Copertă: Călător pe uliţele cerului. Georges Nicolaie Craioveanu, omul de dincolo de legendă

Literatură și evocări

Călător pe uliţele cerului. Georges Nicolaie Craioveanu, omul de dincolo de legendă

La Iaşi stupoare însă. Autorităţile moldave nu au aprobat survolarea graniţei decât în condiţii speciale. Ceva în genul: "Puteţi zbura, dar, unu la mână, doar pe traseul pe care vi-l dăm noi (fără ca voi să-l ştiţi!) şi…

Descriere

La Iaşi stupoare însă. Autorităţile moldave nu au aprobat survolarea graniţei decât în condiţii speciale. Ceva în genul: "Puteţi zbura, dar, unu la mână, doar pe traseul pe care vi-l dăm noi (fără ca voi să-l ştiţi!) şi doi, numai cu un reprezentatnt al armatei la bord (care urma să comunice traseul chiar în timpul zborului !)"

Să pui un om la bord nu era o problemă. Dar marele semn de întrebare a fost când piloţii sportivi de la aeroclubul Iaşi i-au avertizat ce înseamnă de fapt să urmezi traseul dat de armata de peste Prut. Era o chestiune cu ocolişuri, cu întoarceri şi reveniri, pentru a evita orice zonă militară ori posibilitatea de reţine detalii. Mai ales că se trecea peste multe unităţi militare în care soldaţii munceau din greu, ca la ocnă. Ca la ocnă, la propriu, pentru că acolo erau de fapt deţinuţi politici îmbrăcaţi cu efecte militare casate, unităţile fiind lagăre de muncă.

Aşa că echipajul a luat o decizie inspirată. Deplasarea în cadrul caravanei auto ce-i însoţise de la sol. Au pliat aparatul, l-au pus pe remorcă şi au plecat peste graniţă cu maşinile.

La graniţă au avut şi alte întârzieri. Ba că vameşii sunt la un botez, ba că una-alta (graniţa se trecea la Sculeni, punct rezervat corpului diplomatic şi cam lipsit nu numai de activitate, dar şi de bun simţ şi operativitate din partea vameşilor). Dar cel mai dramatic a fost când, ajunşi la Chişinău, li s-a spus că nu au voie să zboare pe deasupra oraşului. Mai ales cu tricolorul românesc în coadă. [pag. 74-75]

Note bibliografice

Editura PILOT Magazin
ISBN 978-973-0-06662-3