Biografie
S-a născut în oraşul Covasna - zona Voineşti, judeţul Covasna, în 12 noiembrie 1910, ca al treilea din cei cinci copii al părinţilor săi, Paraschiva şi Ioan Neguţ, tatăl cioban iar mama casnică.
În 1915, la 5 ani, rămâne orfan, tatăl său fiind dat dispărut pe frontul Primului Război Mondial, în Galiţia - Polonia.
Între 1918-1922 urmează şcoala primară în Voineştii Covasnei. Remarcat de învăţătorul său ca având o chemare deosebită faţă de învăţătură şi cu reale aptitudini pentru matematică, o îndeamnă pe mama sa, femeie simplă, văduvă, şi împovărată de greutăţi, să-l dea mai departe la şcoală.
Astfel, continuă 4 clase gimnaziale teoretice până în anul 1926 la gimnaziul din Covasna, iar între 1926 -1930 este elevul şcolii de Conductori Tehnici din Cluj. Absolvent al acesteia, în anul 1930 obţine Diploma de Conductor Tehnic.
Continuă să studieze până în anul 1932 la şcoala Militară de Ofiţeri Mecanici de Aviaţie Bucureşti şi încă 1 an la şcoala Specială de Ofiţeri Mecanici de Aviaţie, de asemeni din Bucureşti, devenind absolventul acesteia în 1933, cu gradul de sublocotenent.
Ca orfan de război, pe întreaga durată a şcolilor beneficiază de bursă.
Elev al şcolii de Conductori Tehnici din Cluj, cât şi a celor Militare de Ofiţeri de Aviaţie din Bucureşti, desfăşoară în paralel o intensă activitate sportivă ca atlet aruncător de disc, greutate şi suliţă, întâi ca membru al Clubului de Atletism Cluj şi apoi la Clubul Sportiv Bucureşti. Are ocazia să participe la numeroase competiţii sportive în ţară şi străinătate. La Universiada de la Sofia din anul 1933, reprezentând Clubul Sportiv Bucureşti, în 2 iulie, obţine locul I la aruncarea discului şi locurile II la aruncarea greutăţii şi a discului.
La finele şcolii Speciale de Ofiţeri Mecanici Aviatori este repartizat la Flotila 3 Aviaţie Galaţi, unde activează între anul 1933 şi 1 aprilie 1938, îndeplinind atribuţiile de: ofiţer mecanic de escadrilă; şef al aterierului de reparaţii motoare de avion; şef al secţiei auto; ofiţer mecanic de grup. Între 1935-1936 este detaşat în Comisia Militară de Recepţie la uzinele IAR Braşov, unde lucrează la Secţia Celule de Avion şi Laboratorul de încercări mecanice.
Este avansat Locotenent mecanic, în 6 iunie 1937.
La Galaţi susţine simultan în anul şcolar 1937-1938 cursul teoretic de "Motoare cu explozii", la şcoala de Pilotaj ce funcţiona în cadrul Asociaţiei Aviatice a CFR-ului.
În 1 aprilie 1938 este transferat la Direcţia Construcţii Aeronautice din Ministerul Aerului şi Marinei Bucureşti, iar din 15 aprilie 1938 este detaşat în Comisia de Recepţie a Materialelor de Aviaţie achiziţionate din Franţa-Paris şi încadrat şef al Subcomisiei de Recepţie a Materialelor de Aviaţie de pe lângă Uzinele Gnôme-Rhône.
Întors în ţară în 1 iulie 1942, este transferat la Direcţia Tehnică Aeronautică (DTA) din Subsecretariatul de Stat al Aerului (SSA) al Ministerul Aviaţiei şi Marinei (MAM) Bucureşti, fiind totodată avansat la gradul de Căpitan Aviator.
Al II-lea Război Mondial fiind în desfăşurare, din 1 mai 1945 este trimis pe frontul de vest la Baza Regională Înaintată Aero nr.2 de la Csegléd în Ungaria, ca şef al Secţiei Auto.
În 15 mai 1945 este ridicat la gradul de Maior mecanic aviator.
Revenit în ţară, din 1 octombrie 1945 activează în Direcţia Tehnică Aeronautică a SSA până la 9 august 1946, când este îndepărtat din aviaţie şi trecut cadru disponibil, datorită dispoziţiilor de epurare a cadrelor din armată impuse de noul regim comunist venit la putere.
Revine în Covasna natală, unde lucrează ca funcţionar tehnic şi contabil la o torcătorie de lână din Voineşti.
În iulie 1948 face demersuri pentru reprimirea sa în cadrele active ale armatei, dar înainte să primească un răspuns este arestat în 29 august 1948. Este condamnat fără un motiv real la o detenţie politică de 3 ani, pe care o ispăşeşte la închisoarea Aiud, şi care se prelungeşte fără sentinţă judecătorească încă 1 an şi jumătate, pe aceasta executând-o la Canalul Dunăre - Marea Neagră. La Aiud se îmbolnăveşte grav de plămâni. Este eliberat în 21 februarie 1953.
Reuşeşte să se angajeze la Braşov, iar începând din 16 iunie 1953 şi până în 1 mai 1971, lucrează neîntrerupt 28 de ani la Întreprinderea Sovromconstruct Utilaj Oraşul Stalin, ulterior denumită Trustul de Utilaj Greu (TUG) Bucureşti - Staţia 6 Braşov.
Încadrat iniţial referent tehnic, apoi tehnician, şi la urmă subinginer după ce studiile anterioare urmate la şcolile de aviaţiei îi sunt recunoscute, în activitatea profesională demonstrează întreaga sa capacitate şi pricepere, astfel că în mai multe rânduri este medaliat. Ierarhic, ocupă în final timp de mai mulţi ani funcţia de şef al Secţiei de Reparaţii şi Confecţii Metalice.
Deşi pensionat, după 1 mai 1971 continuă să lucreze intermitent până spre sfârşitul anului 1977 la Intreprinderea Construcţii Aeronautice (ICA) Ghimbav - Braşov, şi aici demonstrând întreaga sa capacitate profesională.
Pentru perioada aflată pe frontul de vest la Csegléd în Ungaria, după anul 1990 i se recunoaşte calitatea de veteran de război, iar ca militar, este ridicat la gradul de Locotenent Colonel de Aviaţie.
Se stinge din viaţă la Braşov, în 8 iulie 1993, mormântul său fiind în Cimitirul Municipal Braşov.
Doina Anca Rădoi-Dâmboianu, fiică adoptivă.
(Fotografie din arhiva personală).