Biografie
S-a născut la 29 mai 1901 la Târgovişte. Tatăl său, inginer mecanic, era şi proprietarul unui mic atelier mecanic. La numai câteva luni de la naşterea sa, părinţii şi-au mutat domiciliul la Galaţi, unde au rămas pentru tot restul vieţii. Şcoala primară a făcut-o la Bucureşti, la Şcoala Evanghelică Lutherană, dintr-un capriciu al mamei sale. Liceul însă l-a frecventat cu multă conştiinciozitate la Galaţi.. "De mic copil – scrie Ionel Fernic – visul meu a fost să zbor şi, împreună cu regretatul meu văr George Gh. Fernic – căzut eroic la marele Miting Internaţional de aviaţie de la Chicago la 22 octombrie 1930 – construiam din cutii goale de portocale, avioane. Moartea vărului meu nu a făcut decât să aţâţe şi mai rău flacăra ce îmi ardea sufletul şi nu aşteptam decât ziua să purced pe glorioasele urme lăsate de el".
În timpul liceului, Ionel Fernic a dobândit o aleasă cultură muzicală. A fost elevul profesorului de pian Theodor Fuchs, adus în ţară de marele nostru compozitor George Enescu. Se poate spune că Theodor Fuchs i-a îndrumat lui Fernic primii paşi spre muzică, i-a insuflat dragostea pentru pian şi chitară. Tot reputatul pianist a întrevăzut că Fernic are mult talent, multe înclinaţii spre muzică, spre compoziţie chiar. Tot în faţa profesorului său a cântat, în primă audiţie, prima lui compoziţie aşternută pe portativ, când era în ultima clasă de liceu: "Cruce albă de mesteacăn".
Terminând liceul, tatăl său a dorit ca Ionel să urmeze o facultate tehnică şi să ducă tradiţia inginerească a familiei mai departe. Dar, spre deziluzia tuturor din familie, Ionel Fernic a optat pentru actorie, meserie grea pentru acele vremuri, de multe ori detestată. S-a înscris la Conservatorul din Bucureşti, secţia artă dramatică.
Sosi şi timpul pentru s-şi satisface stagiul militar. A frecventat cursurile Şcolii de ofiţeri de rezervă de infanterie din Ploieşti. În timpul şcolii de ofiţeri, Ionel Fernic a legat strânse prietenii la Ploieşti, motiv pentru care, în anul 1924 s-a stabilit aproape un deceniu în Capitala "aurului negru", unde s-a consacrat muzicii uşoare româneşti.
Fernic, până în 1938, când fără voia lui a trecut pe celălalt "tărâm", a compus peste 400 de romanţe şi tangouri, într-o perioadă foarte grea, când muzica uşoară ne venea din apus. Probabil de aici trăinicia melodiilor sale nemuritoare: Scrisoare de-amor, Romanţa celei care minte, Îţi mai aduci aminte, doamnă, Aprinde o ţigară.
La vârstă de 26 de ani, în 1927, a publicat volumul de schiţe "Misterele din Mizil", iar un an mai târziu, alt volum, de această dată de poezii, intitulat "Prăpăstii".
Atras de mirajul capitalei, a Bucureştiului de altădată, Ionel Fernic a părăsit Ploieştiul. La Bucureşti a făcut o mare pasiune pentru tânăra şi frumoasa fiică a marelui actor Ion Morţun de la Teatrul Naţional.
Dar iată şi epoca de aur a aviaţiei româneşti. Atras de poezia înălţimilor, a zborului către spaţiile de necuprins ale văzduhului azuriu, a frecventat cursurile de pilotaj şi în primăvara anului 1935 a absolvit şcoala, primind brevetul de pilot de turism. Uitând că a fost printre primii traducători ai lui Omar Khayyam, că putea fi conducător de gazetă, autor de reviste, că făcuse cronici rimate, etc., etc., a cerut Statului român un avion. I s-a dat o avionetă şubredă, prăpădită, de care era foarte mândru. La mitinguri făcea bravuri care frizau inconştienţa.
La un miting internaţional, venind şi celebrul Costes, cel care reuşise, în echipaj cu Bellonte traversarea Atlanticului din Europa în America, răspunzând zborului lui Lindberg, lui Fernic i-a venit ideea să traverseze şi el Carpaţii până la Braşov, şi înapoi. A decolat, a trecut munţii, a revenit la Băneasa în uralele bucureştenilor.
După câteva zile a primit "Virtutea Aeronautică de aur".
Întrunind calităţile de compozitor al înălţimilor şi aviator în adevăratul înţeles al cuvântului, nu de puţine ori, chitara era luată în carlinga avionului, aşa cum l-a văzut fosta lui colegă de pilotaj, Mariana Drăgescu. Pentru cei care nu-l cunoşteau, era o apariţie inedită care stârnea zâmbete, comentarii, şi chiar ironii şi nedumeriri.
Un om, o chitară şi un avion, toate împreună îl defineau pe Fernic.
Bolnav de extravaganţă, Fernic devine paraşutist fără să fi făcut o asemenea şcoală. În 1936, în România nici nu exista aşa ceva. Prima şcoală de paraşutism a fost militară şi a luat fiinţă în anul 1940.
Cum a procedat. La un miting aerian, Fernic a sărit dintr-un Farman pilotat de Popescu-Oiţă pe aeroportul Băneasa. După aterizare i s-a cerut părerea despre paraşutism: "este divină şi fantastică această călătorie în misterioasa şi imensa tăcere a oceanului de azur". De atunci, suspendat de mătăsurile albei paraşute, a mai sărit de zece ori. Pentru aceasta, directorul fabricii de paraşute Victor Puşcariu i-a dăruit o paraşută. Când la 31 mai 1936 a executat primul salt, a auzit fâşâitul de mătase şi s-a simţit ridicat în sus de o forţă uriaşă, după care a început plutirea lină. Vântul l-a purtat spre şoseaua Ploieşti-Bucureşti. Calculând unghiul de coborâre, a constatat cu groază că va cădea pe firele de înaltă tensiune electrică ale postului de radio. În mod conştient s-a smucit violent şi a dat din picioare. Această operaţie l-a făcut să piardă brusc înălţime şi a intrat direct intr-un pom.
La 21 iulie 1936, miting la Moreni. Îl aştepta avionul. Trebuia să se echipeze repede. N-a controlat prea bine paftaua de închidere şi deschidere automată a harnaşamentului. S-a aruncat în gol de la o mie de metri, paraşuta s-a deschis şi chiar în acel moment a auzit un ţăcănit suspect la pafta, piesa care ţine în sânu-i metalic capetele bretelelor cu care aviatorul este ataşat de paraşută.
O măsură urgentă se impunea. A ridicat mâinile şi s-a agăţat zdravăn de bretelele paraşutei pentru cazul când ar fi scăpat din centuri, să nu rămână izolat de voalură, ceea ce ar fi însemnat "moarte sigură".
Aterizarea n-a fost tocmai ca pe puf... A fost în schimb o bună învăţătură care a confirmat marea înţelepciune a proverbului românesc "Graba strică treaba".
Mitingul ziarului "Capitala" iaşi, 12 iulie 1936.
Căldură tropicală, periculoasă şi plină de riscuri pentru salturi cu paraşuta. După o prăbuşire mai violentă ca de obicei, paraşuta s-a deschis iar una dintre suspante l-a plesnit peste obraz, umplându-l de sânge.
Miting ARPA, Câmpina, 26 iulie 1936. La nord – prăpastie, la vest – idem, la est – dealuri şi păduri, la sud – apă. Frumoase perspective de aterizare pentru paraşutişti.
Mitingul ARPA, Piatra-Neamţ, 15 august 1936.
Fernic se urcă în bătrânul Farman, îşi dă drumul în gol, de data asta în picioare. Paraşuta s-a deschis uşor şi a început balansurile puternice pe care Ionel le atenua cât putea prin manevrarea suspantelor. Preocupat de pilotarea paraşutei nici nu şi-a dat seama când a ajuns la pământ, care l-a surprins pe călcâie. A ricoşat şi a căzut apoi cu putere pe partea stângă a corpului. După câteva secunde s-a dezmeticit şi, strângându-şi paraşuta a simţit o durere vie la genunchi.
Picioarele îl dureau din ce în ce mai tare. Ajutat de colegi, a ajuns la hotel. La Bucureşti a reuşit să părăsească patul abia după cinci zile.
Mitingul ARPA, Crevedia Mare, 23 August, 1936.
Saltul a fost dintr-un Icar-Universal pilotat tot de Evghenovici. De la o mie de metri a ieşit pe aripa avionului, şi-a făcut vânt puternic ca să se îndepărteze de aparat, paraşuta s-a deschis, pământul urca lin spre el, îl atinge cu vârful picioarelor şi aterizează ca un fulg.
A fost cea mai bună aterizare de până atunci.
Miting, municipiul Chişinău, 13 septembrie 1936.
Cerul e acoperit, vremea rea şi umedă. Frig.
Acest miting a fost dat în beneficiul reputatului planorist Valentin Popescu şi al lui Fernic. Face senzaţie periculoasa figură acrobatică numită "dublu palier inversat la verticală", executată de Nadia Russo, temuta aviatoare basarabeanca. Vântul nu este prea tare, dar destul. Avionul este condus de Anton Ştefănescu.
Miting ARPA, Slatina, 20 septembrie 1936.
A sărit. Totul s-a petrecut mai mult decât perfect, cu o singură deosebire: că a aterizat mai bine ca oricând.
Miting ARPA, Ismail, 4 octombrie, 1936. Ultimul miting al lui 1936. Fernic avea o presimţire ciudată. Simţea că i se va întâmpla ceva. Vântul sufla cu 20 m/sec. Foarte mult pentru saltul cu paraşuta.
Se urcă în avionul pilotat de Popescu-Oiţă. La 800 m iese pe aripă şi se aruncă în gol. Paraşuta Irvin cu care s-a aruncat a 11-a oară s-a deschis simultan cu părăsirea avionului. Coborând cu vântul în faţă a constatat cu groază că se află deasupra unui sat despre a cărui existenţă nici nu ştia la decolare. Manevra glisării într-o parte ca să revină deasupra câmpului este inutilă, deoarece nu mai avea decât o sută de metri înălţime şi satul era nesfârşit de mare. Pământul se apropia vertiginos. La un moment dat vine spre el un gard. Cu prezenţă de spirit, la doi metri de gard întinde piciorul stâng înainte. O bufnitură grozavă... apoi n-a mai ştiut nimic.
Rămânând să poarte toată viaţa un baston din cauza oaselor zdrobite de la picior, a primit postul de director al Şcolii de pilotaj ARPA din Cernăuţi. N-a funcţionat mult. În 1938, murind Regina Maria a României, a ţinut să fie la înmormântarea ei. Sosind un avion de la Varşovia a companiei LOT cu toate locurile ocupate, Fernic a reuşit să-l convingă pe prietenul său Lelius Popescu , avocat al Direcţiei Aviaţiei Civile să-i cedeze locul rezervat. După o jumătate de oră avionul s-a rupt în două şi s-a prăbuşit între Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc, în codrii întunecoşi de la Negrileasa, nu departe de satul bucovinean Stulpicani. Rămăşiţele pământeşti ale lui Ionel Fernic au fost aduse la Bucureşti şi conduse pe ultimul lor drum de o imensă mulţime de oameni.
Incinerarea s-a făcut în sunetele câtorva romanţe şi tangouri cântate de tarafurile capitalei.
Extrase din:
- "Compozitorul înălţimilor" de Ionel Fernic, ediţie îngrijită de dr. Constantin Ucrain, pag 5-21, 15-16, 71, 72, 74, 76, 78-79, 93-94, 98, 101-103, 108-109;
- Vagonul de turneu de Gaby Michailescu, pag 163-164, 167.
(selecţie şi asamblare, Dna Elena Şenchea-Popescu)