Biografie
S-a născut la Buzău, în 18 februarie 1911, oraş din Regatul României, unde părinţii săi, Zamfira şi Petru Tecşa, găsiseră să muncească pe moşia boierului Alexandru Marghiloman, după ce plecaseră din satele lor natale din zona Teiuşului, în Transilvania, sperând într-un trai mai bun. Ion a fost cel mai mare dintre cei patru copii ai lor.
Până în 1915 îi urmează pe părinţi la Bucureşti, apoi la Bazargic (azi în Bulgaria), şi la urmă din nou la Bucuresti, unde aceştia se stabilesc definitiv, sperând că aici vor putea asigura existenţa întregii familii, mai ales că pentru România se întrezărea intrarea în Primul Război Mondial.
Copilăria şi adolescenţa îi sunt marcate de sărăcie, lipsuri, greutăţi şi boli, situaţie care se agravează tot mai mult după ce tatăl se înrolează voluntar şi pleacă în prima linie pe frontul de la Mărăşeşti, de unde, rănit în 1917, se află apoi în imposibilitate de a munci cu aceeaşi vigoare ca mai înainte.
Între 1918 şi 1930 este elev, urmând succesiv cursurile şcolii primare la şcoli pentru copiii săraci, în Bucureşti lângă Podul Lemâitre (aproape de apa Dâmboviţei, în zona cartierului Tineretului de azi) şi Malmaison la Focşani, apoi gimnaziul inferior şi superior în Bucureşti, la liceele "Sf. Sava" şi "Regele Mihai I". Datorită mijloacelor financiare insuficiente ale familiei, urmează doar 7 clase de liceu (XI clase), clasa a VIII-a (a XII-a) şi liceul terminându-le mai târziu.
Autodidact, până în anul 1933 frecventează asiduu bibliotecile gratuite, fiind atras de literatura de idei, lucrări filozofice, sociologie, psihologie, ideologiile utopiştilor şi fundamentaliştilor materialişti, de la Monroe şi Jean Jaurais, la Marx, Engels, Plehanov şi Lenin, vrând să-şi lărgească aria cunoştinţelor şi să-şi explice condiţiile de criză şi şomaj ale timpului. Participă şi la adunările socialiste tolerate sau ilegale ce se ţin în centrele muncitoreşti RMS şi CFR din cartierul Gării de Nord în care locuia, însă ideile comuniste nu-l vor stăpâni niciodată.
Între 1931-1933 lucrează intermitent ca zilier atunci când găsea, iar seara ca figurant la Opera Română din Bucureşti deşi nu avea studii muzicale, dar dotat cu o voce frumoasă de tenor. Are ocazia să participe direct la spectacole de înaltă ţinută artistică alături de mari dirijori, interpreţi, regizori şi coregrafi ai vremii, urmărindu-i în intimitarea vieţii lor de dincolo de rampă sau în atelierele de creaţie, fapt ce îi va deschide lumea mirifică a muzicii culte pentru întreaga viaţă, preferând deopotrivă opera, opereta, muzica simfonică, uşoară şi populară. De asemeni, dotat cu reale înclinaţii şi spre arta scrisului, mai târziu va aşterne pe hârtie amintirile sale din perioada ca figurant la operă, cât şi din cea viitoare ca aviator, rămase însă în faza de manuscris.
Încorporat în 15 martie 1933 şi declarat "bun pentru aviaţie", din 22 martie este elevul Şcolii Militare de Pilotaj Tecuci - Escadrila a II-a Elevi. Depune jurământul în 7 aprilie 1933, iar în anul ce urmează, avansează succesiv în gradele de fruntaş, caporal, sergent, furier şi comandant de grupă.
În toamna anului 1934 este admis la examenul de admitere în Şcoala Militară de Pilotaj Tecuci. 2 ani mai târziu, în 1936, la terminarea acesteia cu medie maximă, se clasează primul dintre 100 de absolvenţi.
Obţine Brevetul de Pilot de Război No.1234 în 14 septembrie 1935, cu gradul de adjutant stagiar aviator. Este repartizat la Flotila de luptă ca pilot bombardier.
Brevetul No.42 şi Anexa la Brevet de Personal Navigant Militar, specificat fiind Mitralior-Bombardier, le obţine în 9 martie 1937.
Caracterizat de superiori: "cu experienţă, foarte serios, prudent şi bun pedagog", transferat la Centrul de Instrucţie Aeronautic Pipera-Bucureşti, în activitatea de după anul 1937, i-a fost încredinţată misiunea de instructor de zbor pentru piloţii tineri veniţi în unitate.
Pilot în zborul instrumental pregătit la Centrul de Instrucţie al Aeronauticii, între 1 iulie 1941 şi 20 aprilie 1942, activează în Escadrila 114 Legătură, pilotând avioane Fleet F-10G şi Fiesler Storch, primind misiuni de comandament în folosul Guvernământului Basarabiei, transportând materiale, curieri, poştă, bolnavi.
Încadrat în 21 aprilie 1942 la Escadrila 21 Observaţie a Flotilei 1 Informaţii-Iaşi, execută pe frontul de est pe un avion IAR-39 misiuni de recunoaştere pentru descoperirea trupelor şi mijloacelor de luptă inamice îndreptate spre front, punctele de aglomerare, fotografierea obiectivelor şi reglaje ale tirului artileriei proprii.
Se angajează în 5 lupte aeriene cu aviaţia de vânătoare în timpul executării unui număr de 29 misiuni, confruntându-se cu puternice baraje ale artileriei antiaeriene. Într-una din misiuni, avionul îi este lovit, iar grav avariat de artileria antiaeriană, este nevoit să aterizeze forţat în propriile linii.
Evenimentele de la 23 august 1944 îl găsesc pe aerodromul de la Gherăeşti, lângă Bacău, de unde cadrele militare se refugiaseră, când în condiţiile în care trebuia să se ferească atât de ruşi cât şi de nemţi, decide pe propria răspundere în zilele de 23-26 august să evacueze 18 avioane tip IAR-39, cât şi întregul material tehnic al escadrilei, armament de bord, scule, piese de schimb, muniţii, echipament de zbor, şi altele, care pe calea aerului, le aduce pe aerodromul de la Pogoanele. Ajuns la Pogoanele, se oferă voluntar în 26 august 1944 să execute un zbor de comandament până la Bucureşti pentru a transporta un ofiţer din Marele Stat Major al Armatei cu un mesaj şi documente secrete de mare importanţă ce trebuiau predate la Cancelaria Palatului Regal. Cu un zbor la rasul solului, pentru a nu fi reperat de vânătorii germani, aterizează lângă comuna Brăneşti, aproape de Bucureşti, iar de aici, cu o motocicletă de împrumut, l-a transportat pe valorosul curier până la Palatul Regal din Calea Victoriei, după care, întors la Brăneşti, de asemeni la rasul solului, revine la Pogoanele.
Pentru faptele de arme din timpul celui de Al II-lea Război Mondial, este medaliat, primind distincţiile: Medalia Aeronautică clasa III-a, Brevet 634, Decret Regal 2720 din 14 octombrie 1942; Ordinul "Virtutea Aeronautică" clasa Crucea de Aur cu Spade, în 26 iulie 1946, iar ulterior, Medalia "Steaua Republicii Populare Române" clasa V-a, Brevet de Stat RPR nr.275 din 5 mai 1965.
După terminarea războiului activează în cadrul Institutului Aerofotogrametric Bucureşti, executând misiuni de fotografiere a teritoriului României, pilotând un avion Foke-Wulf 189 cu dublu fuselaj.
În septembrie 1946 este trecut "din oficiu" cadru disponibil datorită directivelor de epurare ale cadrelor armatei dictate de noul regim comunist instalat la putere.
În întreaga activitate de 11 ani ca personal navigant, între anii 1935-1946, adună aproape 1800 ore de zbor, pilotând peste 20 tipuri avioane mono şi bimotor.
Rămas fără serviciu şi meseria care îi fusese mai presus de orice, nevoit să plece de la statutul de necalificat, desfăşoară mai întâi până în anul 1961 când este pensionat la vârsta de 50 ani, şi ulterior până în anul 1975 când se retrage din orice activitate profesională, activităţi modeste ca: vânzător, contabil, achizitor, merceolog, brigadier, iar în final cea de tehnician, după ce experienţa sa profesională acumulată în anii de muncă îi este echivalată. Ca tehnician, are ocazia să ocupe postul de şef de birou, ultimul loc de muncă din anul 1975 fiind la Trustul de Construcţii pentru Imbunătăţiri Funciare - TCIF Bucureşti.
După anul 1990, ca aviator în rezervă, este avansat la gradul de Căpitan aviator şi admis în rândurile ofiţerilor superiori. În această calitate se alătură veteranilor aviatori, iar în organizaţia pe care aceştia au constituit-o, intitulată, Asociaţia Naţională a Cavalerilor Ordinului "Virtutea Aeronautică" - A.N.C.O.V.A. Bucureşti, împreună cu generalii de aviaţie în rezervă, Negrescu, Burloiu şi Gavriliu, participă la acţiuni ce vizau repunerea în drepturi a tuturor aviatorilor cu statutul de veterani şi eroi de aviaţie. În organizaţie, îndeplineşte un timp funcţia de secretar.
Din iniţiativa lui şi din contribuţia sa bănească este ridicată în anul 1998 şi sfinţită în 28 mai 2000, în interiorul Cimitirul Sfânta Vineri Bucureşti, lângă Capelă, o placă comemorativă cioplită în marmură, cu cruce deasupra, dedicată tuturor eroilor aerului înmormântaţi în acest cimitir. Astfel a considerat el să-şi manifeste gratitudinea faţă de camarazii aviatori, veterani ai celui de Al II-lea Război Mondial.
Se stinge din viaţă la Bucureşti, în 15 septembrie 2002, la venerabila vârstă de 91 ani, mormântul său fiind în Cimitirul "Sfânta Vineri" Bucureşti.
Doina Anca Rădoi-Dâmboianu, nepoată de soră.
(Fotografie din arhiva personală.)