Publicaţii » Cărţi

Manuela VÂRLAN, Doru VÂRLAN

Şcoala Superioară de Aeronautică Civilă

"... Am făcut toţi cereri la Ministerul Muncii de eliberare a documentelor de echivalare a Şcolii militare de ofiţeri de aviaţie cu funcţia de subinginer conform legii. Ne-am gândit că poate ne-ar folosi şi nouă. Şi mi-ar fi folosit şi mie mult de tot în viitor, după cum avea să-mi demonstreze viaţa. Am primit fiecare un răspuns politicos şi evaziv că Ministerul Muncii a întocmit şi difuzat ministerelor implicate un nomenclator cuprinzând funcţiile civile şi specialităţile în care pot fi încadraţi absolvenţii cu diplomă ai şcolilor militare de ofiţeri. Dar acestea se aplică doar în cazul când din motive justificate suntem opriţi de la zbor. Dacă s-a uitat cumva acest episod, ataşez copiile respective. Aşa a fost S.S.A.C.-ul, una caldă şi mai multe reci, sau ca la tango: un pas înainte, doi înapoi. Noroc că aviaţia civilă era una singură şi tot ce n-a făcut S.S.A.C. a făcut pentru noi TAROM-ul când a fost nevoie şi pentru asta are toată aprecierea şi recunoştinţa mea. Venirea inginerilor la zbor la AN-24 a creat un val care m-a luat şi pe mine şi m-a purtat mai departe şi mai repede decât am îndrăznit să visez. Dar toate la timpul lor. Deocamdată sunt copilot la AN-24 şi acumulez ore de zbor. De valul acesta de schimbări au beneficiat şi alţi piloţi care n-au fost elevi ai S.S.A.C. sau ai Şcolii militare şi au ajuns la TAROM până la urmă, precum unii din foştii noştri instructori din Şcoală brevetaţi prin aeroclubul central şi chiar şi comandantul aeroclubului de la Braşov. Pe plan personal anul 1979 a adus o mare schimbare. Părinţii mei, văzând că nu am rezolvat nimic cu casa şi buletinul de Bucureşti, au hotărât să mă ajute propunindu-mi să facem un schimb de locuinţă împreună şi să se mute cu mine la Bucureşti. Erau pensionari, eram singurul copil şi nu-i lega mare lucru de Braşov. Şi nici eu nu mai trebuia să-mi împart timpul între Bucureşti şi Braşov. Am preluat contractul casei pe numele meu, căci eu aveam aprobarea de stabilire în Bucureşti, am găsit un schimb foarte bun pe lângă Gara de Nord, pe Calea Griviţei, şi ne-am mutat. Stăteam din nou cupărinţii şi viaţa era bună şi uşoară.

Am păstrat şi garsoniera până am plecat din ţară, căci era o afacere prea bună să o abandonez. Eu mi-am făcut imediat buletin de Bucureşti, dar părinţilor n-am reuşit să le fac decât viză de flotant. Erau legal acoperiţi şi puteau merge la doctor dacă aveau nevoie sau puteau ridica raţia de zahăr şi ulei, dacă eram eu plecat de acasă... Dar asta parcă a venit puţin mai târziu. În orice caz a fost o soluţie mai bună decât o căsătorie de convenienţă, iar eu profitam şi mă bucuram tare mult de libertate. În anul 1979 am zburat 350 de ore pe AN-24 şi Zlin.

Anul 1980 a fost foarte intens în cariera mea, am fost şi eu purtat de valul schimbărilor din TAROM. În februarie am intrat în pregătire de comandant pe avionul AN-24 şi am început zborul în scaunul din stânga. În mai am primit paşaportul şi am făcut prima cursă externă la Sofia cu AN-24. Tot în mai am fost promovat copilot la avionul IL-18 şi am zburat în continuare şi AN-24 în paralel. În iunie am început cursele externe adevărate cu IL-18: Berlin, Teheran, Beyrut, Aman, Ankara, Paris, Frankfurt şi alte destinaţii ştiute doar din filme, reviste sau din poveştile piloţilor mai vechi. Orele de zbor se adunau mult mai repede, la fel şi diurna în valută şi calitatea vieţii mi s-a îmbunătăţit foarte mult. Am început să învăţ ce înseamnă viaţa de pilot pe curse externe. Pe 20 iunie 1980 am obţinut brevetul de Pilot de Primă Clasă Nr. 444, cu licenţă pe avioanele IL-18, AN-24 şi Zlin-526/726. În aceeaşi perioadă am început şi cursele cu rămânere, la Istambul, Athena, Tel Aviv, Berlin, Casablanca."

Puteţi descărca cartea în format integral, accesând acest link.