site realizat din iniţiativa şi cu spijinul Fundaţiei Aspera ProEdu

pagină de istorie, tehnică şi educaţie aviatică română
 
pagina principală
contribuţiile d-voastră »
publicaţii »
învăţământ aviatic »
idei de start
asociaţii şi fundaţii »
dicţionar de personalităţi
dicţionar de termeni
link-uri utile
hartă site
contact
cartea de oaspeţi
forum

Noutăţi

nu există noutăţi

Descarca Adobe Acrobat Reader Descarca WinRAR

Vizitatori unici:
565304


Dicţionar de personalităţi


litera


DÂMBOIANU, Valeriu I.

DÂMBOIANU, Valeriu I.


Se naşte la Târgu Drăguşeni, judeţul Galaţi (fost Covurlui) în data de 20 februarie 1917, Valeriu, primul copil al familiei Isidor Dâmboianu, funcţionar comercial la Bucureşti şi Maria Dâmboianu (Marieta) născută Calian, casnică. Familia avea domiciliul stabil la Bucureşti, dar în acea perioadă erau refugiaţi din Capitală în condiţiile ocupării oraşului de trupele germane şi bulgăreşti în Primul Război Mondial.

Timp de un an şi 10 luni familia locuieşte la Târgu Drăguşeni, apoi se retrage spre Iaşi, ulterior stabilindu-se la Satu Mare.

În 1918 se naşte un frate Ştefan, în gara Paşcani (12 decembrie) în timpul refugiului spre Iaşi şi în 1920 se naşte la Făgăraş sora Viorica Elena.

Valeriu Dâmboianu frecventează Şcoala primară în Satu Mare, absolvă clasa a IV-a al 4-lea din 37 absolvenţi, între 1930-1934 urmează cursurile liceului "Mihail Eminescu" din Satu Mare şi obţine diploma de bacalaureat nr 426/1934 semnată de preşedintele comisiei Gh. Vrânceanu, clasându-se al 14-lea din 42 candidaţi reuşiţi.

Între 1934-1935 urmează pentru un an cursurile Şcolii Politehnice din Timişoara, dar din motive personale se retrage. În toamna anul 1935 se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii "Ferdinand I" din Cluj unde urmează cursurile primii trei ani, apoi încheie anul IV la Bucureşti unde familia se retrăsese pentru că tatăl său găsise o slujbă convenabilă.

În 8 aprilie 1938 este recrutat pentru satisfacerea stagiului militar într-o unitate de jandarmi la Vaslui (prin Centrul Militar Satu Mare). Pasionat de aviaţie, având deja domiciliul în Bucureşti, depune actele şi este admis la Şcoala de Pilotaj Mircea Cantacuzino din Bucureşti.

În perioada 17 aprilie - 15 octombrie 1939 urmează cursurile practice la Şcoala de Aviaţie afiliată Aeroclubului Prahova-Strejnic, condusă de Cpt Aviator Constantin Abeles şi în 28 iulie obţine brevetul de pilot gradul I (elementar) nr 698/1939.

În paralel reseşte să susţină şi examenul de licenţă la Facultatea de Drept şi la începutul anului universitar următor (toamna lui 1939) se înscrie la un stagiu de doctorat în drept la Universitatea din Bucureşti, cursuri doctorale pe care le frecventează până în 1944 (conducător de licenţă şi teză a fost prof. Dimitrie Gerota).

La 5 octombrie obţine Brevetul de Pilot gradul II (aptitudini pentru toate tipurile de avioane) nr 729/1939. Împreună cu el au mai fost brevetaţi în această sesiune şi Auner Alfons, Eberth Mircea, Gaspar Emil, Georgescu I.T. Nicolae, Lăzăroiu Paul, Nica Ştefan, Paraipan Emanoil, Podgoreanu Alexandru, Sprânceană Nicolae, Ştefănescu Ioan. Ca urmare a acestei reuşite, solicită la 19 oct. Comandantului Cercului de Recrutare al judeţului Satu Mare transferul de la Regimentul de Artilerie la Regimentul de Aviaţie Bucureşti şi începând cu 2 decembrie 1940 este repartizat pentru stagiu la Baza Aeriană Pipera (Bucureşti) şi la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă Aeronautică Cotroceni (Bucureşti).

La 5 decembrie 1940 este înregistrat ca elev aviator TR, înaintând în grad:

  • 15 martie 1940 fruntaş;
  • 4 mai 1940 caporal;
  • 4 august 1940 sergent;

La 20 octombrie 1940 Valeriu Dâmboianu, absolvent al Şcolii Pregătitoare de Ofiţeri Rezervă de Aeronautică Bucureşti reuseşte la examenul de sublocotenent aviator rezervă, al treilea din 41 candidaţi, cu media 7,93 şi obţine carnetul nr 116 emis de Corpul de trupă, Flotila 3 Aviatori Informaţie, Baza Regională nr. 3.

15 noiembrie 1940 este ridicat la gradul de adjutant major aviator, la Baza Aeriană Pipera Bucureşti.

29 noiembrie 1941 este înălţat la gradul de sublocotenent aviator rezervă conform IDR 3229/1941.

Participă la război din prima zi, duminică 22 iunie 1941, în cadrul Flotilei 3 Informaţie, Escadrila 17 Observaţie (Buzău).

La 24 martie 1944 este avansat locotenent aviator în rezervă.

În data de 17 septembrie 1944 este desconcentrat prin ordinul de zi nr 233/1944 şi se întoarce la viaţa civilă având posibilitatea să profeseze avocatura.

Se căsătoreşte cu Romana Maria Popp la Primăria din Braşov şi religios la Biserica Sfânta Adormire din Piaţa Sfatului în data de 18 noiembrie 1944.

I se nasc patru fii, primul moare la naştere (1945), al doilea este Mihai (17 sept. 1946, Bucureşti), apoi Călin Nicolae (23 august 1948, Bucureşti) şi Radu Romulus (30 mai 1964, Braşov).

În data de 18 ianuarie 1950 este condamnat la o detenţie politică de 6 ani pe care o ispăşeşte la Aiud şi insula Ovidiu (Constanţa). Eliberat la 8 martie 1955 se angajează începând cu 5 mai 1955 la Întreprinderea 510 Utilaj şi Transport (ulterior instituţia şi-a schimbat numele în Întreprinderea 501 Construcţii Braşov, …, Trustul Construcţii Industriale Braşov, trecând prin mai multe posturi : mecanic, controlor tehnic pe teren şi doar din 17 iunie 1956 jurist, apoi consilier juridic şi consilier juridic principal.

Se pensionează în data de 1 martie 1975, la cerere şi limită de vârstă (58 ani) după o vechime în muncă de 26 de ani, la care se adaugă 4 ani ca personal navigant în aviaţia militară (ore de zbor în misiuni militare pe timp de război peste 208) şi 6 ani de detenţie politică.

Conform regulamentelor privind ofiţerii în rezervă în retragere locotenentul aviator Valeriu I. Dâmboianu este ridicat la gradul de căpitan aviator rezervă (luni 31 martie 1947) şi la gradul de Maior Aviator în retragere (1990).

Ordine şi distincţii:

  • Ordinul "Virtutea Aeronautică" de război cu spade clasa Crucea de Aur cu prima baretă, conferită prin înalt decret nr 539, brevet nr 876 în 20 februarie 1942;
  • Ordinul "Coroana României" cu spade în grad de cavaler cu panglică de "Virtute Militară", înalt decret nr 784, brevet nr 856 în 16 martie 1942;
  • Ordinul "Steaua României" clasa Cavaler cu spade şi panglică de "Virtute Militară", ordinal de zin r 123, brevet provizoriu, în 28 septembrie 1942;
  • "Crucea de Fier clasa II, conferită prin ordin al Ministrului Forţelor Aeriene şi Comandantului AQviaţiei Germane în 28 aprilie 1943;
  • Ordinul "Virtutea Aeronautică" cu spade clasa a II-a, baretă la Crucea de Aur, înalt decret nr 1431, brevet nr 2243 în 19 mai 1943, Sinaia;
  • "Insigna Aviatorilor Germani" conferită în amintirea colaborării pe frontul Iaşi-Târgu Frumos, pe când făcea parte din Escadrila 15 Observaţie, Flotila III Aviaţie şi Informaţie , în 10 mai 1944;
  • "Crucea Comemorativă" a celui de-al doilea Război Mondial, decret nr 110 din 11 mai 1995, publicat în Monitorul Oficial 244/25 octombrie 1995 - partea I, pagina 58;

Se stinge din viaţă la vârsta de 78 ani la 21 august 1995, la Braşov şi este înmormântat în cimitirul multiconfesional din Livada Poştei alături de socrii săi Maria Victoria Popp, Romulus Popp şi Sidonia Docan (născută Popp, sora socrului).

[prezentul extras biografic s-a făcut de către Dr. Mircea Ivănoiu, după datele existente în Jurnalul meu de Război 1941-1944, ediţia 2020, pag 196-202, în redactarea Doinei Anca Rădoi-Dâmboianu]



DAMIAN, Dumitru

DAMIAN, Dumitru


Vrie fatală
Adj. Şef av. Dumitru Damian s-a născut în anul 1902 în comuna Bistreţu, judeţul Dolj. A plecat la 14 ani de acasă şi s-a angajat în industria petrolieră, de unde, prin anii 1920, a fost recrutat pentru aviaţie, apoi a făcut şcoala de pilotaj şi a fost brevetat în 1926 ca Pilot Militar brevet nr.541/2 septembrie 1926.
Până la accidentul fatal din 12 septembrie 1936, a mai suferit un accident, la 7 octombrie 1933, când avionul Potez XXV, pe care îl pilota, a capotat.

12 septembrie 1936
La ora 7,00, a decolat de pe aerodromul de la Buzău cu avionul Milles Hawk nr.10, aparţinând Scolii de Perfecţionare. În acea perioadă era elev la Şcoala de Perfecţionare, secţia Vânătoare şi zborul făcea parte din programul zilnic.
În dimineaţa aceea, avea misiunea de a executa un zbor de acrobaţie cu ture de vrie pe dreapta şi pe stânga, de la înălţimea de 1700 metri.
Starea atmosferică era: vânt de la nord, cu 0,6-1,7 m/s; nebulozitate: 7/10; plafonul norilor: 1700 m.
La 1700 m altitudine, pilotul a început antrenamentul cu o vrie pe dreapta, executând trei ture, după care l-a redresat fără a-l aduce la orizontală - moment din care motorul a calat. S-a angajat de la 1700 m pe verticală şi a intrat în pământ. Locul impactului cu solul a fost la 3 Km nord de aerodrom, lângă fabrica de bazalt, avionul distrus, pilotul mort. Avea vârsta de 34 de ani, o experienţă de 10 ani de pilotaj şi totaliza 827,34 ore de zbor.

[textul şi fotografia portret ne-au fost trimise de dl. Dan Antoniu]


DEICĂ, Dumitru

DEICĂ, Dumitru


DEICĂ D. DUMITRU s-a născut la 25.11.1912, în municipiul Iaşi.
În anul 1930 a absolvit Liceul militar "Ştefan cel Mare" din Cernăuţi, optand pentru şcoala militară pregătitoare şi specială a aeronauticii de la Cotroceni pe care, la 01.07.1932, a promovat-o cu gradul de sublocotenent şi cu brevetul de observator aerian din avion si balon.
În anul 1933, Deică a urmat cursurile şcolii de pilotaj de la Tecuci şi ale Şcolii de Perfecţionare de pilotaj de la Buzău, obţinand atat brevetul de pilot elementar cat şi brevetul de pilot de război.
Urmand şi şcoala de pilotaj pe avioane bimotoare de la Ziliştea - Buzău, Deică a obţinut şi brevetul de pilot de bimotoare.
În anul 1937, cu un avion romanesc SET K-7, Deică a efectuat un raid de instrucţie în Polonia, împrejurare în care i s-a acordat brevetul de pilot "Honoris Causa" al aviaţiei poloneze.
Si tot în 1937, Deică a obţinut diploma de licenţiat în ştiinţe fizico-chimice a Universităţii din Iaşi pentru ca, în 1942, să obţină şi diploma de inginer al Şcolii Politehnice "Gh. Asachi" din acelaşi oraş.
În anii 1941-1943, Deică Dumitru a urmat şi cursurile Şcolii Superioare de Război din Bucureşti, fiind atestat ca ofiţer de stat major.
În acţiunile aviaţiei romane pe Frontul de Est, Deică Dumitru a participat în calitate de comandant al Escadrilei 73 Bombardament "Karas" din Grupul 6 Bombardament. La 20.10.1941, Escadrila 73 "Karas" a fost retrasă în ţară,
revenind la baza Flotilei 3 Bombardament de la Craiova.
În calitatea de comandant, Deică a participat la cele mai importante misiuni încredinţate escadrilei. Astfel, la 06.08.1941, pe frontul de la Odessa, cu întreaga escadrilă, Deică a participat la bombardarea unui depozit de carburanţi şi a unei coloane de toate armele, lungă de circa 3 kilometri.
La 17.08.1941, a distrus un tren blindat rusesc aflat la 5 km. nord-vest de gara Vigoda.
La 30.09.1941 a bombardat aglomerările de tancuri de la Kobacenco. La inapoierea din această misiune, avionul pilotat de Deică, deşi a avut o pană de motor, acesta a reuşit a-l aduce pană in propriile noastre linii şi a-l ateriza in bune condiţii.
Dupa război, Deică Dumitru a fost profesor şi şef al Secţiei Aero din Şcoala Superioară de Război, precum şi şef al Biroului Operaţii din Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului.
Deică Dumitru a zburat 20 tipuri de avioane, totalizand peste 1.000 ore de zbor dintre care, cele mai multe pe front.
Pentru meritele sale, Deică Dumitru a fost distins cu mai multe ordine şi medalii, intre care:
  • Ordinul "Virtutea Aeronautică" cu spade, clasa Crucea de Aur, cu doua brevete;
  • Ordinul "Virtutea Aeronautică" cu spade, clasa Cavaler;
  • Ordinul cehoslovac "Crucea de război";
În anul 1950, Comandorul aviator Deică Dumitru a fost trecut in rezervă.
La 15 iunie 2002, Comandorul (r) aviator DEICĂ DUMITRU a incetat din viaţă, fiind inmormantat la Cimitirul Ghencea militar.


DROC, Emil

DROC, Emil


S-a născut la Călăraşi (jud.Ialomiţa) în 12 mai 1903, tatăl Corneliu Droc, farmacist, colonel în rezervă, şi mama Maria Charlotte, născută Bruckner.

Este crescut cu multă dragoste, cu o aleasă educaţie dar mai ales cu educaţia de a apăra acel crez sublim întemeiat pe cele trei mari iubiri: iubirea de Dumnezeau, iubirea de Ţară, iubirea de Rege.

Cu aceste trei credinţe a pornit în viaţă fără să se abată vreodată de la ele, indiferent de preţul pe care l-a plătit.

Urmează şcoala primară (1910-1914) şi Liceul (azi Colegiul) "Gheorghe Roşca Codreanu" (1914-1922) la Bârlad.

În timpul liceului este cercetaş, calitate din care îşi aduce aportul în Primul Război Mondial servind la Spitalul Beldiman Nr. 210 bis şi la Spitalul Şcoala Normală, ambele la Bârlad.

După terminarea liceului se dedică aviaţiei.

Încorporat în 15 august 1925, satisface stagiul militar la Şcoala Ofiţeri Aviaţie Cotroceni Bucureşti, plutonul ofiţeri de rezervă-piloţi.

În 1 noiembrie 1925 întregul pluton de TTR-işti este transferat la Şcoala de Pilotaj Tecuci, unde începe cursurile teoretice pentru pilotaj şi din 14 aprilie 1926 zborurile pentru obţinerea gradului de sublocotenent aviaţie rezervă.

Primele zboruri de antrenament le face pe aerodromul Cosmeşti (Tecuci), Escadrila I-comandant Cpt. Petrovici Aurel, Escadrila II-comandant Lt. Rotaru Atanase şi Escadrila III-comandant Tănăsescu Constantin. Ca material volant începe cu avionul Henriet, dotat cu motor rotativ Gnôme-Rhône de 80 CP, având instructor pe plutonierul major Popescu Nicolae-D.L.R., ulterior mutat la Escadrila I, motiv ca elevii să fie împărţiţi la diferite puncte. Mutarea a fost necesară întrucât aerodromul Tecuci era prea mic pentru două escadrile, iar Escadrila I fusese mutată la Buzău, astfel că în anii următori se înfiinţează Şcoala de Perfecţionare a Aviaţiei. În urma împărţirii elevilor, este repartizat la Locotenentul Cristescu Ion.

Continuă zborurile de antrenament pe avionul Hansa Brandenburg 220 HP cu instructorul Lt. Tănăsescu Constantin, comandantul Escadrilei.

Între 2 şi 5 iulie 1926 execută întregul program pe acest tip de avion şi obţinând în 6 iulie 1926 nota maximă, absolvă Şcoala de Zbor ca şef de promoţie. Este repartizat la Secţia Antrenament şi trecut pe avionul Potez XV, având instructor pe Lt. Romanescu Mihail.

Brevetul de Pilot de Război îl obţine în 12 septembrie 1926, cu Nr.512/12.IX.1926, şi în 15 noiembrie 1927 este avansat la gradul de sublocotenent.

În 1 februarie 1931 este repartizat la Flotila I Aviaţie Iaşi.

Este mutat în iunie 1932 la Şcoala de Perfecţionare a Aviaţiei Buzău, unde din august activează ca instructor de zbor la Şcoala de Vânătoare şi cursul Nr.2, astfel că din primăvara anului 1933 instruieşte anual câte 3 serii de elevi la cele 4 discipline: Recunoaştere, Vânătoare, Zbor Instrumental, Zbor fără vizibilitate. Face parte în acelaşi an (1933) din prima formaţie de 5 avioane, care la mitingul din 20 iulie 1933 de la Pipera-Bucureşti, a executat pentru prima dată în ţară acrobaţie în formaţie.

Urmează succesiv, între noiembrie 1933-iunie 1934, cursul complementar la Şcoala Ofiţeri de Aviaţie, şi între iulie-octombrie 1934 Şcoala de Observator Aerian, ambele la Bucureşti.

Încercând în 14 august 1935 un zbor acrobatic pe un avion Morane-Saulnier MS.230, reparat la fabrica de avioane SET (SET - Societatea pentru Exploatări Tehnice) Bucureşti, avionul se despânzeşte în aer, şi se salvează sărind cu paraşuta. Ancheta tehnică constată că reparaţia a fost defectuos executată, iar Emil Droc, indirect, salvase viaţa unui elev.

În cadrul raidurilor efectuate în septembrie 1935 de Mica Antantă, execută o misiune în Cehoslovacia, pe ruta: Buzău-Braşov-Cluj-Kosice-Pistjani-Kosice-Cluj-Mediaş-Braşov-Buzău, având observator pe căpitanul Diacu Nicolae.

Conform Deciziei Ministerului Aerului Nr. 30 bis din 22 mai 1936, publicată în Monitorul Oficial Nr.123 din 30 mai 1936, este numit pilot recepţioner la Şcoala de Perfecţionare Buzău, şi în acelaşi an participă, în luna septembrie, la manevrele de arbitraj de la Timişoara.

Continuă în anul 1937 activitatea normală la Şcoala de Perfecţionare Buzău, şi ia parte lunar la manevrele de la Blaj.

În iarna anului 1937 urmează cursuri la Şcoala Comandanţilor de Escadrilă, la Şcoala Ofiţeri de Aviaţie Bucureşti.

Perfecţionându-se mereu şi participând la raiduri şi manevre, este trimis în iunie 1938 în Italia la fabrica de avioane Piaggio unde se execută o comandă a avioanelor Nardi, şi se întoarce în ţară cu un avion NARDI nou achiziţionat, pe itinerariul Albenga-Verona-Udine-Zagreb-Belgrad-Bucureşti.

Conform Ordinului Ministerului Apărării Naţionale-Direcţia Construcţii Aeronautice Nr.17892/1939, este numit pilot recepţioner al Comisiei Militare SSA (Secretariatul de Stat al Aviaţiei) Bucureşti pentru uzina IAR Braşov, şi în acelaşi an este al doilea pilot care a zburat pe avionul IAR 80, unul din cele mai rapide avioane de vânătoare din Europa la acel timp.

În martie 1939 obţine Brevetul de Pilot Internaţional pentru avioane de turism, şi din decembrie 1938 până în iunie 1939 este Şef de Pilotaj la Aeroclubul "Mircea Zorileanu" Braşov.

Participă în anul 1939 la "Marele Premiu al Aviaţiei de Turism" pe ruta Bucureşti-Craiova-Călăraşi-Cetatea Albă-Iaşi-Cernăuţi-Galaţi-Bucureşti, clasificându-se pe locul IV.

Odată cu declanşarea celui de Al Doilea Război Mondial, este detaşat în septembrie 1939 de la Braşov la Bucureşti, la Flotila I-a Vânătoare, făcând parte dintr-un grup pentru apărarea Bucureştiului.

În decembrie 1939 este mutat din nou la Şcoala de Perfecţionare Buzău, până în 1 aprilie 1942, timp în care pregăteşte noi piloţi pentru unităţile combatante.

Activează între 1942-1943 la Flotila 2 Vânătoare Turda, în cadrul Grupului 8, comandant al Escadrilei 60 vânătoare, cu gradul de căpitan.

În luptele de pe front este cotat cu 4 victorii aeriene.

Este mutat din nou în toamna anului 1944 pilot de încercări la IAR Braşov, unde rămâne până în 1947, când IAR îşi încetează activitatea iar uzinele se reprofilează pe producţia de tractoare.

În a doua perioadă de activitate la IAR Braşov ca pilot de încercare, a participat la zborurile de omologare pentru avioanele IAR 37, IAR 38, IAR 39, IAR 80, IAR 81, Messerschmitt 109 G, fabricate la IAR, realizând decolări rapide în maxim 15 secunde, cu pornirea motorului rece cu ulei diluat, lansări de rachete pentru dispersarea formaţiilor de bombardiere cu avionul IAR80, zboruri de omologare a motoarelor IAR K14 şi IAR1000A, fabricate la Uzina IAR.

În 18 august 1946 este trecut cadru disponibil şi în august 1947 trecut în rezervă, forţat să renunţe la activitatea de pilot aviator datorită noilor ordine ale regimului comunist instalat la putere. Este nevoit să urmeze un curs de calificare instalaţii sanitare-gaz metan pentru a-şi câştiga existenţa ca Şef de Lot şi Şef de Şantier la Întreprinderea 506 Instalaţii Braşov, până în anul 1968, când iese la pensie.

Se reangajează la Întreprinderea Construcţii Aeronautice (ICA) Braşov, aflată în plină dezvoltare, solicitat ca specialist în aviaţie, unde lucrează până în februarie 1977, când se retrage definitiv din activitate.

După anul 1990 este membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Aviatorilor Braşoveni (AsABv).

În decursul celor 26 ani de activitate ca pilot aviator, a totalizat 4.120 ore de zbor, 12.640 aterizări, a pilotat 59 tipuri de avioane şi a pregătit pentru aviaţia ţării aproximativ 290 piloţi.

Pentru meritele deosebite în activitatea aeronautică a fost distins cu mai multe ordine şi medalii.

În Primul Război Mondial, campania 1916-1918:

  • Crucea Comemorativă - I.D. Nr.1744/1918
  • Meritul Sanitar Cl.I-a - I.D.R. 406/1934
  • Medalia Ferdinand I cu spade - I.D. Nr.3432/1935
  • Medalia Victoria

În al Doilea Război Mondial:

  • Virtutea Aeronautică de Pace / 1940
  • Steaua României Cl. a V-a cu spade şi panglică de Virtute Militară / 1942
  • Crucea de Fier germană Cl. a II-a / 1942
  • Virtutea Aeronautică de Război / 1942
  • Steaua României Cl. a II-a / 1942
  • Cavaler al Ordinului "Virtutea Aeronautică cu Crucea de Aur", cu 1 baretă – I.D. Nr.1433 / 19.05.1943

Ofiţer în timp de pace:

  • Medalia 25 ani de serviciu

Familist convins, soţ ireproşabil, tată sensibil-iubitor, dăruindu-se total copiilor, până la sacrificiu de sine, bun prieten, camarad onest.

Este greu de cuprins în câteva cuvinte puternica lui personalitate, ceea ce a fost el cu adevărat.

A traversat cu demnitate, chiar cu superioritate toate înfrângerile de care a avut parte după 1947, când întreaga generaţie de elite ale acestui neam a fost ostracizată sau chiar anihilată de noua orânduire comunistă. A rămas însă acelaşi om integru care nu a acceptat nici cel mai mic compromis.

Acesta a fost, este şi va rămâne Comandorul Căpitan Aviator Emil Puiu DROC, o viaţă închinată Aeronauticii Române, care zbura "ca să trăiască" şi a trait pentru zbor.

A părăsit această lume la Braşov, în 1 ianuarie 1994.

[notă biografică realizată în septembrie 2020 de Radu Şerban Droc, fiu şi Maria/Măriuca Droc-Starcovici, fiică]



Distribuie pagina pe...
© 2003 - 2021 Aspera ProEdu. toate drepturile rezervate.