Actul politic de la 23 august 1944 a schimbat scopul războiului şi caracterul de "beligeranţă" al României, prin încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite şi declararea de război Germaniei şi Ungariei.
După 30 august 1944, au fost luate o serie de măsuri de organizare, revenindu-ne din acea atmosferă de apăsare a nesiguranţei. Astfel, Regiunea a III-a Aeriană a intrat în subordinea Corpului III Aerian, iar Comandamentul şcolilor şi centrelor de aeronautică, cu nr. 677/1 septembrie 1944, a dat un ordin circular prin care a cerut efectivelor sale să strângă rândurile pentru a veghea la integritatea statului.
În aceeaşi direcţie, în data de 2 septembrie 1944, generalul Ermil Gheorghiu, ministrul Subsecretariatului de Stat al Aerului, a dat Ordinul de Zi nr. 59 prin care, printre altele, se arăta că neamul românesc trecea "prin momentele cele mai grele din întreaga sa istorie" şi chema pe toţi aviatorii, de la general la soldat, ca fiecare la postul său, să-şi aducă contribuţia la opera de redresare şi consolidare a Ţării.
În urma retragerii unităţilor de pe frontul din Moldova şi a evenimentelor care au urmat, unităţile Corpului I Aerian (în continuare C. I A.) au intrat în refacere în zonele respective: vânătoarea - avioanele Messerschmitt 109 G la Bucureşti, iar avioanele I.A.R.-80 la Geamăna (Piteşti); Bombardamentul, cu avioanele Savoya 79 la Stăneşti, iar restul avioanelor la Craiova.
Refacerea s-a impus în urma pierderilor, mai ales materiale, suferite în timpul retragerii din Moldova, cât şi a oboselii personalului. Opera de refacere a fost grea, deoarece pierderile erau foarte mari. Totodată, această refacere nu s-a făcut în cele mai bune condiţii, deoarece timpul a fost foarte redus (1-6 septembrie), personalul neputându-se odihni, iar materialul aeronautic şi auto neputându-se revedea şi pune la punct.
În această perioadă, Corpul Aerian a trecut prin mai multe faze:
- refacerea şi reorganizarea unităţilor (1-6 septembrie 1944);
- concentrarea unităţilor în zona de operaţii (6-8 septembrie 1944);
- acţiunea în sprijinul operaţiilor din Transilvania şi Banat;
- acţiunea în sprijinul operaţiilor terestre ofensive din Ungaria.
Conform ordinului operativ din 1 septembrie, Corpul Aerian Român (în continuare C.A.R.) s-a contopit cu Regiunea I-a Aeriană şi a trecut la dislocarea în zona Sibiu a subunităţilor care urmau să contribuie la eliberarea Transilvaniei de Nord.
Deplasarea unităţilor s-a făcut între 6 şi 8 septembrie 1944, vânătoarea şi recunoaşterea pe Turnişor, iar restul unităţilor pe cele două terenuri de la Balomir. Această deplasare s-a făcut în grabă în urma ofensivei germano-maghiare din Ardealul de Nord. Deplasarea a întâmpinat încă de la început greutăţi enorme din mai multe motive: nu se puteau executa transporturi pe calea ferată; transporturile auto au întâmpinat multe întârzieri din cauza aglomerărilor da pe şosele; reaua stare a autovehiculelor, care nu au avut timp să fie revizuite complet în urma lungilor transporturi făcute în retragere. Pentru remedierea acestor greutăţi, Corpul Aerian a trebuit să formeze o escadrilă de transport din avioane bimotoare ale Centrului de Pilotaj, cu ajutorul cărora s-au putut transporta rapid detaşamentele precursoare, care au putut asigura începerea lucrului pe noile terenuri.
Punctul de Comandă al C.I.A. a sosit la Sibiu în ziua de 1 septembrie 1944. Până la 7 septembrie, Corpul Aerian a lucrat la reorganizarea unităţilor sale care aveau să vină din baze. Acţiunile propriu-zise ale Corpului au început din ziua de 9 septembrie, când majoritatea unităţilor se aflau în dispozitiv.
Perioada critică a instalării Corpului în Transilvania, a constituit-o intervalul temporar 3-9 septembrie, deoarece iniţial, aviaţia inamică s-a bucurat de o libertate completă de acţiune ce a fost extinsă asupra întregului teritoriu al Transilvaniei şi Banatului.
Totodată:
- inamicul terminase concentrarea între Husdin şi Covasna, iar la 5 septembrie ataca din direcţia Cluj către sud şi din direcţia Tg. Mureş către Vest;
- până la 7 septembrie, inamicul respinsese acoperirea română şi ajunsese pe Mureş, la nord de Aiud, până la Ocna Mureşului şi pe Târnava Mică;
- după 9 septembrie, nemţii trecuseră la ofensivă atât la vest de Arieş, cât şi între Mureş şi Târnava Mică, luptând totodată şi în ţinutul secuiesc pentru a ajunge peMureş.
Aviaţia germană a executat misiuni de recunoaştere cu avioane Junkers (în continuare Ju) 88 şi Ju 188, recunoaşteri apropiate cu Messerschmitt-uri 109, bombardamente asupra centrelor importante de comunicaţii(Braşov, Mediaş, Deva, Orăştie, defileul Oltului), atacuri asupra terenuri de aviaţie, a circulaţiei pe şosele şi defilee cu avioane Ju 87 Stuka. Totodată, au fost executate recunoaşteri şi atac la sol asupra terenurilor Turda, Luncani, Blaj, Mediaş şi protecţia formaţiilor prin aviaţia de vânătoare.
Aviaţia română se confrunta şi cu alte probleme, cum a fost, de exemplu, precaritatea legăturilor cu Bucureştiul, datorită faptului că circuitele telefonice fuseseră luate de către armata sovietică, iar avioanele de legătură nu aveau voie să zboare.
Pentru a face faţă acestei situaţii critice, Corpul Aerian a trebuit să facă act de iniţiativă şi să ia măsurile necesare. Astfel, s-a trecut la reorganizarea dispozitivului aerian şi a deplasat pe terenul de la Turnişor Escadrila (în continuare Esc.) 44 Vt. I.A.R.-80 de la Şcoala de Vânătoare (Braşov), pentru a face faţă atacurilor aeriene inamice tot mai insistente în zona Sibiu.
În 6 septembrie 1944 lt. c-dor av. Alexandru Taţius a întocmit Directiva Specială nr. 78, prin care se fixau misiunile Corpului Aerian pe frontul din Transilvania:
- sprijinul operaţiilor Armatelor I şi IV Române, cu efortul la Armata a IV-a;
- Corpul era subordonat din toate punctele de vedere Statului Major al Aerului;
- artileria antiaeriană era împărţită în trei categorii: la dispoziţia Corpului Aerian, la dispoziţia Armatelor şi la apărarea teritoriului.
De la 9 septembrie, Corpul Aerian intra în subordinea Armatei a V-a Sovietică. Începând cu această dată, Corpul Aerian a acţionat efectiv sprijinind operaţiile Armatelor I şi a IV-a Române, Armatei a Vi-a Blindată, a 27-a Sovitică şi a 40-a Sovietice. Acest sprijin a fost asigurat prin detaşamentele de legătură existente sau trimise pe lângă fiecare aceste armate, utilizând ca mijloace de transmisiuni telefonul, dar mai ales radioul.
Activitatea aviaţiei româno-sovietice în perioada 1-20 septembrie 1944 a fost deosebit de complexă şi s-a caracterizat printr-un număr mare de misiuni pentru toate categoriile de avioane:
- recunoaşteri adânci cu Ju-uri 88 înglobând teritoriul de nord al Transilvaniei, apoi Budapesta şi Belgradul, urmărind dispozitivul aerian si antiaerian inamic, precum şi circulaţia pe marile artere;
- recunoaşteri tactice cu I.A.R.-39 sau vânătoarea;
- asaltul şi picajul a fost întrebuinţat la atacul comunicaţiilor, până la adâncimi de 30-40 km;
- atât acţiunile bombardamentului greu, cât şi a asaltului şi picajului, s-au efectuat sub protecţie de vânătoare, întrucât aviaţia inamică era foarte activă mai ales în zona Turda-Cluj, unde reuşise să-şi realizeze un dispozitiv de pândă, alarmă şi conducerea aviaţiei de vânătoare bine pus la punct;
- vânătoarea, pe lângă misiunile de protecţie şi recunoaştere, a fost întrebuinţată într-o largă măsură pentru acoperirea zonelor de concentrare şi marş a Marilor Unităţi sovietice de blindate.
Totalul misiunilor realizate de toate categoriile de aviaţie angajate în prima etapă a "bătăliei pentru Ardeal" (informaţie, vânătoare, bombardament greu, bombardament în picaj, asalt, legătură), a fost de 463, cele mai multe revenindu-i vânătoarei cu 193 misiuni. S-au înregistrat 1220 de ieşiri-avion, cu 1541,20 ore de zbor, cu 177,35 tone de bombe lansate şi peste 8,5 tone de proiectile de toate calibrele trase.
În urma acestor acţiuni, Corpul Aerian a obţinut 4 victorii aeriene, dar a înregistrat totodată, 34 de avioane distruseşi 26 piloţi morţi sau dispăruţi.
Acţiunea asupra comunicaţiilor
|
şi triajelor de cale ferată din zona Apahida, Cluj, Ciucea, în zilele de 15, 16, 17,18 şi 19 septembrie a avut un efect foarte bun, fiind distruse: 600-1.000 de vagoane (aproximativ 20 de trenuri), 3 trenuri cisternă, un tren cu muniţie, 3 baterii cu cavalerie maghiare, 15 tancuri şi blindate, 30 de autovehicule, 15 porţiuni de cale ferată întrerupte etc.
Personalul care a încadrat unităţile era, aşa cum se consemna şi în documente, "de primă calitate". Echipajele erau războite în condiţiile cele mai grele şi aveau o bogată experienţă. Cu toate acestea, moralul acestuia era "cam scăzut" din cauza stării de nesiguranţă.
Acţiunea de la ieşirea Mureşului din defileu, la vest de Păuliş-Ghioroc, a fost foarte bine apreciată, Corpul Aerian fiind citat prin Ordin de Zi pe Armata I.
Reacţia aeriană germană a fost destul de puternică atâta timp cât aceasta a putut utiliza terenurile din zona Tg. Mureş-Reghin-Turda-Cluj-Arad. Însă, după ce au pierdut aceste terenuri, reacţia germană a început să scadă din ce în ce ,ai mult, până la a deveni foarte redusă.
Dar în afară de probleme puse de inamic, românii se confruntau şi cu aroganţa sovieticilor, aflaţi în postura de viitori mari învingători. Astfel, la 18 septembrie 1944, tocmai când generalul Gârleanu, şeful marelui Stat Major, discuta cu lt. c-dor Kurîşev despre modul în care se vor purta operaţiunile militare în perioada 18-25 septembrie, un alt general sovietic, cu numele de Pogornîi, era "împiedicat" în ofensiva lui de clădirile Scolii Tehnice a Aeronauticii din Mediaş. Acesta a cerut generalului Emanoil Ionescu ("Pipiţu"), să dărâme 4 din clădirile acestui aşezământ pentru a face posibilă utilizarea aerodromului din acea localitate de către aviaţia de vânătoare sovietică. Desigur că cererea generalului sovietic nu a fost aprobată.
Începând cu 20 septembrie 1944, trupele româno-sovietice au trecut la ofensivă astfel:
- în Banat, cu efortul pe direcţia Szolnok-Budapesta, flancat de o ofensivă spre Debreţin;
- în Ardeal, cu efortul pe direcţia Turda-Dej-Satu-Mare şi din pasurile Carpaţilor Păduroşi spre Ungvar-Csap.
Misiunea Corpului Aerian a fost de a acţiona în sprijinul Armatelor a 27-a, a 40-a Sovietice şi Armatei a IV-a Române, rămânând sub ordinele Armatei a V-a Aeriene Sovietice. Conform doctrinei sovietice, când Corpul primea misiunea de sprijinire a unei armate, el intra sub ordinele armatei respective.
În această perioadă, aviaţia germană acţionase atât asupra spatelui frontului, cât şi în câmpul tactic. Aproape întreaga activitate a aviaţiei inamice se concentrase, un timp, în zona Turda. Avioanele acestora de Bombardament atacau localităţile ocupate, iar vânătoarea făcea protecţia acestora sau ieşea în acţiuni de vânătoare liberă. În toată această perioadă, forţele Axei din Transilvania nu duseseră o acţiune închegată, ci numai atacuri izolate asupra gărilor şi localităţilor. În câmpul tactic au fost acţiuni chiar foarte slabe. O oarecare continuitate a putut fi observată în acţiunile de recunoaştere.
Activitatea aviaţiei proprii s-a concretizat în:
- operaţiuni de recunoaştere adânci cu avioane Ju 88 şi recunoaşteri tactice cu I.A.R.-39;
- aviaţia de bombardament a acţionat în sprijinul Armatei a 27-a Sovietică, bombardând triaje şi gări;
- asaltul şi picajul acţiona, de asemenea, în sprijinul Armatelor a 27-a Sovietică şi a IV-a Română, atacând localităţi din Ardealul de Nord.
Totalul misiunilor realizate de toate categoriile de aviaţie angajate de România în această a doua acţiune, a fost de 527. S-au înregistrat 1200 ieşiri-avion, însumând 1744,50 ore de zbor, în timpul cărora au fost lansate 163, 95 tone de bombe şi au fost trase 5414 tone de proiectile de toate calibrele.
În această ofensivă, Corpul Aerian a înregistrat 33 de avioane distruse şi 19 piloţi morţi ori daţi dispăruţi.
Ofensiva aeriană a avut ca rezultat distrugerea a 55 de autovehicule, 15 tancuri, 5 trenuri, lovirea a 4 gări şi întreruperea a 5 porţiuni de cale ferată.
La capitolul "Cazuri speciale de intervenţie" se încadrează sprijinul ofensivei Armatei a VI-a Blindată şi Armatei a IV-a Română în zona Rediul-Paţa-Someşeni-Cluj-Salcia-Turda, când Corpul Aerian a executat pentru zilele de 22, 23, 24, 25 septembrie - 172, 144, 119 şi 106 misiuni, totalul rezultat fiind de 541 misiuni.
De asemenea, se poate menţiona sprijinul acordat Armatei a IV-a Române în zona Ceanul Mic-Apahida-Tg. Mureş-Miceştii de Câmpie, în zilele de 9 şi 10 Octombrie cu scopul de a reduce intrândul maghiar din Ardealul Cedat.
Revenind asupra ofensivei sovieto-române de la finele lunii septembrie, demn de menţionat este faptul că, pentru acţiunea asaltului şi bombardamentului în picaj din zilele de 22, 23 şi 24 în zona Turda-nord Turda, Comandamentul Sovietic a trimis mulţumiri verbale prin ofiţerul de legătură al Corpului Aerian pe lângă Armata a VI-a Blindată.
Pentru acţiunea din ziua de 23 septembrie, adj. av. Chera Dumitru din Grupul 6 Vt., Esc.65 Mediaş, povesteşte:
"Nemţii concentraseră aviaţia lor de vânătoare pe aerodromul Someşeni pentru ofensiva Armatei a IV-a româneşti a 27-a sovietică, la sud de Cluj. Sarcina noastră era să facem acoperirea aeriană a trupelor terestre angajate în luptele pentru eliberarea zonei de N-E a României, precum şi protecţia aviaţiei de bombardament asupra obiectivelor Cluj, Someşeni şi Apahida.
Ajuns în zona ordonată, Grupul nostru a intrat în dispozitivul de luptă pe escadrile şi patrule. Sub noi iadul, linia frontului numai fum şi praf, dar şi nelipsiţii norişori negrii ai artileriei antiaeriene".
De acum înainte, operaţiunile au căpătat un ritm de înaintare foarte rapid, iar Corpul Aerian a trebuit să urmeze acest ritm pentru a avea raza de acţiune suficientă la aparatele de vânătoare, asalt şi picaj. Astfel, Corpul a fost obligat să facă un prim salt cu unităţile în zona Turda (pe terenul Mihai Viteazul) - Cluj (pe terenul Someşeni). Acest ultim oraş căpăta în închipuirea fiecărui membru component al Grupului 9 Vt., potrivit mărturiei generalului av. Ion Dobran (pe atunci tânăr locotenent aviator), proporţiile unei adevărate "Rome" cere îşi aştepta barbarii.
Efectuarea acestui prim salt s-a făcut în condiţii mulţumitoare, ţinând seama că s-au utilizat numai mijloace auto şi aeriene. Echiparea terenurilor cu combustibil şi muniţii nu se putea face cu ajutorul căilor ferate, căci la nord de Câmpia Turzi, Trenurile nu mai circulau din cauza distrugerilor executate de nemţi şi unguri. Echiparea trebuia făcută numai cu mijloace auto, pe distanţe foarte mari (300 Km) şi pe drumuri proaste, distruse de inamic.
Puţin timp însă după acest atac, vânătoarea, asaltul şi picajul, nu au mai avut rază de acţiune pentru a putea interveni. În aceste condiţii, se impunea deci, un nou salt înainte. Configuraţia solului între regiunea Cluj şi Satu-Mare nu a permis găsirea şi amenajarea unui teren pentru aviaţie. De asemenea, nu s-au putut utiliza terenurile din regiunea Oradea Mare, întrucât acestea erau folosite de aviaţia sovietică. A fost nevoie deci, să se aştepte ocuparea zonei Satu-mare. Din aceste cauze C. I A. a fost în imposibilitate de a urmări ritmul de înaintare rapid al trupelor terestre în zona de la nord de Cluj. Odată ce zona Satu-Mare a fost ocupată, s-a amenajat şi s-a dispus ocuparea terenurilor din această regiune.
Misiunile aeriene au continuat, culminând cu ocuparea oraşului Carei în ziua de 26 octombrie 1944, dată "marcată cu roşu" în Istoria Românilor. Aviaţia de vânătoare a executat în această zi măreaţă, 60 de misiuni cu 445 de avioane.
Tânărul locotenent av. Dobran, nota în jurnalul său de campanie:
"...la ora actuală nici un colţ de pământ românesc nu mai este la unguri. Întreaga Transilvanie e dezrobită".
Gherghina, I., Narcis, Aportul Forţelor Aeriene Române la eliberarea Transilvaniei. 1 septembrie-25 octombrie 1944, în Lucrările celui de-al IV-lea Simpozion Internaţional "Tinerii şi Cercetarea Multidisciplinară", Timişoara, Ed. Sudura 2002, p. 824-830 (format CD);
|
