Publicaţii » Cărţi

Jay A. STOUT

Fortăreaţa Ploieşti. Campania pentru distrugerea petrolului lui Hitler

Pe locul doi din punct de vedere numeric erau tunurile grele de 105 milimetri - în jur de 50. Acestea trăgeau proiectile în greutate de 16 kg, iar raza efectivă de peste 9000 de metri putea să ajungă până la bombardierele care zburau cel mai sus. Deşi proiectilul era mai greu, rata efectivă de foc era similară cu a tunurilor de 88, de aproximativ 15 proiectile pe minut.

"Monstrul" de la Ploieşti era tunul antiaerian de 128 de milimetri. Acesta trăgea proiectile în greutate de 26 kg, care ajungeau la peste 12.000 de metri altitudine. Rata lor efectivă de foc era însă mai mică decât a celorlalte - 12 proiectile pe minut. Din fericire pentru americani, în defensiva Ploieştiului nu erau încorporate nici 30 de asemenea monştri. Tunurile acestea enorme erau montate de fapt pe vagoanele unui tren blindat care mai avea în componenţă vagoane de dormit, generatoare electrice, vagoane cu muniţii şi alte materiale rulante de susţinere. În felul acesta erau oarecum mobile - deşi din auza sistemului de întreţinere complex şi a aparaturii de sprijin de tot felul nu era tocmai un echipament care să poată fi deplasat cu promptitudine dintr-un loc în altul. (pag 142)

Teroarea de deasupra Ploieştiului în ziua aceea a fost îngrozitoare mai cu seamă pentru GB 459. Grupul a pierdut cinci avioane deasupra ţintei, iar multe au aterizat pe piste de urgenţă sau la alte baze de pe drum. Dintre cele zece avioane din escadrila 757 care au decolat de pe baza din Torre Giulia, numai trei au revenit direct la aerodrom; trei fuseseră doborâte deasupra ţintei şi restul fuseseră împrăştiate prin tot felul de locuri. Iar dintre cele trei care s-au întors direct la bază, doar unul a mai zburat vreodată.

Frank Day a fost ofiţerul de operaţii în ziua aceea şi a dirijat lansarea şi recuperarea misiunii. În privinţa recuperării n-a avut însă mare lucru de făcut. La cele trei bombardiere care au revenit la bază, el a ordonat echipajului primului să sară cu paraşutele şi să-l abandoneze, fiindcă era prea avariat ca să poată ateriza normal. Ultimul bombadrier s-a rupt în două când roata de aterizare a colapsat şi Frank a pornit imediat într-acolo. Echipele de sanitari îi evacuau deja pe răniţi din epavă. Frank a zărit un pantof pe pistă în apropierea sfărâmăturilor şi s-a aplecat să-l ridice. A fost îngrozit să descopere că înăuntru se mai găsea laba piciorului. (pag 252-253)