Biografie
S-a născut la Bucureşti, în 31 august 1915, ca primul copil al părinţilor săi, Alexandrina şi Grigore Rădoi, tatăl mecanic la Atelierele Griviţa Roşie Bucureşti, iar mama casnică.
Între anii 1922-1926 urmează cursul primar la o şcoală din cartierul Griviţa Bucureşti unde locuia împreună cu părinţii, după care între 1930-1934 Liceul "Aurel Vlaicu" din acelaşi cartier, obţinând în 1934 diploma de bacalaureat.
Dovedind încă din liceu o atracţie şi o înclinaţie deosebită pentru matematică, şi în general faţă de ştiinţele exacte şi activităţile tehnice practice, toamna anului 1934 îl găseşte înscris simultan la două facultăţi, la Facultatea de Ştiinţe - Matematică din Universitatea Bucureşti şi la Şcoala Politehnică (Polizu) Bucureşti. Este însă nevoit să abandoneze studiul după primul an din lipsa unei susţineri financiare.
Se înscrie totuşi în toamna anului 1935 la Şcoala Pregătitoare de Ofiţeri Aviatori Bucureşti - Secţia Aviaţie, cu sediul pe Dealul Cotrocenilor. După anul I pregătitor, urmează alţi doi ani Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie "Regele Carol II" - Secţia Naviganţi, astfel că în 25 august 1938 obţine Brevetul de pilot de război pe un avion Potez XXV, având gradul de Sublocotenent.
Şcoala de ofiţeri de aviaţie avea să scoată în evidenţă capacităţile sale intelectuale deosebite, superiorii lui apreciindu-le ca fiind "de prim ordin" şi caracterizându-l: "foarte inteligent, studios, ordonat, meticulos, ambiţios, perseverent, perfecţionist, pasionat de matematică şi cu alese aptitudini pentru matematică şi obiectele cu caracter tehnic, cu frumoase cunoştinţe sub aspectul culturii generale, militare şi de specialitate". Astfel, la sfârşitul anului II se clasează primul din 23 promovaţi, primind în cadru festiv de la însuşi Regele Carol al II-lea, al cărui nume îl purta şcoala de aviaţie, diploma de onoare, insigna şi spada cu însemnele Casei Regale.
La terminarea în 1938 a şcolii de aviaţie, se clasează pe locul III dintre cei 19 absolvenţi cu brevet de pilot.
Este repartizat la Flotila Aviaţie Cluj, unde rămâne doar câteva luni, pentru că în toamna aceluiaşi an este admis student la Şcoala Politehnică (Polizu) Bucureşti, Secţia Aviaţie şi Aeronautică din Facultatea de Mecanică şi Electricitate, cum se numea aceasta la vremea aceea. Începea, deci, Politehnica pentru a doua oară, având acum posibilitatea să se întreţină.
Datorită reorganizării din 1939 a şcolii politehnice, şi a faptului că i-au fost echivalete studiile anterioare urmate la şcoala superioară de aviaţie, după anul I este admis în anul III, "sărind" astfel anul II. În timpul facultăţii este coleg de an şi grupă cu Iosif Şilimon, viitorul renumit constructor de planoare, motoplanoare şi pilot, şi cu Bogdan (Bob) Mouha, care îi devin cei mai buni prieteni. Bun prieten îi devine şi colegul mai mare la aceeaşi facultate, Trică Gheorghe, mai târziu profesor universitar, ulterior director general al Centralei Industriale de Autocamioane şi Tractoare (CIAT) Braşov, renumit în industria construcţiilor de maşini din România prin anii 1965-1980.
La finele anului 1941 absolvă facultatea obţinând Certificatul de Inginer, echivalent azi cu Diploma/Licenţa de Inginer, care îi va fi eliberat în 12 noiembrie 1942 cu numărul 2237.
Rezultatele şcolare din timpul facultăţii au fost de asemeni remarcabile, constant primind calificative "foarte bine" şi aprecieri elogioase din partea superiorilor militari, convinşi că "se va afirma ca inginer".
Înainte de a obţine licenţa, în 1 aprilie 1941 este transferat la Direcţia Tehnică din Ministerul Aerului şi Marinei (MAM), respectiv la Subsecretariatul de Stat al Aeronauticii (SSA), primind însărcinarea, ca reprezentant al Comisiei Superioare de Control (CSC) din Intreprinderea de Construcţii Aeronautice - ICAR Bucureşti, să urmărească şi să controleze reparaţia materialului volant, supravegherea şi controlul la aerodrom al montajului şi reglajului avioanelor înainte de zbor, şi controlul fabricaţiei planoarelor în Atelierul Racoviţă. Din însăşi o notaţie a sa, rezultă că în octombrie 1943 se ocupa împreună cu muncitori din ICAR de "Ultima la primul avion Fiesler" Storch Fi - 156 ce se fabrica la acel moment.
Până în aprilie 1943 efectuează toate stagiile militare obligatorii de perfecţionare în aviaţia de vânătoare la Centrele Militare de Pilotaj Pipera-Bucureşti şi Ziliştea-Buzău.
În 22 aprilie 1941 este mobilizat, România fiind încă din 1 septembrie 1939 oficial participantă în al II-lea Război Mondial ca aliată a Germaniei.
Este avansat Locotenent Aviator în 10 mai 1941, iar în 1 decembrie 1941 este ridicat la gradul de Locotenent Major Aviator.
Monitorul Oficial Nr.259 din 4 noiembrie 1943, fila 10184, prin comunicatul Ministerului Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor, preciza că "Lt. RĂDOI GR.CONSTANTIN, Spec. aeronautică, diplomat de la Politehnica din Bucureşti", a fost înregistrat cu numărul "132" ca membru al Colegiului Inginerilor, fapt ce îi legifera purtarea titlului şi exercitarea profesiei de inginer, ulterior primind din partea acestuia legitimaţia cu numărul 11182.
În 1 aprilie 1944 este transferat la Industria Aeronautică Română - IAR Braşov, unde, ca reprezentant al Comisiei Militare din partea SSA Bucureşti din Ministerul Aerului şi Marinei, primeşte însărcinarea să execute controlul fabricaţiei şi studiile de omologări ale avioanelor Messerschmitt Me 109 G6, şi recepţia în zbor a avioanelor de vânătoare ce se fabricau sau care erau ieşite din reparaţii. Simultan, face parte din formaţia de piloţi ce asigura apărarea antiaeriană a uzinelor IAR.
Întrucât datorită războiului activitatea IAR-ului fusese dispersată în mai multe localităţi din ţară, curând primeşte însărcinarea din partea SSA Bucureşti să conducă Secţia Reparaţii Motoare şi Celule de avion care îşi mutase activitatea la Arpaşul de Jos în Judeţul Sibiu, îndeplinind funcţia de şef al acesteia.
Este prilejul ca şi până atunci, superiorii militari să aprecieze constant în termeni elogioşi activitatea sa profesională ca inginer şi pilot, afirmând: "este o chezăşie şi o valoare pentru dezvoltarea Aeronauticii noastre".
În 1 noiembrie 1944 este ridicat la gradul de Căpitan Aviator.
Se stinge fulgerător din viaţă în 11 aprilie 1945, având 30 de ani neîmpliniţi, în timp ce efectua zborul de recepţie al avionului IAR 80 numărul 146, deasupra aerodromului IAR Braşov.
Este înmormântat în cimitirul bisericii "Sfânta Treime" din Scheii Braşovului.
Este erou în al II-lea Război Mondial.
Doina Anca Rădoi-Dâmboianu, fiică.
(Fotografie din arhiva personală).