Biografie
Veteran din cel de-al doilea război mondial, în care a luptat în calitate de locotenent-pilot de bombardament greu în picaj pe faimoasele bimotoare Junkers A-4, în nu mai puţin faimosul grup 5 Bomb. din Flotila 1 Bomb.-Braşov, s-a născut la 13 noiembrie 1919 în municipiul Iaşi. A absolvit Liceul Militar din Iaşi în 1939 şi Şcoala de Ofiţeri Aviaţie naviganţi la Bucureşti, în anul 1941, cu gradul de sublocotenent aviator , după care a urmat diferite şcoli de perfecţionare a pilotajului, precum cea de bimotoare, de zbor fără vizibilitate şi de bombardament greu în picaj, până în 1943.
A efectuat 147 misiuni de bombardament greu în picaj şi la orizontală, precum şi de recunoaştere îndepărtată, lansând cu precizie 280 tone bombe asupra obiectivelor inamice, începând din iunie 1943 până la sfârşitul războiului (12 mai 1945), pe teatrele de operaţiuni din Ucraina, Basarabia, nordul Moldovei, Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia.
Pentru precizia atacurilor sale, în numeroase misiuni a fost numit comandant de patrulă, sau chiar de formaţie de luptă. În aceste operaţiuni, o treime dintre camarazii săi de promoţie au pierit eroic, doborâţi de vânătoarea sau artileria antiaeriană inamică.
Echipajul bombardierului său a trecut deseori prin momente deosebit de dramatice: sergentul-major Mărculescu Petre (mitralior) a fost ucis într-o luptă cu vânătoarea inamică, iar în altă misiune, sublocotenentul Trandaf Eugen, observator, a fost rănit. De nenumărate ori avionul său a fost lovit de schijele artileriei antiaeriene, sau de proiectilele vânătorii inamice. A aterizat de patru ori cu un singur motor în funcţiune, salvând echipajul şi avionul; într-o altă misiune de luptă fiind lovit în jamba dreaptă, a aterizat pe o singură roată, salvând din nou echipajul şi avionul, la care avariile s-au redus la 20%.
Pentru faptele sale de arme a fost distins cu ordinele: "Virtutea aeronautică" cu spade în clasele "Crucea de Aur" cu două barete şi "Cavaler" cu o baretă, "Coroana României" şi "Steaua României" cu spade şi panglică de "Virtute Militară" clasa V-a, "Crucea de Fier" germană clasa II-a şi clasa I, medalia societică "Victoria", medalia "Eliberarea Cehoslovaciei", Ordinul "Steaua Republicii Socialiste România", precum şi alte medalii româneşti şi străine.
Petru activitatea desfăşurată pe front s-a bucurat de aprecierile elogioase ale comandanţilor săi, ca de exemplu notarea de serviciu pe anii 1944 şi 1945: "Energic şi cu multă iniţiativă, inteligent şi cu bună judecată. Foarte disciplinat şi foarte bun camarad, cu o educaţie ostăşească aleasă. Foarte serios, demn, cinstit, caracter deschis, sincer şi fără vicii. Cu o pregătire profesională foarte bună şi o cultură generală solidă, face să se înscrie printre ofiţerii de elită ai armei.
În concluzie, Lt. av. STOIAN ST. DAN este un ofiţer de elită al armei aeronautice şi de mare nădejde pentru viitor".
Pentru aceeaşi perioadă, Subsecretarul de Stat al Aerului, generalul Emanoil IONESCU, îl aprecia astfel: "ofiţer foarte bun, cu o excepţională activitate pe front. A executat 147 misiuni ca pilot bombardier în 313 ore de zbor".
După război, autorităţile comuniste l-au "recompensat" cu scoaterea din cadrele active ale armatei la 1 septembrie 1947, deşi era ofiţer activ de carieră cu gradul de căpitan aviator şi l-au lăsat fără nici un mijloc de existenţă. Mai mult decât atât, celor "deblocaţi" li s-a interzis ocuparea unui serviciu corespunzător cu pregătirea lor profesională şi studiilor civile.
Pentru a-şi "drege" originea socială nesănătoasă, mic-burgheză, a lucrat ca şef de brigadă tractoare la S.M.T. Alba Iulia, după care a urmat facultatea de Mecanică Agricolă Bucureşti (1949-1954). După absolvire a fost încadrat ca inginer mecanic-şef la G.A.S. Măineasa, jud. Ilfov şi la S.M.T. Rădăuţi, jud. Suceava timp de trei ani, după care a trecut in învăţământul superior, lucrând în calitate de asistent, apoi şef de lucrări la Institutul Agronomic Bucureşti, iar ulterior în calitate de conferenţiar la Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Mecanică Agricolă.
S-a pensionat în anul 1983, pentru 44 de ani vechime în muncă şi limită de vârstă, dintre care patru ani echivalaţi ca luptător în cel de-al doilea război mondial, cu grad maxim de periculozitate şi doi ani vechime în muncă grea (tractorist).
Trebuie mentionat că după terminarea războiului a fost avansat căpitan-aviator "la alegere" (23 septembrie 1945), deci avea perspectiva unei cariere militare frumoase, dar în pofida activităţii sale remarcabile, la 1 septembrie 1947 a fost "deblocat" şi trecut în rezervă cu gradul de căpitan, etichetat de către cozile de topor prosovietice şi procomuniste drept "element reacţionar, de origine mic-burgehză".
Deşi a lucrat în învăţământul superior, avansând până la gradul de conferenţiar, nu s-a înscris în partidul comunist şi nu a abdicat de la convingerile sale democratice şi patriotice. În această perioadă a depus, pe lângă activitatea didactică, o intensă muncă de cercetare ştiinţifică, publicând numeroase articole de cercetare ştiinţifică, lucrări de laborator şi manuale de specialitate în colaborare.
După evenimentele din decembrie 1989 care au permis accesul la arhivele militare şi scrierea adevăratei istorii a poporului şi armatei române, generalul de flotilă aeriană veteran de război Dan STOIAN a depus o muncă de stăruitoare de cercetare a arhivelor militare, iar pe baza acestora, a amintirilor mi documentelor personale a elaborat o serie de scrieri:
"Aviaţia română pe frontul de Est şi în apărarea teritoriului", vol. 1, (22.06.1941-31.12.1942) Ed. Tehnoprod, Bucureşti, 1993 (în colaborare); "Aviaţia română în luptă pe frontul de est şi în apărarea teritoriului", vol.2, (01.01.1943-23.08.1944), Ed. Fast Print, Bucureşti, 1994 (în colaborare); "Pumnul Ţării - Grupul 5 Bombardament greu", Ed. Modelism Internaţional, Bucureşti, 1999, (lucrare personală).
Pe lângă lucrările menţionate, a mai publicat numeroase articole în reviste de specialitate aeronautice: "Modelism internaţional" (Bucureşti) şi "Orizont aviatic" (Arad), unde, începând din martie 2003 publică lunar în serialul "Eroica promoţie 1941", dedicat memoriei camarazilor săi de promoţie, precum şi un al doilea serial, intitulat "Pace nedreaptă şi teroare stalinistă pentru poporul român".
Are în pregatire volumul "Zburând spre cetăţile nistrene", dedicat echipajelor de bombardament care au luptat în vara şi în toamna anului 1941 pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, ocupate în mod samavolnic de către Uniunea Sovietică.
Timp de 44 ani am rămas la gradul de căpitan-aviator şi abia după evenimentele din 1989 am fost avansat "onorific", în mod succesiv la gradele de locotenent-comandor (maior) la 09.10.1990, căpitan-comandor (locotenent-colonel) la 17.10.1994, comandor-aviator (colonel) la 08.05.1998 şi general de flotilă aeriană la 09.05.2005, cu prilejul aniversării a 60 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial.
Tot aici trebuie menţionat că în pofida celor 147 misiuni efectuate în doi ani de război, Dan STOIAN nu are "dreptul" la pensie militară deoarece nu are 10 ani vechime în armată, "uitându-se" că a fost "deblocat" în mod abuziv de autorităţile comuniste de după război.