, fiind considerat "un act incompatibil cu statutul de neutralitate al României". Au urmat, începând cu 12 septembrie 1939, presiuni politice prin ambasada Germaniei la Bucureşti, în care recomandau: "Să nu se acorde azil guvernului de la Varşovia sau Înaltului comandament al armatei poloneze; să nu se permită trecerea peste frontiere a unităţilor militare; la nevoie să se opună cu armele; trupele ce vor trece totuşi să fie dezarmete; să se împiedice orice tranzit de materiel de război spre Polonia; să se ceară energic guvernului României o declaraţie în acest sens".
Numărul refugiaţilor polonezi s-a ridicat la 100.000, dintre aceştia 60.000 de militari şi 40.000 civili. Pentru a putea gestiona această situaţie deosebită, la 29 septembrie 1938 guvernul român a înfiinţat un "Comisariat General" care să se ocupe de problemele acestor oameni.
Pe calea aerului au sosit în România 1.416 cetăţeni polonezi militari şi civili cu 286 avioane militare şi civile.
Cele 286 avioane poloneze refugiate şi abandonate pe teritoriul României necesitau adăpost şi întreţinere, astfel încât, la 1 octombrie 1939, Ministerul Apărării Naţionale Român dispune rechiziţionarea acestora şi repartizarea lor în unităţile aeronautice civile şi militare, funcţie de specificul fiecărui tip. Toate aceste avioane au fost trecute pe la Escadrila de Experienţe Pipera pentru evaluarea stării tehnice şi a performanţelor.
Scopul acestei rubrici este de a informa vizitatorii noştri de apariţia, în decursul timpului, a unor cărţi cu subiect aviatic. Vom încerca totodată să oferim în acest cadru toate detaliile pe care le deţinem pentru procurarea acestor titluri, însă nu ne implicăm în (nu intermediem) comercializarea cărţilor prezentate.
|
