site realizat din iniţiativa şi cu spijinul Fundaţiei Aspera ProEdu

pagină de istorie, tehnică şi educaţie aviatică română
 
pagina principală
contribuţiile d-voastră »
publicaţii »
învăţământ aviatic »
idei de start
asociaţii şi fundaţii »
dicţionar de personalităţi
dicţionar de termeni
link-uri utile
hartă site
contact
cartea de oaspeţi
forum

Noutăţi

nu există noutăţi

Descarca Adobe Acrobat Reader Descarca WinRAR

Vizitatori unici:
486521


Dicţionar de personalităţi


litera


HĂPĂIANU, Gheorghe

HĂPĂIANU, Gheorghe


Plutonierul adjutant av. Hăpăianu Gheorghe, unul dintre cei mai talentaţi zburători militari din timpul celui de-al doilea război mondial, s-a născut în 16 februarie 1914 la Dorohoi, unde a absolvit 5 clase de liceu. La vârsta de 20 de ani era elev în Şcoala Militară de Pilotaj, învăţând să piloteze avioanele. A terminat-o cu rezultate frumoase, clasându-se al 28-lea din 76 colegi, iar la 6 octombrie 1936, cu gradul de adjutant stagiar a fost repartizat la Flotila 1 Vânătoare. Acolo, în 18 noiembrie 1937 a avut un accident din cauza vremii ceţoase. Din acest motiv nu a găsit aerodromul şi, în cele din urmă, a trebuit să aterizeze pe un teren necunoscut. Numai pe panta de aterizare a observat că avea în faţă o şură şi câţiva copaci, greu de evitat de la acea înălţime. Până la urmă a retezat doi dintre pomi, prăbuşindu-se cu avionul avariat. S-a ales cu mai multe contuzii la membrele inferioare şi un hematom în regiunea externă a braţului drept.

S-a căsătorit în 1939 la Tecuci cu Sobieschi Profira, fiica unui maistru armurier şi nu mult după aceea a cerut să fie mutat în Flotila 2 Vânătoare.

În cadrul acelei noi mari unităţi, s-a dovedit un zburător cu sânge rece, plin de iniţiativă, disciplinat şi cu simţul datoriei dezvoltat. A zburat noaptea şi cu schiuri, luând parte la manevrele militare din toamna anului 1938, terminând şi clasa a 6-a de liceu. Şi toate acestea fără să-şi neglijeze pregătirea de zbor. Numai în 1939 a adunat 44 de ore, urmând şi cursurile şcolii pentru piloţii de vânătoare, promiţând de pe atunci să ajungă un bun pilot militar.

Cinstit, patriot şi dornic de cunoştinţe noi, a absolvit şi şcoala de observatori meteo.

Remarcându-se ca un bun camarad, cu o serioasă pregătire şi stăpânind cu uşurinţă chestiunile tehnice, a fost solicitat să treacă în Gr.4 Vt. Unde, aşa cum scria comandantul Grupului "...din lipsă de ofiţeri cât şi din încrederea ce mi-au făcut-o nobilele sale calităţi de om şi zburător, l-am întrebuinţat ca ofiţer mecanic de Grup. Ca zburător s-a distins ca un bun şi neobosit şef de patrulă, mai ales în zborurile din Basarabia şi în cele executate la Prut. Nu a pregetat în faţa greutăţilor şi a timpului rău să rămână măcar o clipă în afara celor mai riscante misiuni. A depanat de pe aerodromul Chişinău, ocupat de trupele sovietice, un avion al Grupului ce nu putea fi pus în mişcare de pilotul rămas singur pe teren. Pilot de vănătoare şi război, continua comandantul său, a fost socotit cel mai tare pilot din Grupul 4 Vt.. Acrobat temerar şi foarte serios în zbor, deplin cunoscător al maşinii sale pe care a îngrijit-o singur cu multă patimă. Subofiţer de elită, a realizat 78 ore de zbor, dovedind că este un pilot de primordială valoare, un ostaş desăvârşit al Aviaţiei..." Şi a propus să fie decorat pentru misiunile din Basarabia.

În campania din 1941, cea a Basarabiei, a dus luptele cu un inamic superior numeric, adunând 132 ore de zbor. S-a dovedit a fi fost un pilot de nădejde al Escadrilei 49 Vânătoare, luând parte la 50 de misiuni de război, fiind unul dintre cei mai buni trăgători, cu peste 81 de ore de zbor pe front. Cele două victorii aeriene omologate au confirmat, dacă mai era cazul, că este un pilot abil în luptă, fapte pentru care a fost citat prin trei Ordine de Zi pe Armata a 4-a şi decorat cu "Virtutea Aeronautică cls. a IV-a" şi "Crucea de Fier" cls. a II-a.

Maniac după zbor, a stăpânit foarte bine avioanele PZL-11 şi pe cele IAR-80 pe care le-a zburat pentru prima dată în anul 1942.

Începând de la 1 aprilie până în octombrie 1943, a fost din nou pe front, însă cu Gr.7 Vt. având calitatea de şef celulă şi patrulă. S-a comportat execelent în acea calitate, susţinând multe lupte aeriene şi doborând trei avioane sovietice. I-au fost omologate numai două, deoarece pentru una nu a avut martori. Iată documentele păstrate legate de câteva dintre luptele purtate de acest activ luptător al Escadrilei 43 Vânătoare.

"...În 2 august 1943 execut o misiune de vânătoare liberă (6.30 - 7.45) deasupra satului Dyakovo, la inamic. Patrula din care făceam parte era formată din slt. av. Georgescu Ctin, adj. stg. Girolamo Anemo şi eu. La ora 7.25 a apărut o patrulă de avioane LaGG-3 pe care am atacat-o imediat toţi trei. LaGG-ul pe care l-am atacat, a făcut o răsturnare, îndreptându-se spre Rostov. Am făcut şi eu o răsturnare după el, l-am prins din spate şi de foarte aproape am început să trag. După câteva rafale a luat foc, apoi s-a stins imediat şi a intrat într-o vrie largă, ducându-se cu fum în coadă spre pământ, unde s-a sfărâmat. Am degajat şi m-am îndreptat spre linii. Avionul a căzut la sud de satul Dyakovo şi nu a putut fi observat de restul patrulei, fiind cu toţii în luptă."

În ziua următoare Hăpăianu s-a aflat din nou în misiune şi din acea zi ne-au rămas două dintre rapoartele lui:

"...La ora 9,45 din 3 august 1943 am plecat într-o misiune de protecţie a unui avion de recunoaştere german Fw-189 în regiunea Kuibâşev - Dmitirevka.
La terminarea misiunii avionului Fw-189, am văzut 6 avioane de bombardament care atacau la sol trupele germane dintre Bolschaja Krisanowka şi Kuibâşev. Am picat spre ele şi l-am atacat pe cel ce rămăsese mai în urmă de formaţie. După a patra rafală de tun şi mitraliere avionul sovietic a început să gliseze pe partea dreaptă, apoi picând, a intrat în pământ, sfărâmându-se...

"...3 august 1943, misiune de vânătoare liberă Kuibâşev-Dyakovo-Dmitrievka. După o jumătate de oră de patrulare în sector, au apărut 4 avioane LaGG - 3 între Kuibâşev şi Dyakovo. Angajez lupta cu două dintre ele. De unul sunt degajat de Girolamo şi rămân cu unul căruia, după o răsturnare, îi cad în spate şi încep să-i trag. La primele rafale sar câteva bucăţi din el, scoate câteva flăcări care se sting repede, apoi, cu un fum gros în coadă, intră într-o vrie largă şi ia contact cu solul în motor şi planul stâng..."

Ca zburător, scriau şefii săi la finele anului 1943, "a fost un exemplu de disciplină în zbor, impetuos în atacuri şi foarte bun manevrier. Reuşind să iasă cu bine din toate luptele inegale cu vânătorii sovietici, a adunat 112 ore de zbor în care a purtat 120 de lupte aeriene, fiind citat prin Ordin de Zi pe Armată".

La 1 noiembrie 1943, din ordin, a trecut în cadrul Flotilei 1 Vânătoare, participând la apărarea teritoriului, unde a fost acelaşi exemplu de luptător aerian şi zburător de elită, cum bine îl aprecia comandorul Romanescu Mihail, comandantul său.

Luptând în continuare, însă cu atacatorii americani, adj. maj. Hăpăianu Gheorghe, în 15 iulie 1944, a decolat la alarmă şi nu s-a mai întors din misiune, întristând pe toţi cei care l-au cunoscut ori au avut cunoştinţă de faptele unui as al aviaţiei noastre de vânătoare.

La 15 iulie 1944, aviaţia americană a executat un atac cu adevărat masiv asupra ţării noastre, trimiţând aproape 800 avioane de bombardament şi vânătoare, care au sosit la înălţimi etajate între 3500 şi 7500 m înălţime. Atunci infiorătorul lor zgomot de motoare şi elice care ne sfârtecau cu indiferenţă cerul, a dăinuit pe o distanţă mai mare de 300 km, pe atât cât s-a întins dispozitivul de atac al celor şase valuri de avioane, trimise să distrugă rafinăriile româneşti. S-a acţionat împotriva lor cu artilera A.A. de la Timişoara, Bucureşti şi Ploieşti, intervenind şi avioanele noastre de vânătoare care au zburat împreună cu cele germane aflate la Mizil. Avioanele IAR-80 au fost adăpostite din calea lor, deoarece se ajunsese la concluzia că ele nu se mai puteau măsura de la egal la egal cu cele americane, net superioare din punct de vedere tehnic. Numai cele de la Şcoala de vânătoare - Ghimbav au acţionat, pierzându-l pe slt.av. Popescu Gheorghe, doborât în munţii Postăvarul.

De la Grupul 7 Vânătoare, dotat cu avioane Me-109 G2 au decolat de pe terenul de la Boteni 6 avioane, revenind la bază, după luptele purtate, numai 4. Unul a aterizat forţat la Turnu Severin, iar despre cel cu nr.242 nu s-a ştiut nimic până în 28 iulie 1944. Atunci Comandamentul german ne-a informat că avionul românesc cu numărul 242, pilotat de adj. şef Hăpăianu Gheorghe s-a prăbuşit în preajma comunei Medvedjia din Jugoslavia şi că rămăşiţele pământeşti ale pilotului au fost transportate la Turnu Severin.

[biografie realizată prin reaşezarea unui articol al D-lui Vasile TUDOR - Un erou român căzut dincolo de Dunăre, fotografie portret prin bunăvoinţa Dlui Dan ANTONIU]


HUŢAN, Viorica Elena

HUŢAN, Viorica Elena


Este prima stewardesă a României cu prima diplomă acordată de foruri internaţionale la Bruxelles (Brussels) unei românce.
S-a născut în anul 1923 august 26, în Gura Humorului, jud. Suceava.
Liceul l-a urmat şi absolvit la Cernăuţi, 1938.
Este sora aviatoarei Stela Huţan Palade.
În 1940 s-a refugiat cu familia la Bucureşti.
În 1941-1942 a lucrat ca secretară la Şcoala de Zbor fără Motor CFR, în familie simţindu-se acut nevoia de bani pentru întreţinere.
Din noiembrie 1942 până în martie 1955 s-a angajat ca funcţionară în Direcţia Generală a Aviaţiei Civile, iar din martie 1955 până în 1974 a fost însoţitoare de bord la TAROM. Pentru această funcţie, la 21 aprilie 1955 a susţinut un examen-concurs de limbi străine, cultură generală şi examen medical, obţinând în final primul brevet românesc în această meserie.
A urmat cursul de specializare la Bruxelles- Sabena, ajungând instructor şi şefa personalului însoţitor.
Este poliglotă: franceza, germana, engleza, rusa.
Ca însoţitoare de bord a realizat 18.602 ore de zbor pe avioane: Li-2, IL-12, IL-14, IL-16, IL-62, AN-24, 1-11 BAC.
Printre primele zboruri ca pasager în 1941 a fost şi unul făcut cu sora ei, Stela Huţan, pe un RWD-43 până la Buzău.
Tot ca însoţitoare de bord a parcurs 8.602.000 km prin curse regulate în întreaga Europă, prin curse speciale guvernamentale (charter), prin curse în: Asia, China Vietnam, Pakista, India (New Dehli), Siria, Liban, Israel, Arabia-Saudită, Katar, Japonia (Tokio), Hong-Kong, Birmania, Irkutzk – Siberia, Tailanda. În Africa: Bengazi, Tripoli, Cairo, Las Palmas, Rabat. În America: Los Angeles, Hawai- Honolulu, New York, Mexic, Mexico-City, Acapulco.
Evenimente: la 24 februarie 1962, zborul 214 aterizează forţat în Cipru, pe burtă, cu IL-18 la 8.000 de metri deasupra Mediteranei, motoarele s-au oprit pe rând. Avioanele RAF urmăresc traiectoria avionului românesc care aterizează pe o plajă din sectorul (pe atunci) englezesc. Au urmat articole elogioase dar numai în presa străină. După 18 ani, aviatoarea-scriitoare Elena Şenchea- Popescu povesteşte cu exactitate întâmplarea de atunci, care era să îi coste viaţa, în cartea sa "Oameni ai înălţimilor
senine", scoasă de Editura Militară – Bucureşti sub titlul "Între cer şi apă".
Viorica Huţan a primit atunci Medalia Muncii şi mai târziu, în 1966 Ordinul Muncii, înglobând toată activitatea de până atunci.
Pentru fiecare milion de kilometri a primit câte o medalie.
La 7 milioane de kilometri – record european – câştigat de România urmată de Franţa, inginerul Henri Coandă a trimis o lungă telegramă de felicitare.
Viorica a mai primit o diplomă de onoare pentru activitatea aviatică, apoi diploma pentru merite deosebite în aviaţia de transport.
La 11 decembrie 1969 a început "MARELE RAID" care s-a terminat la 7 ianuarie 1970, străbătând 51.857 km în 76,25 ore.
S-au traversat atunci trei oceane (Indian, Pacific, Atlantic), patru continente (Europa, Asia, America, Africa), 27 de ţări şi 5 mări. Ruta: plecarea din Bucureşti, Istanbul, Karaci, New Dehli, (Agra-Taj Mahal), Thailanda (Bangkok), Birmania (Rongun), Thailanda, Hong Kong, Malaysia, Japonia (Tokio – Nagoia), insulele Wake, USA- Hawai (Honolulu), USA: Los Angeles, Mexico City, Acapulco, New York ( anul nou 1970 aici l-au petrecut). La aterizare o pasăre s-a lovit de avion. Apoi, insulele Canare (Las Palmas), Roma, Istanbul şi acasă... la Bucureşti.
Viorica Huţan este un personaj care poate fi regăsit în următoarele cărţi:
  • Oameni ai înălţimilor senine, autor Elena Şenchea-Popescu
  • Femina celesta – Elena Şenchea–Popescu
  • Îndrăgostitele aerului, Constantin C. Gheorghiu
  • Zborul 214 – Cipru
  • Mondo Femina
  • Amazoanele cerului de V. Firoiu
Viorica Elena Huţan trăieşte mai departe în aviaţie prin fiul ei, comandor (colonel) Constantin Huţan – inginer specialist în armament şi instrumente de bord. A fost profesor la Academia de Aviaţie – şef de catedră, de unde s-a şi pensionat. A fost foarte apreciat ca profesor. A fost trimis în SUA – Seatlle la fabrica Boeing, în Anglia la BAC, în Germania şi Franţa la Airbus dar şi la Moscova pentru avioanele Iliuşin IL-62.
Fiica sa, adică nepoata Vioricăi Huţan, a terminat facultatea de aeronave, este inginer şi s-a angajat la British-Airways reprezentanţa din Bucureşti ca specialist în management, după obţinerea diplomei de masterat.


HUŢAN-PALADE, Stela

HUŢAN-PALADE, Stela


S-a născut la 14/27 martie 1921 în Gura Humorului, jud. Suceava.
A absolvit liceul la Cernăuţi şi după primul an de facultate a fost nevoită să se refugieze la Bucureşti cu familia şi cu Universitatea în anul de graţie 1940.
Fiind orfană de tată din 1930, mama pensionară cu patru copii, a considerat că este datoria ei să lucreze, să ajute familia. S-a angajat la Societatea Franco-Română, deoarece cunoştea bine franceza şi germana.
Paralel cu serviciul a învăţat planorismul şi-şi petrecea după amiezile pe câmpul Giuleşti, apoi Chitila.
În toamna-iarna anului 1941 a urmat cursurile teoretice (la Politehnică) de aviaţie cu motor.
În luna iunie a anului 1942, a început cursul practic de zbor cu motor la Roşiorii-de-Vede. După brevetarea ca pilot de zbor cu motor, a lucrat la o societate germană de unde, Ministerul Aviaţiei a admis să fie mutată ca pilot la Grupul Aero-Transport Militar- Băneasa, deoarece şi-a reconfirmat brevetul civil în brevet militar la Şcoala Militară Ziliştea - Buzău (astăzi Bobocul).
Domnul general Ionescu Emanoil (Pipiţu) a trimis la Buzău un avion de tip RWD-13 pentru a continua pregătirea de navigaţie aeriană. Acesta era tipul de avion folosit în Escadrila Albă.
Astfel, la 1 aprilie 1943 a început zborurile cu misiuni ca pilot voluntar.
Începând cu 8 iunie 1941 a fost trimisă pe front, în Crimeea, unde a transportat răniţi, medicamente, sânge conservat, personal sanitar, apoi, de la soldaţi până la ofiţeri superiori, români, germani, etc.. Când începeau bombardamentele pleca imediat. De ea depindeau vieţile multor oameni. Ca să nu o detecteze radarul, zbura jos de tot, la o sută de metri. Cu cât ajungea la spitalele de campanie mai repede, cu atât era mai bine pentru toţi. A îndurat frigul, foamea, oboseala. A dormit în corturi de campanie. S-a spălat pe cap cu benzină de 70 octani împotriva paraziţilor specifici. Nu s-a plâns
niciodată.
În martie 1944 a plecat la Tg. Jiu unde erau repartizaţi. Se gândea la familia ei care era aproape de graniţa stabilită de ruşi.
S-a căsătorit cu căpitanul activ Palade Petre.
După război a fost angajată ca funcţionară la Societatea de Telefon apoi la Ministerul Poştei şi Telecomunicaţii unde a lucrat 32 de ani, încheindu-şi carierea la Serviciul Relaţii Internaţionale.
După pensionare a colaborat voluntar la Federaţia Aeronautică Română şi la Aeroclubul Aviaţiei – fiind aleasă reprezentanta aviatoarelor române în retragere. Împreună cu Elena Şenchea-Popescu a iniţiat multe activităţi printre care: găsirea mormântului în Cimitirul Bellu al primei aviatoare române Elena Caragiani unde a amplasat o elice cu fotografia ei, s-au permanentizat cu acte legale mormintele primelor patru aviatoare române căzute cu monoplanul, împreună cu instructorul lor Evghenovici, înhumate în cimitirul Ghencea Militar, de unde era să fie scoase afară şi băgate într-un osuar; s-a înfiinţat o bibliotecă aviatică ce se află la Liga Aeriană din Bucureşti. Prin Liga Aeriană a intervenit la primăria Bucureşti, serviciul de Arhitectură şi Sistematizare pentru ca două străzi din cartierul Aviatorilor să poarte numele Elenei Caragiani, prima pilot-aviator român şi respectiv, al Smarandei Brăescu prima paraşutistă română de renume mondial. A ţinut legătura cu Federaţia Aeronautică Internaţională din Paris şi personal a făcut propagandă în şcoli pentru cunoaşterea aviaţiei române şi mai ales a celei feminine.
Astăzi, la 85 de ani, Stela Palade Huţan trăieşte în singurătate, îngrijindu-şi hortensiile cultivate de ea în curte plantate acum 30 de ani. Se bucură mult de ele, dar şi de nepoţii ei de la soră şi frate, colonel inginer Constantin Huţanu şi ing. Anca Cleonica Huţanu.


Distribuie pagina pe...
© 2003 - 2019 Aspera ProEdu. toate drepturile rezervate. realizat de bratech.ro
Vanzare case, apartamente, terenuri, inchiriere garsoniere, spatii comerciale