Evenimentele militare de după înfăptuirea actului de la 23 august 1944 au fost dezbătute în nenumărate rânduri de istoricii români. Cei care au judecat evenimentul din punct de vedere militar l-au prezentat, am putea spune, în cea mai veridică postură, ştiindu-se că armata nu face politică, ci se supune ordinelor ierarhice (şi mai ales celor venite pe linie politică) în mod necondiţionat.
Dar oricăt s-ar fi insistat asupra acestor evenimente, valenţe inedite vor apărea întotdeauna şi supuse dezbaterii, exprimându-ne opinia că desfăşurarea operaţiunilor de factura militară (dar nu numai) are o dublă conotaţie: una strict istorică şi alta rememorativă, în sensul că prima este acţiunea săvârşită la momentul istoric respectiv, iar cea de-a doua evocarea acesteia prin intermediul studiilor pe care istoricii le întocmesc, scoţând la iveala, prin cercetările întreprinse, noi aspece.
Este şi cazul evenimentelor petrecute în garnizoana Turda, reşedinţă a fostului judeţ de graniţă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Aflându-se în proximitatea vremelnicei frontiere româno-ungare (creată în mod injust şi cu totul artificial pe baza Dictatului vienez), Centrul Militar de Pilotaj de la Turda a cunoscut, asemenea Bucureştiului, adversitatea - am putea spune aproape imediată - a foştilor camarazi de arme.
După cum va fi demonstrat în continuare, deşi aflat în imediata apropiere a forţelor inamice germano-maghiare, C.M.P. nu a dispus de un comandant care să ia deciziile ferme impuse de noile realităţi politice şi cele ale terenului, dovedind o lipsă de iniţiativă care avea să aducă mari deservicii centrului în fruntea căruia se afla.
Declaraţia radiofonică a Regelui Mihai din 23 august 1944 l-a surprins pe comandantul C.M.P. Turda - C-dor. av. I. Stănculescu la Bucureşti, unde se desfăşura conferinţa comandanţilor de unităţi şi aerodromuri, în baza ordinului Subsecretariatului de Stat al Aerului nr. 2088/1944.
În timpul cât comandantul de drept se afla in capitala ţării, interimatul C.M.P. a fost asigurat de Lt. C-dor. av. Munteanu Teodor. Dupa declaraţia regală, acesta a dat ordin de consemnare a personalului în cazarmă, organizându-l pentru apărarea unităţii şi aerodromurilor.
Primele măsuri întreprinse au fost juste, acestea fiind dictate de situaţia de criză ce se întrevedea. În urma dialogurilor dintre conducerile Regiunii I Aeriană şi C.M.P., s-a ajuns la situaţia în care avioanele Centrului să fie evacuate pe aeroduromurile Mediaş, Blaj şi Sura Mică, iar apoi la Blaj, Sura Mică şi Turnişor, ordin îndeplinit cu toate aparatele deslocate sau disponibile.
Evacuarea avioanelor s-a făcut pe categorii, astfel că aparatele de zbor P.Z.L., Loes, P.Z.L. de vânătoare, P.W.S. 26 au fost dirijate pe aerodromul de la Blaj, cele Nardi şi Fleet pe aerodromul Sura Mică, iar toate bimotoarele pe aerodromul Turnişor. Avioanele de vânătoare I.A.R.80, trei la numar au fost direcţionate spre Şcoala de Vânătoare de la Ghimbav (cu toate ca numai doua dintre acestea au putut îndeplinii ordinele).
Ca urmare a agravării situaţiei din Capitală, unde aviaţia germană trecuse încă din data de 24 august la represalii, în 26 august s-a luat iniţial decizia ca C.M.P. să fie evacuat cu întreg materialul în zona Drăgăşani; ulterior s-a dat o altă destinaţie - în zona Caracal-Slatina. Pentru îndeplinirea ordinelor primite, C.M.P. i s-au pus la dispoziţie 30 de vagoane de tren, care au şi început să fie încărcate cu materialele ce urmau a fi evacuate din calea inamicului.
În ziua de 28 august, comandantul de drept al C.M.P. - C-dor. av. I. Stănculescu - a reuşit să scape de la Bucureşti şi să se înapoieze la Turda, unde-l gaseşte pe comandantul Regiunii I Aeriene, de la care primeşte noile directive. Faţă de dispoziţiile avute în vedere de adjunctul său, comandorul av. Stănculescu primeşte ordinul ca personalul şi efectivele Centrului să rămână pe loc din ordinul Armatei I, pentru a concura la apărarea terestră a obiectivelor militare, drept pentru care 90% din personal, elevi şi trupă au rămas în Garnizoana Turda (cazărmile Mihai Viteazul, terenurile Turda de Jos şi Turda de Sus), Câmpia Turzii şi Luncani.
Până la 30 august au fost încărcate şi pregătite pentru evacuare 23 de vagoane de tren. Indecizia şi neînţelegerea clară a gravităţii situaţiei din teren a făcut ca deciziilele celor de la conducerea trupelor aflate în această regiune să nu fie dintre cele mai fericite. Şovăiala de a trece peste ordinele şefilor ierarhici superiori, în situaţia în care cunoştea cel mai bine realităţile din zona, l-a costat pe comandorul I. Stănculescu răgazul necesar evacuării în deplină siguranţă a personalului şi materialelor Centrului.
În ziua de 1 septembrie, la ora 7,00, terenul Luncani - unde era dislocată Escadrila Stocaj cu avioanele disponibile (pentru revizuiri de motoare şi celule), a fost atacat de cca. 9 avioane Foke-Wulf 190. De aici înainte măsurile întreprinse au avut caracterul de urgenţă, totul făcându-se sub atacurile terestre şi aeriene inamice.
Trupele germano-maghiare au trecut la atacarea formaţiunilor de graniţă, ocupând punctele Feleac, Vlaha, Săvădisla şi Pata. În această situaţie, Comandantul Centrului Militar de Pilotaj a luat o serie de măsuri, printre care alarmarea unităţilor şi subunităţilor Centrului, concomitent cu evacuarea şi îndrumarea celor două garnituri de tren din gara Turda în direcţia Câmpeni (Munţii Apuseni).
Însă aviaţia nazista nu şi-a limitat activitatea la atacul în dimineaţa acelei zile, ci a întreprins un altul în jurul orelor 14,00, atacând avioanele româneşti dispersate chiar şi în curţile sătenilor. În urma celor două atacuri aeriene, au fsot distruse 29 de avioane şi deteriorate alte 10.
Apararea românilor s-a făcut numai cu mitralierele de pe bordul avioanelor dispersate, puse pe pivoţi.
A doua zi, aviaţia germană a întreprins un nou atac asupra terenurilor Turda de Sus şi de Jos, cu 6 avioane Me-109 G, reuşind să incendieze două hangare din patru (în care se găseau atelierele de montaj I.C.A.R. şi ale unităţi), incendiind 9 avioane şi avariind alte 4.
Abia în urma acestui atac, comandantul C.M.P. a ordonat plecarea celor 23 de vagoane la Alba Iulia şi evacuarea tuturor avioanelor disponibile. Ca întărire a fost trimisă de la Alba Iulia o singura baterie Rheinmetall, în ziua de 3 septembrie.
Următoarele ordine date de superiorii armatei române în Transilvania au demonstrat o totala lipsă de clarviziune şi viteză de reacţie în clipele de mare tensiune care se aratau. Astfel, Şeful de Stat Major - generalul Andronescu, caracteriza situaţia drept "CLARĂ", liniştindu-l pe comandantul C.M.P. că armatele ruseşti împreună cu cele româneşti atacau la Sf. Gheorghe şi Tg. Secuiesc, fiind totodată aproape convins ca trupele germano-maghiare vor fi nevoite să se retragă sub presiunea creată.
În acelaşi timp, c-dorul av. Stănculescu primise ca sarcină organizarea unor unităţi de aero-transport şi de legatură în folosul Corpul I Aerian, măsură ulterior combătută de şefii ierarhici de la Bucureşti, datorită totalei lipse de prevedere - în sensul salvării mijloacelor existente.
Această nouă sarcină ce i se cerea şefului C.M.P. urma să-i răpească acestuia alt timp extrem de preţios necesar evacuării. Şi acest lucru s-a observat cel mai bine începând cu ziua de 5 septembrie, când trupele inamice au declanşat atacuri pe întreaga frontieră de Nord şi Est a judeţului
|
Turda, când au fost ocupate de către acestea localităţile Vlaha, Feleac, Pata, Tunelul; de asemenea, atacuri germano-ungare au fost date şi din direcţia Tg. Mureş, pe Valea Mureşului.
Cu toată gravitatea situiaţiei, comandanţii Diviziei 20 Infanterie şi a Corpului 6 Armată l-au asigurat pe c-dorul av. Stănculescu că situaţia era bine cunoscută şi că trupele române aflate pe frontieră vor fi capabile să respingă aceste atacuri care nu erau de mare amploare. Cele două conduceri au mers chiar mai departe cu asigurările, afirmând că situaţia e cu totul trecătoare şi că, în consecinţă, nu se impunea evacuarea sub nici o formă, ceea ce demonstrează completa dezorientare şi dezimformare a acestora.
Declanşarea lupelor în regiunea C.M.P. a venit ca o surpriză pentru comandantul acestuia - după propria sa expresie - , deşi situaţia fusese previzibilă de câteva zile. Din nou, acesta a acţionat sub imperiul clipei, dând dispoziţiuni ce putuseră fi executate cu mult timp înainte. În scopul evacuării cât mai rapide a populaţiei oraşului Turda a fost pus la dispoziţie un autobuz, iar pentru cei din localitatea Mihai Viteazul două trenuri pe linia mică, cu destinaţia Câmpeni-Abrud. Ultimul tren cu familii a trecut către gara Buru cu numai 10 minute înainte ca această localitate să cadă în mâinile truelor maghiare.
Nici demersurile către Detaşamentul Ardeal nu au avut o finalitate mai bună, c-dorul av. Stănculescu primind ordin de a aştepta trecera prin localitate a generalului Vissarion (comandantul acestui detaşanet), lucru care s-a şi întâmplat, însă fără ca acesta să oprească în Turda. Peste numai 30 de minute, cei de la C.M.P aveau să afle că generalul Vissarion tocmai căzuse prizonier la inamic.
Pe baza ordinului Detalşamentului Ardeal "Cu subunităţile organizate şi formaţiunile din Turda, ocupaţi imediat înălţimile Nord şi Nord-Vest imediat Turda, cu misiunea de a se opune eventualelor încercări de pătrundere ale inamicului spre Turda", C.M.P. a format patru detaşamente, respectiv: Detaşamentul Cpt. av. Colţofeanu Stelian (cu elemente din C.M.P); Compania de Gernizoană, sub comanda Cpt. obs. Piţu Constantin (formată din Plutonul I Puşcaşi şi Plutonul Mitraliere); Detaşamentul Câmpia Turzii, sub comanda Cpt.C-dor av.Zaharescu Petre şi Detaşamentul Bădeni, sub comanda Cpt. av. Iacobescu Constantin, ajutat de Cpt. av. Damian Radu (format din fosta Escadrilă de Antrenament şi Informaţii a C.M.P).
Detaşamentele Cpt.av. Colţofeanu Stelian şi Cpt.obs. Piţu Constantin s-au instalat pe înălţimile la 3 km Nord-Vest Turda.
Detaşamentul Câmpia Turzii s-a instalat pe înălţimile Nord Câmpia Turzii, pe calea ferată, iar Detaşamentul Bădeni s-a instalat la rândul său pe înălţimile Sud Turda (Dealul Bădenilor) împreună cu un Batalion din regimentul 83 Infanterie.
Cea mai grea situaţie s-a înregistrat în sectorul Detaşamentelor Cpt.av. Colţofeanu Stelian şi Cpt. obs. Piţu Constantin. În această regiune, aviaţia de vânătoare germană cu avioanele F.W.190 a început mitralierea şi bombardarea. Instalarea detaşamentelor române pe poziţiile ordonate s-a făcut sub atacul continuu al aviaţiei inamice care a durat 4 ore. Către ceasurile 14,00, când instalarea pe poziţie era aproape finalizată, tancurile inamice au aparut la distanţă de 200 metrii de detaşamentele române, identificarea acestora făcându-se târziu din cauza atacului continuu al aviaţiei.
Ca singură modalitate de contra-atac, românii au dispus numai de bateria Rheinmetall ce o aveau în dispozitiv. Datorită faptului că în momentul în care trebuia să acţioneze, ofiţerul care comanda bateria nu se afla la post, detaşementele române au trebuit să riposteze numai cu mitralierele ce le aveau la îndemâna, fără ca acestea să aibă vreun efect asupra masivelor tancuri germane.
Cpt.av. Colţofeanu Stelian a apreciat corect situaţia critică în care se găsea detaşamentul său şi a ordonat retragerea pe direcţia satului Mihai Viteazul, dinainte fixată. Retragerea detaşamentului său a fost susţinută de Compania de garnizoană de sub comanda Cpt.obs. Piţu Constantin cara a căzut la datorie.
Datorită inferiorităţii numerice şi dotării tehnice, Detaşamentul Câmpia Turzii a fost nevoit în cele din urmă să se retragă spre direcţia Războieni-Aiud.
Detaşamentul Bădeni a luptat în cadrul Batalionului Reg. 83 infanterie până după căderea serii, după care s-a retras la ordin către Unirea-Aiud.
În urma retragerii de la Turda, C.M.P a înregistrat mari pierderi, mai ales sub raportul materialelor de orice natură pe care diferitele servicii le aveau în dotare. Situaţia exactă a acestora este prezentată în ANEXA 3, aşa cum am identificat-o în documenele Statului Major al Aerului.
Despre toate acestea, sefii ierarhici ai c-dorului av. Stănculescu aveau să pună raportul său, rezoluţii usturătoare pentru orice militar de carieră:
- "Nu aprob iniţiativa şi măsura de la punctul 3 (aceea de subordonare a C.M.P. Corpului I Aerian, în scopuri de transport cu avioanele grele bimotoare, şi de legătură cu unităţile uşoare) pe care a luat-o Corpul I Aerian. Acesta trebuia să se ocupe de a păstra integritatea mijloacelor acestui centru ajutându-l a se evacua.
- Nu se poate vorbii de o surpriză în ziua de 5 faţă de cele raportate în ziua de 3.IX. Lipsa de prevedere, lipsa de experienţă a c-dantului Centrului şi aceea de a-şi înţelege misiunea şi rolul său l-a făcut să nu vadă just lucrurile. A rămas fără auto, nu şi-a evacuat din timp materialele mai preţioase, nu s-a gândit că fiind în războiu cu ungurii şi numai la 20 km de frontieră se putea întâmpla ce s-a întâmplat (...)".
Dacă situaţia C.M.P era dezastruasă, aceasta nu poate fi imputată şi celor care au luptat pentru menţinerea controlului asupra Turdei sau pentru evacuarea sa. Între aceştia trebuie remarcaţi Cpt. obs. Piţu Constantin de la comanda garnizoanei, care s-a oferit să ia comanda Companiei de Garnizoană şi care a căzut la datorie rămânând pe poziţie pentru a acoperi retragerea Detaşamentului Cpt. av. Colţofeanu Stelian; şi chiar acesta din urma, care în calitate de Comandant de Detaşament a luptat împotriva carelor blindate inamice, rămânând pe poziţie până la plecarea ultimului element al Detaşamentului, din care cauză a fost rănit de obuzele carelor de luptă la cap şi piept.
Pentru serviciul adus ţării chiar cu riscul pierderii propriilor pieţi, cei doi (alături de alţi subalterni distinşi cu ocazia acestor lupte) au fost distinşi cu înalte ordine militare. Cpt. obs. Piţu Constantin a fost decorat post-mortem cu Ordinul Mihai Viteazul cls. a 3-a, iar camaradul sau - Cpt. av. Colţofeanu Stelian cu Steaua României, cls. a 5-a cu spade şi panglică de Virtute Militară.
În urma acestui episod, ceea ce se reuşise a mai fi salvat din dotarea C.M.P. a fost direcţionat către Ziliştea.
Luptele pe teritoriul Transilvaniei abia acum începeau, truele române, în conlucrare cu cele sovietice, abstracţie facând de nenumăratele neânţelegeri dintre ele, reuşind ca în urma grelelor lupte desfăşurate în regiunile cheie ale podişului transilvan, să elibereze în întregime spaţiul românesc pana la 25 octombrie 1944.
Gherghina, I., Narcis, Tudor, Vasile, Acţiunile militare pentru evacuarea Centrului Militar de Pilotaj Turda (23 august-5septembrie 1944), în Pietre de Hotar, vol. V, Oradea, Ed. TIPO MC, 2005, p. 255-269.
|
