Vasile TUDOR
Un erou român căzut dincolo de Dunăre
La 15 iulie 1944, aviaţia americană a executat un atac cu adevărat masiv asupra ţării noastre, trimiţând aproape 800 avioane de bombardament şi vânătoare, care au sosit la înălţimi etajate între 3500 şi 7500 m înălţime. Atunci infiorătorul lor zgomot de motoare şi elici, care ne sfârtecau cu indiferenţă cerul, a dăinuit pe o distanţă mai mare de 300 km, pe atât cât s-a întins dispozitivul de atac al celor şase valuri de avioane, trimise să distrugă rafinăriile româneşti. S-a acţionat împotriva lor cu artilera A.A. de la Timişoara, Bucureşti şi Ploieşti, intervenind şi avioanele noastre de vânătoare care au zburat împreună cu cele germane aflate la Mizil. Avioanele IAR-80 au fost adăpostite din calea lor, deoarece se ajunsese la concluzia că ele nu se mai puteau măsura de la egal la egal cu cele americane, net superioare din punct de vedere tehnic. Numai cele de la Şcoala de vânătoare - Ghimbav au acţionat, pierzându-l pe slt. av. Popescu Gheorghe, doborât în munţii Postăvarul.
De la Grupul 7 Vânătoare, dotat cu avioane Me-109 G2 au decolat de pe terenul de la Boteni 6 avioane, revenind la bază, după luptele purtate, numai 4. Unul a aterizat forţat la Turnu Severin, iar de cel cu nr.242 nu s-a ştiut nimic de el până în 28 iulie 1944. Atunci Comandamentul german ne-a informat că avionul românesc cu numărul 242, pilotat de adj. şef Hăpăianu Gheorghe s-a prăbuşit în preajma comunei Medvedjia din Jugoslavia şi că rămăşiţele pământeşti ale pilotului au fost transportate la Turnu Severin.
După cele petrecute, credem că se impune a afla cine a fost aproape uitatul erou!
Plutonierul adjutant av. Hăpăianu Gheorghe, unul dintre cei mai talentaţi zburători militari din timpul celui de-al doilea război mondial, s-a născut în 16 februarie 1914 la Dorohoi, unde a absolvit 5 clase de liceu. La vârsta de 20 de ani era elev în Şcoala Militară de Pilotaj, învăţând să piloteze avioanele. A terminat-o cu rezultate frumoase, clasându-se al 28-lea din 76 colegi, iar la 6 octombrie 1936 cu gradul de adjutant stagiar a fost repartizat la Flotila 1 Vânătoare. Acolo, în 18 noiembrie 1937 a avut un accident din cauza vremii ceţoase. Pentru acest motiv nu a găsit aerodromul şi, în cele din urmă, a trebuit să aterizeze pe un teren necunoscut. Numai pe panta de aterizare a observat că avea în faţă o şură şi câţiva copaci, greu de evitat de la acea înălţime. Până la urmă a retezat doi dintre pomi, prăbuşindu-se cu avionul avariat. S-a ales cu mai multe contuzii la membrele inferioare şi un hematom în regiunea externă a braţului drept.
Bărbat chipeş, a fost căutat de fetele amatoare de o partidă bună, fiind chiar reclamat de unele pentru a le deveni soţ. S-a căsătorit în 1939 la Tecuci cu Sobieschi Profira, fiica unui maistru armurier şi nu mult după aceea a cerut să fie mutat în Flotila 2 Vânătoare.
Î n cadrul acelei noi mari unităţi, s-a dovedit un zburător cu sânge rece, plin de iniţiativă, disciplinat şi cu simţul datoriei dezvoltat. A zburat noaptea şi cu schiuri, luând parte la manevrele militare din toamna anului 1938, terminând şi clasa a 6-a de liceu. Şi toate acestea fără să-şi neglijeze pregătirea de zbor. Numai în 1939 a adunat 44 de ore, urmând şi cursurile şcolii pentru piloţii de vânătoare, promiţând de pe atunci să ajungă un bun pilot militar.
Cinstit, patriot şi dornic de cunoştinţe noi, a absolvit şi şcoala de observatori meteo.
Remarcându-se ca un bun camarad, cu o serioasă pregătire şi stăpânind cu uşurinţă chestiunile tehnice, a fost solicitat să treacă în Gr.4 Vt. unde aşa cum scria comandantul Grupului "...din lipsa de ofiţeri cât şi din încrederea ce mi-au făcut-o nobilele sale calităţi de om şi zburător, l-am întrebuinţat ca ofiţer mecanic de Grup. Ca zburător s-a distins ca un bun şi neobosit şef de patrulă, mai ales în zborurile din Basarabia şi în cele executate la Prut. Nu a pregetat în faţa greutăţilor şi a timpului rău să rămână măcar o clipă în afara celor mai riscante misiuni. A depanat de pe aerodromul Chişinău, ocupat de trupele sovietice, un avion al Grupului ce nu putea fi pus în mişcare de pilotul rămas singur pe teren. Pilot de vănătoare şi război, continua comandantul său, a fost socotit cel mai tare pilot din Grupul 4 Vt.. Acrobat temerar şi foarte serios în zbor, deplin cunoscător al maşinii sale pe care a îngrijit-o singur cu multă patimă. Subofiţer de elită, a realizat 78 ore de zbor, dovedind că este un pilot de primordială valoare, un ostaş desăvârşit al Aviaţiei..."
|
Şi a propus să fie decorat pentru misiunile din Basarabia.
În campania din 1941, cea a Basarabiei, a dus luptele cu un inamic superior numeric, adunând 132 ore de zbor. S-a dovedit a fi fost un pilot de nădejde al Escadrilei 49 Vânătoare luând parte la 50 de misiuni de război, fiind unul dintre cei mai buni trăgători, cu peste 81 de ore de zbor pe front. Cele două victorii aeriene omologate, au confirmat, dacă mai era cazul, că este un pilot abil în luptă, fapte pentru care a fost citat prin trei Ordine de Zi pe Armata a 4-a şi decorat cu "Virtutea Aeronautică cls. a IV-a" şi "Crucea de Fier" cls.II-a.
Maniac după zbor, a stăpânit foarte bine avioanele PZL-11 şi pe cele IAR-80 pe care le-a zburat pentru prima dată în anul 1942.
Începând de la 1 aprilie până în octombrie 1943, a fost din nou pe front însă cu Gr.7 Vt. având calitatea de şef celulă şi patrulă. S-a comportat execelent în acea calitate, susţinând multe lupte aeriene şi doborând trei avioane sovietice. I-au fost omologate numai două, deoarece pentru una nu a avut martori. Iată documentele păstrate legate de câteva dintre luptele purtate de acest activ luptător al Escadrilei 43 Vânătoare.
"...În 2 august 1943 execut o misiune de vânătoare liberă (6.30 - 7.45) deasupra satului Dyakovo, la inamic. Patrula din care făceam parte era formată din slt. av. Georgescu Ctin, adj. stg. Girolamo Anemo şi eu. La ora 7.25 a apărut o patrulă de avioane LaGG-3 pe care am atacat-o imediat toţi trei. LaGG-ul pe care l-am atacat, a făcut o răsturnare, îndreptându-se spre Rostov. Am făcut şi eu o răsturnare după el, l-am prins din spate şi de foarte aproape am început să trag. După câteva rafale a luat foc, apoi s-a stins imediat şi a intrat într-o vrie largă, ducându-se cu fum în coadă spre pământ, unde s-a sfărâmat. Am degajat şi m-am îndreptat spre linii. Avionul a căzut la sud de satul Dyakovo şi nu a putut fi observat de restul patrulei, fiind cu toţii în luptă."
În ziua următoare Hăpăianu s-a aflat din nou în misiune şi din acea zi ne-au rămas două dintre rapoartele lui:
"...La ora 9,45 din 3 august 1943 am plecat într-o misiune de protecţie a unui avion de recunoaştere german Fw-189 în regiunea Kuibâşev - Dmitirevka.
La terminarea misiunii avionului Fw-189, am văzut 6 avioane de bombardament care atacau la sol trupele germane dintre Bolschaja Krisanowka şi Kuibâşev. Am picat spre ele şi l-am atacat pe cel ce rămăsese mai în urmă de formaţie. După a patra rafală de tun şi mitraliere avionul sovietic a început să gliseze pe partea dreaptă, apoi picând, a intrat în pământ, sfărâmându-se..."
"...3 august 1943 , misiune de vânătoare liberă Kuibâşev-Dyakovo-Dmitrievka. După o jumătate de oră de patrulare în sector, au apărut 4 avioane LaGG - 3 între Kuibâşev şi Dyakovo. Angajez lupta cu două dintre ele. De unul sunt degajat de Girolamo şi rămân cu unul căruia, după o răsturnare, îi cad în spate şi încep să-i trag. La primele rafale sar câteva bucăţi din el, scoate câteva flăcări care se sting repede, apoi, cu un fum gros în coadă, intră într-o vrie largă şi ia contact cu solul în motor şi planul stâng..."
Ca zburător, scriau şefii săi la finele anului 1943, a fost un exemplu de disciplină în zbor, impetuos în atacuri şi foarte bun manevrier. Reuşind să iasă cu bine din toate luptele inegale cu vânătorii sovietici, a adunat 112 ore de zbor în care a purtat 120 de lupte aeriene, fiind citat prin Ordin de Zi pe Armată.
La 1 noembrie 1943, din ordin, a trecut în cadrul Flotilei 1 Vânătoare, participând la apărarea teritoriului, unde a fost acelaşi exemplu de luptător aerian şi zburător de elită, cum bine îl aprecia comandorul Romanescu Mihail, comandantul său.
Luptând în continuare, însă cu atacatorii americani, adj. maj. Hăpăianu Gheorghe, în 15 iulie 1944, a decolat la alarmă şi nu s-a mai întors din misiune, întristând pe toţi cei care l-au cunoscut ori au avut cunoştinţă de faptele unui as al aviaţiei noastre de vânătoare.
|
Vasile TUDOR
[Publicat în revistsa "România Eroică" nr. 1, (34), anul X, 2008, p.30]
« înapoi |
