Biografie
Dintre primii inventatori români din domeniu, Traian Vuia (17 august 1872 - 2 septembrie 1950), s-a bucurat de recunoasterea rezultatelor activitatii sale, chiar daca multa vreme prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuita brazilianului (naturalizat francez) Alberto Santos-Dumont (1873-1932).
Dorinta de a realiza acest automobil l-a îndemnat sa plece la Paris, la începutul lunii iulie 1902, având cu el planurile si macheta unui aparat de zbor, caruia îi daduse numele de aeroplanul-automobil.
Vuia a înaintat Academiei de Stiinte din Paris un memoriu, în februarie 1903, intitulat Proiect de aeroplan-automobil, prin care demonstra posibilitatea realizarii zborului cu o masina mai grea decât aerul, însa proiectul a fost considerat o himera. Totusi, în 17 august 1903, obtine brevetul de inventie.
A fost nevoit sa îsi echipeze micul monoplan (aeroplanul Vuia 1), pe care a început sa-l construiasca în Franta în 1903, cu multe inovatii. Lucrurile au avansat încet din cauza lipsei banilor. Neputându-si permite sa achizitioneze un motor ultrausor, Vuia s-a resemnat sa inventeze un motor cu acid carbonic comprimat, care avea avantajul ca era simplu si putin costisitor, însa, n-a putut fi pus la punct, servind doar pentru demonstratii (timpul sau de functionare era de aproximativ trei minute). În 1905, aeroplanul a fost gata. Era un monoplan - aproape toate încercarile în acea vreme se faceau cu avioane biplane, Louis Blériot (1872-1937) urmând exemplul lui Vuia, un an mai târziu -, avea aripile repliabile, asemeni unui evantai, purtate pe un cvadriciclu cu roti pneumatice, care avea rol de tren de decolare si aterizare. Întreaga constructie era metalica din tuburi de otel, îmbinate prin mansoane, iar aripa era din pânza de in impregnata. O alta noutate a acestui aeroplan era reprezentata de utilizarea unei singure elice, spre deosebire de celelalte aparate contemporane, care foloseau doua elice contrarotative.
Aeroplanul nu avea însa nici profundor, nici ampenaj stabilizator. Cu toate acestea, la încercarile de la Montesson, din 18 martie 1906, aeroplanul, propulsat de propriul motor, dupa ce a rulat aproximativ 50 metri pe sol, s-a ridicat la înaltimea de un metru si a parcurs aproximativ 12 metri în aer, deteriorându-se la revenirea pe sol în urma impactului cu un copac. El avea stabilitatea longitudinala precara si forta motrice insuficienta.
Prin perfectionarea primului model, s-a obtinut aeroplanul Vuia 1 bis. Mai târziu, a fost construit un aeroplan nou, dotat cu un motor Antoinette pe benzina, cu opt cilindri în V, raciti cu apa, de 25 CP, creatia inginerului Léon Levavasseur, cu care a zburat în 1907, cu rezultate satisfacatoare, mentinându-se în aer aproximativ 100 metri (Alberto Santos-Dumont zburase deja 200 metri). Acesta s-a numit Vuia 2 si a fost brevetat în Belgia.
Vuia a continuat sa studieze zborul vertical si a construit, în 1918 si 1922, doua elicoptere, în colaborare cu Marcel Yvonneau, care aveau mai multe rotoare de sustentatie, cu axe separate. Primul model era actionat prin forta musculara, iar cel de-al doilea era dotat cu un motor Anzzani, de 16 CP, cântarind în total 190 kg; ambele elicoptere au fost experimentate la Juvissy (nu de catre Vuia) si s-au ridicat de la sol. Dintre creatiile lui Vuia mai amintim torpila aeriana, realizata, în 1917, împreuna cu Victor Tatin (1847-1917) si generatoarele de aburi, de joasa si înalta presiune (1925).