Biografie
Unul dintre cei mai buni observatori aerieni, comandant de bord, distins cu înaltul Ordin "MIHAI VITEAZUL" clasa a III a, ce a participat din prima zi la crâncenele şi eroicelel lupte din cel de-al doilea război mondial şi-a dobândit porecla "MATRA" transformată în renume şi rostită cu drag de toţi camarazii de zbor, datorită staturii atletice şi conformaţiei sale impozante, comparată cu autoatelierele "MATRA" ce însoţeau pretutindeni pe front unităţile noastre de aviaţie.
Născut la 18 martie 1915 în Bucureşti, a primit de tânăr o aleasăeducaţie civică, patriotică şi de cultură din partea părinţilor săi posesori ai unei bogate biblioteci; avocatul Titu Marinescu şi mama sa, Maria, casnică.A absolvit cu succes liceul "Mihai Viteazul" din Bucureşti în 1935, după care îl găsim înscris la Şcoala Militară de Ofiţeri Infanterie-Sibiu, pe care o absolvă la 1 iuie 1938 cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat la Batalionul 4 Grăniceri.
Atras de frumuseţea zborului şi profitând de un ordin circular al Ministerului Apărării Naţionale, care solicita ofiţeri voluntari pentru arma aviaţiei, aflată atunci în plină dezvoltare datorită apropierii războiului, se înscrie la Şcoala de Observatori Aerieni din cadrul Centrului de Instrucie al Aeronauticii (C.I.A.) de la Pipera-Bucureşti, pe care o absolvă cu succes şi este mutat la 1 nov. 1940 în flotila 3 Aviaţie de Informaţie-Buzău. La 1 martie 1941 îşi vede visul împlinit, fiind confirmat definitiv în categoria "personal navigant al aeronauticii române", în specialitatea "observator aerian şi comandant de bord".În această calitate a luat parte la campania din vară, fiind încadrat în Escadrila 18 Observaţie doatată cu avioane IAR-37 de bombardament uşor, executând 54 de misiuni de război sub focul artileriei antiaeriene şi aviaţiei de vânătoare inamice.
Chiar în prima misiune de luptă, în prima zi de război, - 22 iunie 1941, - avionul său este atacat de vânătoarea inamică, dar datorită calmului şi măiestriei cu care dirijează manevrele pilotului, ce nu are vizibilitate în spate, de unde erau atacaţi, derutează manevrele pilotului inamic şi pune în situaţie bună de tragere pe mtraliorul de bord, care în final reuşeşte să doboare atacatorul, acţiune ce este descrisă magistral de autor în lucrarea sa.Victoria a fost omologată şi întreg echipajul a fost decorat cu ordinul "VIRTUTEA AERONAUTICĂ" cu spade, clasa "Crucea de Aur".
Datorită strălucitei sale participări la luptele pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei, slt. Av. Marinescu Eugen a fost avansat locotenent aviator la 24 ianuarie 1942.
La 10 aprielie 1942 este mutat la Flotila 1 Bombardament - Braşov, Grupul 5, dotat cu modernele bimotoare de bombardament greu Heinkel-111 H-3, în cadrul căruia participă în calitate de comandant de bord la grelele lupte din cotul Donului şi Stalingrad, precum şi la dezastruasa retragere din iarna 1942/43, când unitatea sa a fost decimată.
Dar în primăvara 1943, Grupul 5 renaşte precum pasărea Phoenix din cenuşă, fiind doatat şi cu modernele bimotoare de bombardament greu în picaj şi la orizontală, Junkers-88 A-4, cu care Marinescu participă în continuare la luptele în retragere din Ucraina, cele din nordul Moldovei şi de-a lungul Nistrului, până la vărsarea în Marea Neagră. În cadrul acestui Grup, Marinescu primeşte porecla "MATRA".
În decursul celor peste 250 misiuni reuşite de bombardament, a înfruntat zeci şi zeci de atacuri ale arileriei antiaeriene şi vânătoarei inamice, trecând din nou prin numeroase situaţii-limită, pe care le descrie cu acelaşi talent narativ în lucrarea "Povestiri din război".
Ca mărturie a activităţii sale de luptător de excepţie, stau numeroasele decoraţii de război primite, pe care le enumăr în ordine cronologică:Virtutea Aeronautică cu spade, cl. Crucea de Aur, I.D. 2216/1941;Prima şi a doua baretă la Crucea de Aur şi Virtutea Aeronautică cu spade în cl. Cavaler, Înalt Decret nr. 539/20.021942;Coroana României cl. V-a cu spade şi panglică de Virtute Militară, Înalt Decret nr. 2163/29.07.1942;Prima baretă la clasa "Cavaler" aV.A tabel 159, ST. MAJ. AER. 1943;Steaua României cl. V-a cu spade şi panglică de Virtute Militară, Ordin de Zi nr. 70/01.05.1944;Crucea de Fier (germ) cl. II-a şi cl-I-a (1943-1944);Virtutea Aeronautică cu spade în cl. Ofiţer, I.D. 328/14.07.1944;Ordinul "Mihai Viteazul" cl. III-a , I.D.Rega. nr. 147/28.08.1944;Pentru strălucitele sale fapte de arme este avansat la "excepţional" în gradul de căpitan aviator la 1 aprilie 1945, vechimea fiindu-i rectificată în mod retroactiv cu data de 10 oct. 1943, fiind încadrat în continuare în Flotila 1 Bombardament - Braşov.
După încheierea "victorioasă" a războiului nostru, încep zile grele pentru eroii neamului : scoaterea semavolnică don armată, în special a ofiţerilor distinşi cu decoraţii, nerecunoaşterea meritelor acestora, marginalizarea, persecuţii de tot felul, interzicerea ocupării unor servicii corespunzătoare pregătirii lor, lăsarea lor ca muritori de foame, sau cel mult încadrarea în munca de jos, arestarea şi închiderea lor pentru vina de a fi partioţi, lagăre de muncă forţată şi exterminarea lor fizică...
Nici Matra Marinescu nu a fost scutit de aceste umilinţe: intuind ceea ce va urma, nu aşteaptă să fie "deblocat", ci trece la cerere în "cadru disponibil" pe data de 09.08.1946, conform "Legii" nr. 433/1946. La 09.08.1947 este trecut din oficiu în rezervă, pentru împlinirea unui an de stagiu în cadru disponibil şi repartizat ca ofiţer în rezervă la Cercul Teritorial Târnava Mare.
Dar "răsplata" nu se opreşte aici: în 1948 este arestat şi înschis fărăr judecată, trecut prin grele închisori de extreminare de la Jilava, Aiud, Gherla şi Sighet, apoi lagărele de muncă forţată de la canalul Dunăre-Marea Neagră, mai precis la "Peninsula", de unde este trimis cu domiciliul forţat în Bărăgan.
Abia după 17 ani este "eliberat" în 1965, dar urmărit de securitate şi fără dreptul de a munci corespunzător pregătirii sale, ci numai la "munca de jos"... A făcut de toate: zidar, zugrav, dulgher, macaragiu, etc, încheindu-şi activitatea ca tehinician în construcţii, "calitate" în care s-a pensionat, fără să i de recunoască activitatea pe frontul de Est...
A decedat în 14 noiembrie 1989, cu puţin înainte de Revoluţie, după o scurtă dar grea suferinţă, fiind condus pe ultimul drum de soţia sa Iia, de sora acestea şi cumnatul său, cpt. Vlasca Eugen, de fostul său comandat de escadrilă, cpt. av. Popovici Eusebie şi de un număr restrâns de prieteni şi camarazi.
A fost înhumat la 17 nov. 1989 în cimitirul civil Ghencea II din Bucureşti, fără de a beneficia de onorurile militare la care avea dreptul un asemenea erou...