Biografie
Nãscut la Bucuresti, însã cu adânci rãdãcini ardelenesti, Ovidiu Cionca (20 ianuarie 1905 - septembrie 1967) s-a aflat multã vreme în fruntea Fabricii de Motoare de la IAR. Tatãl sãu, Ion Cionca, profesor de limba românã la Liceul Evanghelic german din Bucuresti, a fost dascãlul de românã al Regelui Carol I si un bun prieten al lui B.P. Hasdeu. Cionca a absolvit Scoala Politehnicã din Bucuresti. S-a angajat la IAR Brasov, unde a fãcut o frumoasã carierã, fiind în centrul colectivelor care au realizat motoarele de avion.
Din 1939 a fost subdirector al Fabricii de Motoare, pânã în 1944 (a urmat, în timpul dispersãrii, sectia de uzinaj, la Ucea). În 1945, s-a implicat în reconstruirea uzinei, a asistat neputincios la schimbarea profilului, dar a contribuit la realizarea primului tractor si fabricarea acestuia în serie, sub conducerea dr. ing. Silviu Crisan si alãturi de ing. Radu Mãrdãrescu. Dupã doi ani si patru luni de detentie, în februarie 1954, a fost achitat si reabilitat. Cionca a fost inginer sef la Tractorul pânã în 1963, când s-a mutat la Bucuresti în functia de consilier la Masinexport, de unde a revenit, în 1966, consilier la Tractorul. A murit în 1967 la numai 62 ani, în urma unui infarct. Pe lângã contributiile la realizarea motoarelor în licentã sau de conceptie româneascã de la IAR, în special IAR-1000 A, IAR-1500 si, într-o mai micã mãsurã, IAR-7M, Ovidiu Cionca a fãcut numeroase inventii si inovatii, printre care un procedeu special de honuit cilindri cu grafit (1938).