Commandante d'Escadrille

Descriere

1942 este un an memorabil pentru mine: tocmai am fost numită comandant de escadrilă. Este pentru prima dată când acest grad este acordat unei femei în România. Bucuria şi emoţia care mă încearcă sunt foarte puternice dar mă abţin să le împărtăşesc cuiva. Singura fiinţă care mi-ar fi putut înţelege fericirea, tatăl meu, nu este aici şi nu va mai fi vreodată. Astfel, nu numai că mi-am îndeplinit visul de adolescentă, dar chiar în timpul acestui război tata ar fi putut fi mândru de mine. Mă sufoc în baracă şi ies.

Bruma care pluteşte deasupra aerodromului mă calmează un pic. Şi pentru a nu-mi da în vileag surescitarea, văzând un grup de colegi în jurul comandantului, mă îndrept cu un pas aproape nepăsător spre ei, deşi aş fi vrut să ţopăi, aş fi vrut ca braţele să mi se transforme în aripi. Salutul lor este destul de rece, dar o privire a comandantului îmi dă curaj. El tocmai a fost numit la o altă bază şi voia să lase în urma lui o atmosferă plăcută. Şi mie îmi revine sarcina de a-l înlocui. Este enormă această responsabilitate, dar exemplul său, sfaturile sale, felul cum îi înţelege pe piloţii cărora le place un pic prea mult să se joace cu cerul, îmi vor călăuzi primii paşi de comandant. Mai sunt oare pe pământ sau o să-mi iau şi eu zborul, pe bune, de data asta? [pag. 72]