site realizat din iniţiativa şi cu spijinul Fundaţiei Aspera ProEdu

pagină de istorie, tehnică şi educaţie aviatică română
 
pagina principală
contribuţiile d-voastră »
publicaţii »
învăţământ aviatic »
idei de start
asociaţii şi fundaţii »
dicţionar de personalităţi
dicţionar de termeni
link-uri utile
hartă site
contact
cartea de oaspeţi
forum

Noutăţi

nu există noutăţi

Descarca Adobe Acrobat Reader Descarca WinRAR

Vizitatori unici:
508514


Publicaţii » Cărţi

Violeta IONESCU
Un pilot subtil... pictorul Ion ŢARĂLUNGĂ - In memoriam

Violeta IONESCU

Un pilot subtil... pictorul Ion ŢARĂLUNGĂ - In memoriam


ISBN 973-86081-5-5


Cartea apărută la Editura PHOEBUS din Galaţi, sub îngrijirea ziaristei şi scriitoarei gălăţene Violeta Ionescu, este un omagiu postum adus personalităţii complexe a pictorului şi cercetătorului militar Ion Ţarălungă, la 7 ani de la dispariţia sa. Este o carte cu şi despre pictorul Ion Ţarălungă. Cei care au cunoscut în el pictorul, cercetătorul şi, de ce nu, povestitorul, vor fi surprinşi să constate de această dată marele lui talent de scriitor. Stilul său are forţă, umor, subtilitate şi o atentă aplecare asupra fenomenelor. Ba chiar o rigurozitate a amănuntelor, năucitoare. Dar detaliile, particulele acestea infime, sunt cele care alcătuiesc ansamblul: universul Ion Ţarălungă.
Pe parcursul a 250 de pagini, volumul cuprinde: o succintă biografie, amintiri inedite, înregistrate pe reportofon de autoare - pe vremea când l-a cunoscut, ca ziaristă, la Galaţi - sau scrise cu savoare chiar de pictor şi preluate din însemnările puse cu generozitate la dispoziţie de soţia lui, doamna Liana Ţarălungă. În ele îi vom descoperi: copilăria şi adolescenţa petrecute la Tecuci şi Galaţi; însemnări de arhivă şi comentarii inedite despre motonavele "Transilvania" şi "Basarabia"; un interviu acordat cotidianului gălăţean "Viaţa liberă" în 1994; un dialog memorabil dintre pictor şi cdor av. Petre Frangulea (decedat şi el între timp, în 2003) înaintea constituirii filialei gălăţene A.R.P.I.A.; cuvântul rostit de el cu ocazia simpozionului "Memoria unui bombardament - 6 iunie 1944" care a avut loc la Cercul Militar din Galaţi, la 6 iunie 1997, amintirile lui despre aviatori: "Domnul Jecu şi Savoia-Jumo", "Gheorghe Mociorniţa - singur pe cer", "Şerbănescu" şi "Zece ani şi zece zile - Dorul de Doru".
În partea a doua a cărţii ni se dezvăluie artistul: păreri ale lui despre actul de creaţie, păreri ale celor care i-au privit opera şi i-au apreciat-o, precum şi gânduri dintre cele mai sincere ale prietenilor adevăraţi pe care i-a avut, adresate anume paginilor acestei cărţi, semnate de: Cristina Anghelescu, Marin Mihalache, cpt. lt. Mihai Răşică, C.D. Zeletin, Doru Davidovici (după o cronică de expoziţie), gen. R. Grigore Buciu, dr. ing. Cristian Crăciunoiu, Dan Antoniu, col. av. Aurel Pentelescu, Mihai Andrei, Octavia Ţarălungă, Ilarie Barbu şi fratele pictorului, Nicolae Costel Ţarălungă.
Cartea este ilustrată cu câteva fotografii de familie şi reproduceri după tablouri ale pictorului.

Scopul acestei rubrici este de a informa vizitatorii noştri de apariţia, în decursul timpului, a unor cărţi cu subiect aviatic. Vom încerca totodată să oferim în acest cadru toate detaliile pe care le deţinem pentru procurarea acestor titluri, însă nu ne implicăm în (nu intermediem) comercializarea cărţilor prezentate.

Distribuie pagina pe...
© 2003 - 2019 Aspera ProEdu. toate drepturile rezervate. realizat de bratech.ro
Vanzare case, apartamente, terenuri, inchiriere garsoniere, spatii comerciale