Narcis I. GHERGHINA, Petrişor FLOREA
În vâltoarea focului. Paraşutiştii români în luptele pentru apărarea Capitalei (24-29 august 1944)
Prima parte
Destoinicia luptătorilor "zburători", care au acţionat în diverse sectoare ale frontului, a fost unanim recunoscută de comandanţii armatelor, încă de la înfiinţarea acestei arme. Momentele de grea încercare pe care le-a trăit poporul român după săvârşirea Actului de la 23 august 1944 – soldat cu întoarcerea armelor împotriva trupelor germane – aveau să scoată în evidenţă, o dată în plus, capacităţile de luptă extraordinare ale acestor temerari militari.
Răsturnarea regimului antonescian a pus, pentru un moment, armata română într-o mare dilemă: aceea de a-şi urma conducătorul (mareşalul Antonescu) şi de a lupta alături de fostul camarad de arme (german), sau de a da întregul suport regelui îndeplinindu-şi jurământul de credinţă făcuta cestuia. Momentul, de importanţă vitală, trebuia depăşit rapid, fără a lua în calcul eventualele sentimentalisme sau remuşcări. Era în joc soarta ţării şi a locuitorilor ei, iar armata era chemată, încă o dată, să-şi aducă importantul său aport la rezolvarea favorabilă a acestei situaţii.
Mai mult ca niciodată, paraşutiştii români aveau să-şi dovedească înaltele aptitudini militare dobândite în timpul antrenamentelor, ei jucând în perioada 24-29 august 1944 rolul crucial în alcătuirea unei defensive a Capitalei.
Pentru prima parte a operaţiunilor de apărare a Bucureştiului, contra trupelor germane, din partea Batalionului de paraşutişti a acţionat numai un Detaşament Operativ, grupând pe cei mai bine antrenaţi soldaţi (condus de cpt. paraşutist Mihail Ţanţu), format din trei companii puşcaşi, un pluton misiuni speciale şi o companie armament greu.
Deşi aparţineau organic de Flotila 1 Aerostaţie din pădurea Pantelimon, paraşutiştii au fost surprinşi de eveniment pe aerodromurile Centrului de Instrucţie al Aeronauticii unde-şi executau antrenamentele, drept pentru care aceştia au intrat încă din ziua de 24 august în nou constituitul "Detaşament Marin Anton", ca cei mai experimentaţi militari ai acestei formaţiuni2.
Despre ei, comandorulul av. Marin Anton avea să scrie, peste ani, în al său Jurnal de război – "Aripi în furtună": "Cât timp au stat la unitatea comandată de mine la Pipera, am tot avut de furcă cu ei... fiindcă erau mai "năzdrăvani" decât aviatorii mei. Instrucţia lor de paraşutişti încuraja iniţiativa, originalitatea în luptă, trucurile, şiretlicurile, abilitatea, curajul fără margini...".
La ordinul Subsecretariatului de Stat al Aerului, Detaşamentul Operativ al căpitanului Ţanţu a intrat în dispozitiv cu:
- un pluton de paraşutişti sub comanda slt. paraşutist Petre Ghica, pe aerodromul Băneasa;
- un pluton de paraşutişti sub comanda slt. paraşutist Vasile Fulicea, pe aerodromul Boteni (Titu), unde se afla dislocat Statul major al Aerului;
- un pluton de paraşutişti sub comanda slt. paraşutist Vasile Frugină, pentru paza Subsecretariatului de Stat al Aerului (Bucureşti);
- un pluton de paraşutişti sub comanda lt. paraşutist Grigore Meteş, la Comandamentul Artileriei Antiaeriene din Parcul Carol;
- restul forţelor disponibile din acest Detaşament au intrat sub conducerea personală a lui Ţanţu, care avea ordinul de a sta în aşteptare, gata de acţiune4.
Primele două plutoane au primit misiunea de a păzi aerodromurile încredinţate şi de a interzice, totodată, aterizarea sau decolarea avioanelor germane.
De la primele ore ale dimineţii zilei de 24 august, germanii atacă formaţiunile române de aviaţie şi A.c.A. de pe aerodromul Băneasa care, în cele din urmă, este ocupat. Primele forţe române intrate în acţiune au fost cele ale Centrului de Instrucţie al Aeronauticii, sprijinite ulterior de trupele luptătorilor "zburători" (însemnând o companie de paraşutişti şi o companie de Brandt-uri de 60 mm)5.
Acţiunile paraşutiştilor au fost pline de neprevăzut, pe durata primei zile a operaţiunilor succedându-se numeroase răsturnări de situaţie. Astfel, plutonul celor 35 de paraşutişti ai slt. Petre Ghica, însărcinat cu ocuparea aerodromului Băneasa, căzut în încercuirea inamică, a trebuit să aştepte acţiunea plină de îndrăzneală a celor două echipe de paraşutişti voluntari, conduse de cpt. Mihail Ţanţu şi lt. Liviu Ţetcu. Căzute şi acestea în încercuirea germană, datorită necunoaşterii dispozitivului inamic, cele două echipe de voluntari, împreună cu plutonul sublocotenentului Petre Ghica au făcut obiectul unei noi misiuni speciale organizate de locotenenţii paraşutişti Vasile Stancu şi Iosif Sângeorgean, la ordinul comandorului Marin Anton. Manifestând mai multă prudenţă şi alegând cu atenţie direcţia de atac, echipa celor doi ofiţeri paraşutişti a reuşit să-i scoată din încercuire pe toţi cei împresuraţi, fără a înregistra pierderi6.
Aşa cum adesea se întâmplă în luptă, când centrul de greutate al acţiunilor se mută dintr-un sector în altul, în după-amiaza zilei de 24 august acest centru de greutate se deplasase spre sud-vest, tinzând să asigure o stăpânire fermă a întregii zone dintre lacurile Herăstrău - Floresaca şi partea de sud a aerodromului Băneasa, până la şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Rezistenţa germană era înverşunată mai cu seamă la cluburile nautice de pe malul lacului Herăstrău şi în acoperirile păduroase care brodau din abundenţă lacul.
În cursul zilei, în ajutorul celor care asigurau apărarea nordului Capitalei
|
a sosit şi compania 8 paraşutişti, aflată sub comanda cpt. paraşutist Eneia Bordan7 şi o secţie de tunuri de 47 mm8. Erau primele unităţi care veneau în sprijinul încercatului Detaşament, în cursul zilei de 24 august.
Buna impresie făcută comandorului Marin Anton de către paraşutişti în această parte a zilei, avea să influenţeze desfăşurarea ulterioară a operaţiunilor din zona Băneasa-Pipera. Despre cei mai de seamă luptători ai săi, comandantul Detaşamentului făcea următoarea apreciere: "Paraşutiştii noştri încă nu aveau experienţă de luptă. Făcuseră însă instrucţie specială, foarte intensă, în condiţii grele, aveau o condiţie fizică excelentă şi un mare curaj, aşa cum mă putusem convinge cu ochii mei asistând la acţiunile de salvare a plutonului lui Petre Ghica. Bazat pe această observaţie, am stabilit ca pe viitor paraşutiştii să constituie principala forţă de atac, manevră de foc [sb.a] mai ales că aveau o foarte bună dotare în arme automate, brandt-uri şi tunuri uşoare9.
Obiectivul de atins pentru militarii Detaşamentului Marin Anton în noua configuraţie a fost ocuparea aerodromului Băneasa şi curăţirea de germani a satului cu acelaşi nume, până la lacul Herăstrău, în porţiunea de la E de şoseaua Bcureşti - Ploieşti. Totodată, două plutoane de elevi, împreună cu un pluton de paraşutişti dotat cu aruncătoare de mine au primit sarcina de a ataca pe direcţia: colţul N-V al satului Herăstrău – Cantonul C.F.R. 5 – podul Băneasa, pentru curăţarea porţiunii sudice a satului Băneasa şi lichidarea rezistenţei inamice din dispozitivele germane aflate în instalaţiile cluburilor nautice, pentru a ajunge cu întregul dispozitiv pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti şi instalaţiile de la sud de aerodromul Băneasa10.* (AMR, fond 767867, dosar nr. 1697, f. 122).
Un pluton de paraşutişti avea datoria să facă legătura între cele două grupuri de atac, iar în rezervă să rămână un pluton de paraşutişti cu misiuni speciale, cele trei escadrile disponibile ce fuseseră în dimineaţa zilei la atac şi compania 8 paraşutişti ce abia sosise.
Atacul paraşutiştilor, dezlănţuit prin surprindere, a progresat repede, cucerindu-se – înainte de ora 17 – întreaga zonă de la nord de lacul Herăstrău de unde se ţinea sub foc şi şoseaua Bucureşti-Ploieşti, în porţiunea sudică a satului Băneasa11 *(Marin Anton, p. 64). Datorită înverşunării arătate în luptă de elementele angrenate de conducerea Detaşamentului, s-a reuşit ca până la căderea nopţii să se lichideze prin lupte grele rezistenţele germane de la cluburile nautice, în urma cărora au fost luaţi 70 de prizonieri germani12* (AMR, f. 122).
În faza a doua a operaţiunii de la Băneasa a fost introdusă în luptă şi compania 8 paraşutişti, în spaţiul mereu crescând dintre cele două grupuri de atac. Asalturile executate de formaţiunile române au uimit inamicul care iniţial a cedat rapid terenul deţinut. Luptele desfăşurate în preajma hangarelor aerodromului au demonstrat importanţa pe care ambele tabere implicate în conflict o acordau acestui teritoriu, drept pentru care zona a cunoscut atacuri şi contraatacuri succesive. Acţiunea a avut caracterul luptelor de stradă, fiecare casă fiind transformată în cuib de rezistenţă.
Intensitatea focului a făcut ca la sfârşitul primei zile de luptă, partea română să înregistreze şi ea pierderi grele, subunitatea comandată de Ţanţu numărând prima şase morţi şi 11 răniţi13 *(Marin Anton, p. 65).
În cursul după-amiezei, în cadrul Deteşamentului Marin Anton intraseră şi alte forţe de luptă, reprezentate de: întregul personal al celor şase şcoli foto de la Giuleşti (aflate sub comanda cpt. av. Emil Munteanu), două escadrile de elevi bombardieri de la Brăneşti (conduse de cpt. av. Nicolae Gavriloiu)14 (Marin Antonn, p. 66) şi un batalion cu patru companii de recruţi din regimentele 10 şi 27 infanterie (sub comanda lt-col. Constantin Georgescu)15 (AMR, f. 122).
Luptele acestei zile aveau să se încheie după lăsarea serii, măsurile luate de comandorul Anton nefăcând altceva decât să conserve poziţiile câştigate în cursul ultimelor lupte. Prin dispunerea ordonată, comandantul Detaşamentului recunoştea rolul important pe care îl deţineau de acum paraşutiştii în cadrul dispozitivului său. Astfel:
- o companie de paraşutişti, împreună cu o secţie de tunuri de 47 mm şi plutonul de Brandt-uri, la care s-au mai adăugat resturile trupelor din grupul Aero-Transport, aproximativ un pluton, erau dispuşi în rezervă la sud de satul Herăstrău;
- două companii elevi şi o companie paraşutişti erau dispuse în porţiunea de nord a aerodromului Pipera, în măsură să facă faţă unui atac dinspre N sau N-E16.
În felul acesta, pe timpul nopţii în faţa batalionului de recruţi se formase o linie de supraveghere a paraşutiştilor, capabilă să facă faţă oricărei situaţii intervenite.
Rolul paraşutiştilor în această primă etapă a luptelor pentru apărarea Capitalei contra atacurilor germane fusese, de departe, cel mai însemnat, aportul lor fiind recunoscut la finalul luptelor de către întreaga conducerea a armatei române. Cu toate acestea, zilele care au urmat şi-au cerut tributul lor de sânge, paraşutiştii neezitând însă, în a pune interesele naţionale mai presus chiar de propriile fiinţe.
|
Gherghina, I., Narcis, Florea, Petrişor, Paraşutiştii, trupe de elită ale armatelor moderne, în "Buletinul Trupelor de Paraşutişti", Buzău, Anul VIII, nr. 15 (24), 2004
« înapoi |
