site realizat din iniţiativa şi cu spijinul Fundaţiei Aspera ProEdu

pagină de istorie, tehnică şi educaţie aviatică română
 
pagina principală
contribuţiile d-voastră »
publicaţii »
învăţământ aviatic »
idei de start
asociaţii şi fundaţii »
dicţionar de personalităţi
dicţionar de termeni
link-uri utile
hartă site
contact
cartea de oaspeţi
forum

Noutăţi

nu există noutăţi

Descarca Adobe Acrobat Reader Descarca WinRAR

Vizitatori unici:
442885


Contribuţiile d-voastră » Articole

Daniel FOCŞA
Comandorul Ion Profir. Exilul unui aviator uitat



I. Cu avionul, în Turcia - octombrie 1947

Printre cei câţiva foşti ofiţeri ai aeronauticii regale române care au reuşit să fugă în Occident imediat după instaurarea dictaturii comuniste, se numără şi comandorul Ion Profir, fost pilot în Grupul 5 Bombardament Greu. Aviatorul s-a remarcat în campania Basarabia-Odessa din 1941 şi mai ales în campania Stalingradului (1942) ca cel mai bun pilot român pe avionul Heinkel 111, de bombadrament greu la orizontală. A fost decorat cu Ordinul « Mihai Viteazul » pentru fapte de bravură pe frontul de Est. În cartea sa de memorii de război, scrisă la Paris în 1951, rememorează această perioadă excepţională.

După război, scos din armată, reuşeşte să se angajeze ca pilot la Direcţia Aviaţiei Civile, Secţia Aero-Sondaj Băneasa (Bucureşti). La 25 octombrie 1947, cu un mic avion Junkers 34, izbuteşte o spectaculoasă evaziune aeriană în Turcia, având la bord încă 10 persoane, printre care comandorul Mihai Opran şi fratele acestuia. Despre perioada exilului nu s-a ştiut decât faptul că, în urma mizeriei materiale şi a depresiei, după redactarea memoriilor de război a căror publicare i-a fost refuzată de către grupul din jurul lui Vişoianu întrucât Profir luptase de partea « fasciştilor » în URSS, finalmente acesta s-a sinucis la Paris, în anii '50 sau '60.

Graţie unor cercetări aprofundate în arhivele fostei Securităţi, ca cercetător acreditat CNSAS, am descoperit un dosar pe numele lui Ioan Profir (Fond SIE, dosar 111) cu date absolut inedite, care aruncă o lumină nouă şi clarifică o pată albă din destinul dramatic al acestui excepţional ofiţer român.

Episodul evadării este descris pe larg de Profir în cartea sa Singur pe cerul Stalingradului:

« După decolare, îi spun observatorului care era pe scaunul de lângă mine, să lase locul lui Iordache, pentru a putea controla instrumentele de bord. Trebuie să precizez că, acest avion avea două volane, unul pentru pilotul principal şi al doilea pentru secund şi cum în faţa noastră se găsea butonul contactului electric care dintr-o singură împingere ar fi putut să întrerupă motorul, era mai bine să mă debarasez de observator.

Nu mai urmez panta de urcare, cum făceam ca de obicei pentru a putea avea o bună diagramă meteo, ci virez la dreapta şi înainte de a ajunge în nori, pun avionul la orizontală.

- Diagrama mea ! strigă observatorul apropiindu-se de carlingă.

- Nu mai ai nevoie de ea. Iordache, ocupă-te de el.

Iordache îndreptă revolverul spre el. Văzându-l, observatorul s-a retras ca muşcat de şarpe, după care s-a aşezat pe un mic scaun din spatele avionului. Acum eram sigur că el cunoştea intenţia noastră. (...) Ajung, în fine, la gara pe care am recunoscut-o, după configuraţia terenului. La stânga, la vreo doi kilometri depărtare de ea, zăresc un şir regulat de arbori, aşa cum mi-a arătat, desenându-i pe o bucată de hârtie, şeful rezistenţei (...). Văd cum pasagerii mei ieşeau unul după altul de printre tijele de porumb ale unui ogor din apropiere şi cum în fuga cea mai mare se îndreptau spre noi. Dintr-o singură privire mi-am dat seama că nici unul dintre ei nu avea cu el nici un bagaj prea mare, ci numai simple serviete aşa cum ne-am înţeles înainte de plecare. (...) Fără a mai aştepta nici o secundă, împing maneta de gaze şi pun motorul în plin randament. Deja avionul prinsese ceva viteză, când în faţa lui apăru un om îmbrăcat într-o haină de piele şi armat cu un pistol mitralieră. Acesta era probabil responsabilul de la maşina de treierat pe care o văzusem mai înainte. Situaţia acestui om care risca să fie omorât, era de-a dreptul ridicolă. Căuta el să obţină cu un simplu pistol-mitralieră, ceea ce ruşii n-au reuşit niciodată ? (...) Am aterizat pe aerodromul Yesilkici, aerodromul cel mai de seamă al Turciei, unde după atâtea nopţi nedormite, am lăsat avionul să cadă ca un pietroi pe pista lui asfaltată. Fiind imediat deviat către dreapta, cu toate sforţările mele, n-am putut să-l menţin pe direcţie şi până la urmă s-a oprit cu roţile împotmolite în pământul muiat de ploaie din marginea pistei. Un ofiţer din garda aerodromului care ne aştepta, ne-a ieşit în cale, rămânând cu gura căscată când a văzut câţi oameni au coborât dintr-un avion atât de mic ».

Iată şi relatarea acestui episod, pe scurt, din dosarul aflat în arhiva CNSAS:

« În ziua de 25 oct. 1947, orele 7,45 dimineaţa avionul Ju 34 MTL proprietatea directorului aviaţiei civile s-a ridicat în aer de pe aeroportul Băneasa pentru a face sondaje meteorologice, la bord erau:

  • Pilot Lt. Comandor rezervă Profir Ioan;
  • Maistru Iordache Dumitru (dela TARS);
  • Observator Manea Ion.

Avionul a luat înălţime pierzându-se deasupra ceţii şi norilor deoarece trebuia să urce până la 5000 m. În loc de a reveni la aeroport avionul a aterizat lângă com. Dor Mărunt (gara Sighireanu) la 70 km Est de Bucureşti lângă linia ferată Buc-Cţa. Observatorul Manea Ion a fost dat jos din avion cu sila, pilotul şi maistrul au rămas în avion şi au mai luat cu ei încă 9 persoane. După toate aparenţele avionul cu acest echipaj a decolat şi a evadat peste graniţă ».

II: Din Italia în Franţa

Revenind la situaţia lui Profir în străinătate, după aterizarea în Turcia în octombrie 1947 el va fi internat în lagăr rămânând în această ţară până în vara sau toamna anului 1949. Ulterior, el se va plânge că Mihai Opran l-a lăsat baltă în Turcia, plecând fără el, iar Profir a fost nevoit sa părăsească tot clandestin această ţară, aşa cum venise. Din Turcia fuge în Italia, unde rămâne puţină vreme, doar câteva luni. Se pare că după plecarea din ţară a suferit de o infecţie pulmonară, pe moment vindecată. Aproximativ în decembrie 1949, cu ajutorul dat de comandorul Mihai Opran în ceea ce priveşte obţinerea vizei, se stabileşte la Paris, unde Mihai Tanţu, un alt fost aviator, îl întâlneşte în Ajunul Crăciunului la dineul dat acasă de către generalul Petrescu foştilor ofiţeri combatanţi din emigraţia română13. Începe de acum capitolul parizian al exilului comandorului Ion Profir, care va dura mai bine de 15 ani. Acest exil nu a fost unul fericit.

III. Mărturia lui Mihai Tanţu

O legătură foarte interesantă între Ion Profir şi aviatorul Tanţu Mihai (celebru ofiţer în prima unitate românească de paraşutişti), care şi el are o poveste amplă, găsim într-un raport al Securităţii din 1956:

"Numitul Profir Ioan este cunoscut de către un anume Tanţu V. Mihai, fost căpitan de aviaţie, născut la data de 14 august 1914 în com. Ghermăneşti URSS fiul lui Vasile şi Maria, cu ultimul dom. În Bucureşti, calea Văcăreşti nr. 223, în prezent arestat şi internat în penitenciarul Gherla. Din declaraţiile sale date cu privire la numitul Profir Ioan, rezultă următoarele:

Pe Profir Ioan l-a cunoscut în ţară în anul 1942 sau 1943 pe aerodromul Pipera la centrul de Instrucţie al Aeronauticei. Este cunoscut ca foarte bun pilot, decorat cu Virtutea Aeronautică cl. I-a Crucea de Aur şi Ordinul Mihai Viteazul pentru fapte de arme (...). În continuare arată că Profir Ioan a fugit din ţară pilotând un avion "Heinkel" în primăvara anului 1948 împreună cu Opran Mihai, Opran Nicolae, Pătru Mircea şi încă vreo 2 - 3 aviatori <în total au fost 9 pasageri în afară de pilot şi observator> pe care nu-i cunoaşte. A stat în Turcia până în vara sau toamna anului 1949 de unde vine în Italia. În Franţa a venit în noiembrie - decembrie 1949 stabilindu-se la Paris unde face parte din conducerea "Serviciului de Informaţii al Militarilor Români din Exil", sub conducerea lui Opran Mihai. În declaraţiile sale numitul Tanţu Mihai arată că s-a întâlnit cu Profir în ajunul de Crăciun al anului 1949 la Paris întâmplător unde au mers împreună la un local. Cu această ocazie Profir Ioan i s-a plâns de atitudinea lui Opran care l-a lăsat în Turcia, fiind pus în situaţia de a fugi şi de acolo în mod clandestin (...). Tot la Paris l-a mai întâlnit pe numitul Profir I. la locuinţa generalului Petrescu în anul 1949 de sărbătorile Crăciunului când acesta din urmă a invitat la el pe toţi ofiţerii români aflaţi la Paris.

În ianuarie 1950 l-a întâlnit pentru a treia oară la locuinţa lui Opran Mihai. Cu această ocazie Opran i-a spus numitului Tanţu Mihai că îl utilizează pe numitul Profir Ioan în unele probleme ale serviciului (...). Cu privire la numitul Tanţu Mihai raportăm următoarele:

Susnumitul a fost condamnat în anul 1946 la 20 ani închisoare/ muncă silnică/ pentru complot îndreptat împotriva statului român. În timp ce era transportat dela închisoare, în ziua de 13 noiembrie 1948 a evadat, stând ascuns până la data de 9 ianuarie 1949 când a trecut fraudulos frontiera în Ungaria, Cehoslovacia, Austria şi ulterior stabilindu-se la Paris. Ajuns la Paris susnumitul ia legătura cu numitul Opran Mihai şi cu alte elemente din emigraţia română, unde cu ajutorul Serviciului Secret Francez creează la Paris "Serviciul de Informaţii al militarilor Români din Exil", oficină de spionaj afiliată pe lângă Serviciul Secret Francez, sub conducerea lui Opran Mihai. În cadrul acestui serviciu numitul Tanţu Mihai făcea instructajul la o serie de spioni ce urmau să fie trimişi în RPR cu misiune de spionaj, iar în luna mai 1950 vine şi susnumitul în RPR având o serie de misiuni din partea serviciului. În luna iulie 1950 susnumitul este arestat de către organele de stat şi este trimis în justiţie pentru activitatea de spionaj desfăşurată de către Serviciul Român dela Paris împotriva RPR".

IV. Viaţa în exil

În timp ce în ţară Securitatea începuse urmărirea tuturor rudelor şi prietenilor comandorului Ion Profir, nici la Paris acesta nu scăpase de supravegherea şi braţul lung al "tovarăşilor". Din diverse surse se află că aviatorul, considerat de organele represive ca "un reacţionar notoriu", încă de la sosirea sa în Franţa, este cooptat în două organisme ale exilului românesc, şi anume în "Asociaţia Foştilor Combatanţi" precum şi în "Serviciul de Informaţii al Militarilor Români din Exil" condus de aviatorul Mihai Opran (care fugise din ţară împreună cu Profir în octombrie 1947, îl însoţise în Turcia după care se despărţiseră, ulterior facilitându-i obţinerea vizei franceze). În această calitate, face nişte călătorii în Germania şi Austria, la începutul anilor '50, "din partea lui Opran pentru a consolida legăturile informative ale acestuia. A luat contactul cu un maior Quick din Serviciul american de informaţii din Austria".

Tot la începutul şederii sale la Paris redactează şi extraordinarele sale memorii de război, Singur pe cerul Stalingardului, carte terminată, conform datării de la sfârşitul textului, în 1951. Se cunoaşte faptul că a încercat să o publice, dar grupul de români din jurul lui Vişoianu nu a fost interesat de această carte, considerând inoportună publicarea ei întrucât era vorba despre războiul anti-sovietic. Cartea este o capodoperă şi nu este greu de intuit decepţia autorului ei văzând că nu reuşeşte să o vadă tipărită.

V. O ipotetică dar neverosimilă repatriere

O problemă neobişnuită o reprezintă demersurile repetate, făcute de Profir, dar nefinalizate niciodată, de a se repatria, obosit şi dezamagit de viaţa pe care o trăia ca exilat la Paris - lipsuri materiale, nesiguranţă, marginalizare. Astfel, conform dosarului de Securitate, sunt consemnate nu mai puţin de patru vizite ale sale la Legaţia RPR de la Paris, la intervale mari de timp: 14 aprilie 1955, 6 mai 1957, 7 decembrie 1961 şi 9 mai 1963. A primit viza de repatriere, fără a continua însă demersurile. Securitatea considera că poate fi vorba de provocări, sau de încercarea de a studia interiorul Legaţiei. După prima vizită, în dosar se consemnează că el "nu mai poate suporta promisiunile mincinoase ale francezilor, americanilor şi românilor din Franţa" iar "rezidenţa cere instrucţiuni urgente, deoarece situaţia lui Profir este foarte dificilă, se teme că poate fi dat afară din casă şi de a avea neplăceri din partea poliţiei franceze şi alţii". Ulterior nu s-a mai prezentat la legaţie dar "la câteva săptămâni după ce venise să ceară repatrierea, Profir Ioan a trimis legaţiei din Paris o scrisoare în termeni provocatori, plină de injurii la adresa legaţiei şi a regimului din RPR. În scrisoare mai spunea că a venit la legaţie să ceară repatrierea, nu cu intenţia sinceră de a se repatria, ci pentru a face o încercare şi a vedea cum se va purta personalul legaţiei cu el. Spunea de asemenea, că nici nu se gândeşte la repatriere. Ulterior, prin agentură, am aflat că Profir Ioan a făcut această scrisoare la îndemnul col. Ionescu de la Free Europe". Se mai precizează că "susnumitul este urmărit prin acţiune informativă individuală de către Secţia a II-a", considerându-se: "Cazul prezintă importanţă şi sîntem de acord cu continuarea acţiunii începute". I se deschide un dosar de studiu preliminar, în ideea că ar putea fi cooptat ca agent al Securităţii, i se stabileşte criptonimul de "Lambru", dar în final, într-un referat din decembrie 1956, se stabileşte că "nu corespunde câtuşi de puţin muncii noastre, ba dimpotrivă, putând constitui un pericol", propunându-se şi aprobându-se închiderea dosarului de studiu preliminar. Au urmat celelalte vizite la legaţie, aşa cum am spus. Într-o "Notă" din 13.XII.1961 se poate citi: "Conducerea respectiv tov. "Aurel" a hotărât să se aprobe sosirea lui Profir Ion ca repatriat. Să se analizeze aducerea lui astfel încât să fim informaţi la timp de sosirea în ţară pentru a putea să-l anchetăm". Conform unor rezoluţii scrise de mână şi semnate de generalul Doicaru, în 1961, atât acesta cât şi ministrul de interne Alexandru Drăghici personal erau interesaţi de cazul Profir: "Tov Ministru Drăghici a ordonat să se transmită urgent viza de repatriere şi să fie înştiinţată şi D. II.a. La venirea lui în ţară (dacă cu adevărat va veni) Dir. II să-l urmărească o perioadă şi apoi să prezinte propunerile tov Ministru. General Doicaru". Părerea mea, după studiul întregului dosar, este că Profir chiar a intenţionat să se repatrieze, dar a ezitat foarte mult iar în final nu şi-a materializat intenţia, şi bine a făcut, deoarece ar fi ajuns cu siguranţă în anchete şi în închisoare, o dată sosit în RPR. Ultimele documente din dosar referitoare la comandorul Profir datează din februarie 1965, când se notează adresa sa ca fiind "17 rue Puvie Paris 4-eme) (posibilă eroare de transcriere, ar putea fi Rue PavĂ©e). Alte documente ulterioare acestei date nu am găsit, şi nici ceva referitor la decesul său. Se cunoaşte, din prefaţa semnată de pilotul Sorin Tulea la cartea lui Ion Profir Singur pe cerul Stalingradului (1996), că acesta şi-a pus capăt zilelor, la Paris, fără a se menţiona data acestui tragic eveniment. În urma studierii dosarului său de Securitate, cunoaştem acum că decesul său a survenit cu siguranţă ulterior lunii februarie 1965, probabil cândva în a doua parte a anilor '60.

VI. Ultima perioadă a vieţii, în Franţa

În legătură cu ultima parte a exilului lui Profir şi cu o situaţie în care, ajuns la exasperare, a apelat la soluţia ultimă de a ameninţa public cu sinuciderea, istoricul Neagu Djuvara îmi relatează într-o scrisoare personală:

"Mulţumesc pentru cartea Aviatori de altădată. (...) Închipuieşte-ţi că l-am cunoscut la Paris pe Profir, care în ambianţa pariziană de indiferenţă faţă de nenorocirea ţării noastre, convins că nimeni nu se va mai interesa de isprăvile lui eroice pe frontul de Est, ajunsese într-o stare vecină cu demenţa. Odată s-a urcat pe un acoperiş în plin centru al Parisului, şi ameninţa să se arunce în gol dacă nu i se împlineşte nu mai ştiu ce dorinţă. Era venită în faţa clădirii o întreagă patrulă de pompieri. Au trebuit ore de negocieri cu el, din partea preşedintelui de atunci al Fundaţiei Carol în exil. Jale !"

Acelaşi episod se regăseşte În memoriile sale, Amintiri din pribegie, Neagu Djuvara dând acolo ceva mai multe detalii.

Încercând să aflu mai multe, am insistat, revenind cu o scrisoare către profesorul Djuvara, unde redactasem un adevărat chestionar, sperând că poate îşi aminteşte mai multe despre Profir la Paris, poate îl cunoscuse personal, poate îşi amintea ceva legat de împrejurările şi data morţii acestuia. Din păcate, alte detalii nu mai ţinea minte.

Totuşi, acest episod trebuie că se va fi petrecut după februarie 1965, şi nu la sfârşitul anilor '50 cum precizează Neagu Djuvara, altfel cred că s-ar fi regăsit o relatare a sa în dosarul de Securitate. Ori nu se găseşte nimic de acest fel, şi nici vreo menţiune despre o eventuală internare a lui Profir într-un spital francez.

Aşadar, ultimii ani ai exilului eroului nostru, ca şi data exactă a decesului său şi locul unde este înmormântat (la Paris probabil), rămân deocamdată învăluite în mister.

Ceea ce ştiu însă cu siguranţă acum este că viaţa comandorului Ion Profir la Paris a fost una nefericită, tristă, probabil într-o continuă aşteptare, fie a găsirii unui rost în Franţa, fie a unei ipotetice reveniri în ţară. Nădăjduiesc, prin acest studiu, să aduc un omagiu memoriei acestui mare aviator român.

Daniel Focşa
6 octombrie 2014, Bucureşti




NB. Alte două texte despre exilul comandorului Profir, mult amplificate, sunt sub tipar. A se vedea de asemenea bibliografia de mai jos pentru cele deja publicate.

Bibliografie

Arhive

  • Arhiva CNSAS, Fond SIE;
  • Arhivă personală Daniel Focşa.

Memorii

Djuvara, Neagu, Amintiri din pribegie (1948 - 1990), ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Humanitas, 2008;

Profir, Ion, Singur pe cerul Stalingradului, Bucureşti, Editura Modelism, 1996.

Lucrări generale şi speciale

Focşa, Daniel, Aviatori de altădată, Iaşi, Institutul European, 2012.

Studii şi articole

Focşa, Daniel, Comandorul Ion Profir în arhivele Securităţii (I). Temerara evadare aeriană. Turcia, Italia, Franţa (1947 - 1949), în "Permanenţe", an XVII, nr. 7-8, iulie-august 2014, p. 24.

Idem, Comandorul Ion Profir în arhivele Securităţii (II). Amarul exil parizian (1950 - anii '60), în "Permanenţe", an XVII, nr. 9, septembrie 2014, p. 24.

Idem, Exilul unui aviator român, consemnat în arhivele Securităţii. Comandor Ion Profir, în "Argeş", an XIV (XLIX), nr. 8 (386), august 2014, p. 30.

Recenzii

Focşa, Daniel, O carte mare. Ion Profir, Singur pe cerul Stalingradului, Editura Modelism, Bucureşti, 1996, în "Observatorul militar", an XX, nr. 4 (1037), 27 ianuarie - 2 februarie 2010, p. 18;

Idem, Gânduri despre o carte fără egal: Ion Profir, Singur pe cerul Stalingradului, în "Revista 13", 5 mai 2014.



Observator Eugen Teodoru (stanga) si pilot Ioan Profir, in carlinga bombardierului Heinkel 111, campania Stalingrad. Foto SMP - Serviciul Militar de Propaganda


Distribuie pagina pe...
« înapoi

© 2003 - 2017 Aspera ProEdu. toate drepturile rezervate. realizat de bratech.ro
Vanzare case, apartamente, terenuri, inchiriere garsoniere, spatii comerciale