Bibliografie
Instructoarea mea de zbor
În a 40-a zi de la suspendare mi-au arătat cauza suspendării mele de la zbor: o anonimă, cum am mai spus, pe o foaie de caiet dictando, într-un plic simplu, netimbrat, doar data poştei pe care mi-am memorat-o repede, de…
Descriere
În a 40-a zi de la suspendare mi-au arătat cauza suspendării mele de la zbor: o anonimă, cum am mai spus, pe o foaie de caiet dictando, într-un plic simplu, netimbrat, doar data poştei pe care mi-am memorat-o repede, de o ţin minte şi acum la aproape 80 de ani: 04 septembrie 1964, de pe ştampila poştei Oradea. Aşa fără timbre, a ajuns la Direcţia Securităţii Regionale Crişana ! Mi-a dat-o s-o citesc, am parcurs cu privirea 5-6 rânduri, nu ştiu dacă era scrisă şi pe verso, dar jos era o semnătură indescifrabilă. Şi am citit cam aşa:
"Sunt o bună prietenă de-a Sandei Agache şi mi-a destăinuit că vrea să evadeze din ţară şi că va zbura la mică înălţime să nu o prindă radiolocatoarele..."
Am început să tremur ca varga şi gândeam: Oare ce învăţătoare i-a pus tocul în mâna asta blestemată, de a putut scrie aceste inepţii?! Cine oare, Doamne, a putut scrie rândurile defăimătoare, mincinoase...? Mi-a luat scrisoarea din mână, aproape că mi-a smuls-o. Şi am întrebat atunci: "Pentru asta am fost suspendată de la zbor?!
...
Îi mulţumeam în gând bunului Dumnezeu că nu era vorba de fratele meu, crezând că a făcut o greşală acolo în munca de securist. De altfel el nu mergea pe "teren", ci a fost ani de-a rândul secretar al comitetului PCR. Din spusele lui, nici acolo nu-şi făceau datoria "tovarăşii", căci toţi erau plictisiţi. [pag. 146]
Note bibliografice
ISBN: 978-973-0-06221-2