site realizat din iniţiativa şi cu spijinul Fundaţiei Aspera ProEdu

pagină de istorie, tehnică şi educaţie aviatică română
 
pagina principală
contribuţiile d-voastră »
publicaţii »
învăţământ aviatic »
idei de start
asociaţii şi fundaţii »
dicţionar de personalităţi
dicţionar de termeni
link-uri utile
hartă site
contact
cartea de oaspeţi
forum

Noutăţi

nu există noutăţi

Descarca Adobe Acrobat Reader Descarca WinRAR

Vizitatori unici:
429113


Contribuţiile d-voastră » Articole

Vasile TUDOR
Căpitanul aviator erou Alexandru Şerbănescu



Unul dintre eroii neamului, căzut în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost şi cpt. av. Al. Şerbănescu, ofiţerul şi pilotul de vânătoare cel mai reprzentativ, unul dintre dârjii luptători aerieni, de un curaj şi spirit combativ deosebit. El a fost şi va rămâne în fruntea elitei vânătorilor români.
Cpt. av. Al. Şerbănescu s-a născut în anul 1912, la 17 mai 1912 în comuna Coloneşti - satul Vlaici, judeţul Olt. Absolvind liceul Militar de la Mănăstirea Dealu în anul 1931, s-a înscris la Şcoala Militară de Infanterie pe care a terminat-o în anul 1933, clasându-se al 70-lea între 456 colegi.
Repartizat la Batalionul 3 Vânători de Munte din Braşov, s-a dovedit a fi un ofiţer rezistent şi dotat cu multă voinţă, fapt pentru care a fost apreciat cât se poate de potrivit pentru cariera ce şi-o alesese. Deşi bine pregătit în şcoala militară a continuat cu multă hotărâre să se instruiască. Cât timp a fost comandant de pluton s-a ocupat bine şi cu multă atenţie de ostaşi, contribuind cu rezultate bune la educarea şi instruirea lor. Deosebit de punctual, demn şi loial, a purtat cu mândrie toate calităţile unui bun ofiţer. Din anul 1935 până în anul 1936, a urmat cursurile speciale ale ofiţerilor de infanterie. Cu această ocazie a făcut o recunoaştere amănunţită a Munţilor Bucegi, demonstrând o bună cunoaştere a reliefului montan şi avantajele acestuia într-un război modern. A practicat cu mult talent sporturile, fapt pentru care, începând cu luna noiembrie a anului 1939 a fost trimis la Institutul Naţional de Educaţie Fizică, secţia militară. Numai că, spre surprinderea generală, dar mai ales a acelora de la catedra de schi, nu a terminat cursurile. Probabil că, înainte de a se prezenta acolo, ceruse să i se aprobe frecventarea şcolii de observatori aerieni, deoarece la 1 februarie 1940 era prezent printre elevii acesteia.
În şcoala de observatori aerieni, a dovedit frumoase calităţi încă din timpul cursurilor, fiind apreciat ca bun pentru a lua parte la misiunile de război. Adunase aproape 23 de ore în 59 de zboruri şi multă pasiune pentru aviaţie, încât s-a hotărât să întrerupă carera de infanterist, fie ea şi de vânător de munte. Zburase şi chemarea înălţimilor albastre s-a dovedit mai puternică. În iarna anilor 1939-1940 a urmat cursurile teoretice aviatice, iar la 1 aprilie a început şcoala de pilotaj. După 7 luni de şcolarizare era posesorul a peste 100 ore de zbor. Primele exerciţii le-a făcut cu uşurinţă, deşi avea 28 de ani când a dovedit calităţile necesare, fiind brevetat pilot de război la 31 octombrie 1940. Modest şi disciplinat, brevetarea lui a fost socotită ca o achiziţie fericită pentru aeronautică română. Apoi, contându-se şi pe vechimea lui în grad, a fost repartizat în cadrul Şcolii de Ofiţeri pentru Aviaţie ca instructor de zbor la escadrila 1 Elevi. In scurt timp s-a remarcat ca un foarte bun instructor, executând cu aceştia zborurile pe avionul "Nardi", fără nici un incident.
Stăpânit de o mare pasiune pentru zbor, i s-a aprobat prezentarea la Şcoala de Perfecţionare, unde a obţinut un adevărat succes, zburând pe noi tipuri de avioane, printre care şi "IAR-80". Devenit pilot de vânătoare în timp foarte scurt, a fost propus în mod excepţional să avanseze în grad. Începutul anului 1942 l-a găsit tot în şcoala de aviaţie, însă după un scurt timp, cu părere de răui, şeful şcolii i-a aprobat mutarea la Flotila 1 Vânătoare.
Cu o voinţă de fier şi neimpresionat de nici o situaţie critică, fiind un om cu mult sânge rece, s-a integrat repede în specificul unităţii. El ceruse să vină în rândul piloţilor de vânătoare pe care-i stima foarte mult şi cărora avea să le devină un admirabil camarad. Avea bine dezvoltat simţul onoarei şi al datoriei, ceea ce a făcut să fie stimat şi iubit de toţi aceştia. Inteligent şi ordonat era un militar desăvârşit. A executat multe zboruri pe avionul de vânătoare "IAR-80" dintre care 40 în misiuni de alarmă pe litoralul mării la Constanţa. Apoi, a trecut cu uşurinţă pe avionul de vânătoare "Messerschmitt Bf-109 E", demonstrând încă odată alese aptitudini de pilot de vânătoare.
Mare patriot, a cerut să ajungă pe front, unde a fost încadrat ca ofiţer subaltern în Escadrila 57 din Grupul 7 Vânătoare, primind comanda unei patrule cu care a plecat pe frontul Stalingradului. Dar, căzând la datorie cpt.av. Al. Manoliu, comandantul esacadrilei, în 8 octombrie, comanda acesteia a fost încredinţată lt.av. Al.Şerrbecu, ca la 1 noiembrie să primească şi funcţia de şef al Biroului de Informaţii al Grupului.
Foarte harnic şi ambiţios, a manifestat un spirit combativ rar întâlnit. Nu s-a întâmplat ca vreodată să aibă probleme cu navigaţia peste stepa rusă, fără repere esenţiale, ajungând curând să fie recunoscut ca temerarul nr 1, al marii unităţi de luptă. Datorită minunatelor sale calităţi de om şi miltar, uimitor de repede, a căpătat respectul subordonaţilor, între care se găseau vânători renumiţi pe care i-a condus impecabil. În luptele de la Stalingrad şi , a obţinut prima victorie aeriană, doborând un avion sovietic de vânătoare. Când a fost rupt frontul şi tancurile sovietice au apărut în apropiere terenului lor de la Karpovka, surprinzându-i cu avioanele la sol, a fost o adevărată pildă de îndârjire şi curaj, pregtindu-se să le înfrunte terestru cu întregul efectiv. Aşa a reuşit să se salveze aproape toate avioanele Grupului, iar în zborul său de retragere din acea încercuire, atât el cât şi alţi piloţi şi-au luat colegii rămaşi fără avioane ori mecanicii la bordul acelor aparate care aveau numai un singur loc. De altfel unitatea din care a făcut parte a dat pe cei mai buni dintre piloţii care, ajutaţi de o tehnică pe măsură, s-au acoperit de glorie în luptele aeriene purtate ulterior în cadrul Flotilei germane "Udet".
Aflându-se întotdeauna în fruntea unităţii sale pe front, a luat parte la misiunile cele mai grele, ajungând destul de repede să deţină recordul avioanelor inamice doborâte, iar la 6 martie 1943 să fie avansat excepţional la gradul de căpitan. Din cele 368 de ieşiri la inamic, în anul 1943 a însumat 128 de lupte aeriene, înregistrând 32 de victorii din care 26 sigure şi şase
probabile. In luptele de pe Mius, când inamicul presa puternic, ameninţând cu ruperea frontului, neştiind ce-i teama ori odihna, a executat 16 misiuni, în care a luat parte la lupte crâncene, doborând până la urmă patru avioane sovietice. Pe când se aflau la Melitopol, după executarea unei misiuni de protecţie a unei formaţii de bombardiere, în drumul spre aerodromul de bază, a fost surprins de o formaţie numeroasă de avioane inamice, care, trăgând bine i-au lovit avionul în motor. Aflat în dificultate, târând fumul după el, vaporii de apă şi glicolul, a fost atacat continuu de adversari. Însă el, a acţionat cu calm şi sânge rece, reuşind să-şi aducă avionul până în liniile noastre. După cinci ore de aşteptare, spre bucuria generală a camarazilor care sperau la întoarcerea lui, a revenit la unitate, reluându-şi locul în fruntea primei formaţii ce a decolat spre inamic. Dar nu şi fără replica adversarilor. În ultima misiune executată în 9 iulie 1943, când cu o patrulă a atacat un aerodrom inamic situat în zona Izium, a fost rănit la faţă, rămânând cu o cicatrice adâncă.
Pentru faptele sale de arme, la 6 iunie 1943, mareşalul Ion Antonescu l-a distins "Proprio Moto" cu Ordinul "Virtutea Aeronautică", iar la 17 iulie 1943 a fost răsplătit de Comandamentul Flotei a 4-a Germane cu Ordinul "Crucea de Fier" cls.I. De asemenea, în 30 iulie 1943, generalul Gh.Jienescu, Ministru Subsecretar de Stat al Aerului, i-a înmânat Ordinul "Mihai Viteazul" cls.III-a
Cu toată înăsprirea vremii, la 1 noiemnrie 1943, pe lângă alte misiuni de protecţie a avioanelor de asalt şi bombardament, Corpul aerian Român a ordonat Grupului 9 Vânătoare executarea unei misiuni de recunoaştere sondă (o adevărată misiune de sacrificiu), cu o celulă, asupra trupelor române încercuite la est de Grigorievka. S-au oferit cpt.av. Al. Şerbănrescu şi adj.av. Ion Mucenica, un preferat coechipier. Ei au reuşit să pătrundă adânc în spaţiul URSS, la peste 60 km de linia frontului şi să arunce mesajul comandamentului Armatei a 3-a române. Pentru ca riscul întâlnirii cu avioanele de vânătoare inamice era mare, le-a fost trimisă în întâmpinare celula lt.av.Ion Dobran, care i-a însoţit până la bază.
Cpt.av. Al.Şerbănescu avea să petreacă, alături de atâţia alţii a doua iarnă pe front. Devenise vânătorul nr.1 al aviaţiei române, era purtătorul Ordinului "Mihai Viteazuil" titluri care-l obligau enorm. La 14 ianuarie 1944 a fost citat prin Ordinul de Zi nr.15/1944, pe Corpul Aerian Român "pentru spiritrul de sacrificiu şi sângele rece dovedit cu ocazia atacului la sol executat asupra aviaţiei inamnice aflată pe aerodromul Lepetiha, în ziua de 14 ianuarie 1944..." Totodată, acelaşi document evidenţia "calmul şi abnegaţia cu care a reuşit singur în lupta cu 11 aviuoane sovietice, să doboare pe unul dintre ele, în ciuda superiorităţii numerice a acestora..." Şi acestea toate, tocmnai la începutul anului 1944, atunci când capacitatea de luptă a Grupului 9 Vânătoare scăzuse la 64%. Însă aşa cum s-a dovedit în atâtea ocazii, resurse s-au găsit şi, pe la jumătatea lunii februarie, pentru a spori randamentul operativ al Grupului 9 Vânătoare, acesta a fost constituit din trei escadrile a câte zece piloţi fiecare, plus celula comandamntului de Grup, ceea ce a însemnat un total de 32 piloţi.
Odată cu întărirea capacităţii de luptă a Grupului, în urma Ordinului de Zi nr.164/13 februarie 1944, lui Alexandru Şerbănescu i s-a încredinţat comanda Grupului 9 Vânătoare. Într-adevăr, se făcuse alegerea cea mai potrivită, deoarece s-a dovedit un adevărat şef, care, prin exemplul personal, a avut întotdeauna un puternic ascendent moral faţă de toţi cei cu care a luptat împreună. El a acordat o deosebită atenţie tuturor problemelor unităţii, găsită întodeauna bine la întreţinerea materialului de luptă, cazarea şi hrana trupei, a personalului navigant, inclusiv la disciplină şi ordine. Pretutindeni a fost stăpânit de un mare entuziasm patriotic. Omul al cărui caracter a fost integru, s-a dovedit a fi fost un camarad perfect şi plăcut care a manifestat cea mai caldă dragoste şi prietenie pentru toţi subalternii.
Când ţării noastre i-a fost greu sub bombardamentele americane, în fierbintea vară a anului 1944, cpt. av. Al. Şerbănescu şi Grupul său au fost chemaţi de pe frontul de est, parcă ceva mai calm atunci, să-i păzească cerul. Deşi rămăseseră mai puţini, au reuşit, cu multe sacrificii să doboare avioane americane, atât de bombardament cât şi de vânătoare. Până la urmă, acest brav simbol al aviaţiei noastre de vânătoare a fost doborât într-o luptă inegală cu aviatorii americani la 18 august 1944, căzând în flăcări pe teritoriul comunei Roşovăţ din judeţul Buzău. Totalizase 590 misiuni la inamic, purtând 235 de lupte aeriene din care doborâse sigur 47 avioane şi altele probabile.
Imediat după trista lui înhumare în pământul strămoşesc pentru care se sacrificase, în afara pierderii unui erou de primă mărime, tot atât de dureros a fost şi faptul că noul regim nu a mai permis pomenirea nici unuia dintre cei care luptaseră în războiul purtat împotriva Uniunii Sovietice. Cu toate acestea, el a fost plâns de toţi cei care l-au cunoscut ori au aflat despre faptele sale de arme, iar aviatorii veterani, de atunci şi până astăzi, nu au încetat să participe în fiecare an la slujba religioasă de pomenire ce are loc în preajma mormântului său din cimitirul Ghencea - Militar. Ba mai mult, una dintre arterele principale din cartierul Aviaţiei al Capitalei îi poartă numele ca şi Baza 95 Aeriană Bacău. De asemenea, în anul 1998 Editura Modelism a publicat lucrarea cu titlul: "Un nume de legendă - cpt. av. erou Alexandru Şerbănescu" iar nu de mult, începând cu 17 mai 2007, când s-au împlinit 95 ani de la naştera sa, la propunerea Fundaţiei cu acelaşi nume din Bucureşti, Consilul local a hotărât ca Şcoala generală cu clasele I-VIII din comuna Coloneşti, să poarte numele de "Cpt.av.erou Al. Şerbănescu" precum şi ridicarea unui bust, reparându-se în acest fel ce s-a stricat în trecut. Fie ca ziua de 17 mai 2007 să devină de acum înainte un prilej de sărbătoare pentru şcoala din Coloneşti - Olt, o comună cu aspect de oraş şi oameni de mare ispravă, ce s-au dovedit şi se vor dovedi pe măsura noilor idealuri.



VASILE TUDOR
(Articol publicat în revista "Orizont Aviatic" nr. 55,56,57, anul VI, 2007, p.8)

Distribuie pagina pe...
« înapoi

© 2003 - 2017 Aspera ProEdu. toate drepturile rezervate. realizat de bratech.ro
Vanzare case, apartamente, terenuri, inchiriere garsoniere, spatii comerciale