site realizat din iniţiativa şi cu spijinul Fundaţiei Aspera ProEdu

pagină de istorie, tehnică şi educaţie aviatică română
 
pagina principală
contribuţiile d-voastră »
publicaţii »
învăţământ aviatic »
idei de start
asociaţii şi fundaţii »
dicţionar de personalităţi
dicţionar de termeni
link-uri utile
hartă site
contact
cartea de oaspeţi
forum

Noutăţi

nu există noutăţi

Descarca Adobe Acrobat Reader Descarca WinRAR

Vizitatori unici:
425254


Contribuţiile d-voastră » Articole

prof. Narcis GHERGHINA
Aspecte inedite privind incursiunile americano-britanice deasupra teritoriului României în perioada octombrie 1943 - martie 1944



Războiul aerian a reprezentat o componentă esenţială a strategiei militare în cadrul celui de-al doilea război mondial, aducându-şi aportul, cu prisosinţă, la obţinerea deciziei finale.

Importanţa acestui segment al armatei a fost subliniată în nenumărate rânduri, atât de personalităţi politice, cât şi de cele militare. Pe această linie se înscrie şi expunerea "Apărarea Pasivă în cadrul războiului" a căpitanului Grigore Teodorescu, din vara anului 1944, în care există aprecierea:

"Dacă în războiul din 1914-1918, aviaţia a fost folosită mai mult ca armă auxiliară a frontului, şi numai sporadic pentru distrugerea spatelui şi a zonei interioare, astăzi asistăm cu toţii la întrebuinţarea ei pe o scară mai întinsă, asupra spatelui şi interiorului, decât a frontului.

(...) aviaţia folosită în masă, îşi duce acolo unde vrea, puterea ei de distrugere, nu numai contra obiectivelor militare sau în legătură cu potenţialul de război, dar chiar şi a populaţiei civile, a locuinţelor, spitalelor, şcoalelor, universităţilor şi bisericilor, transformându-le în cenuşă".

Comunicarea de faţă vizează aspectul mai puţin studiat şi dezbătut al incursiunilor americano-britanice între cele două momente de importanţă capitală ale ultimei conflagraţii mondiale (din unghiul de vedere al Istoriei Românilor), - bombardamentul de la 1 august 1943 şi respectiv, campania atacurilor aeriene sistematice din primăvara-vara anului 1944.

Bombardamentul aerian Aliat de la 1 august 1943 se dovedise a fi mult prea scump chiar şi pentru americani*. Cei doi participanţi la raid din partea mass-mediei Aliate - James Dungan şi Carol Stewart - aveau să-l numească drept "ultimul act de cavalerism al bombardamentului aerian", considerând că nu existase, până la acea dată, un atac în care numărul aviatorilor ucişi (atacatori) să fie mai mare decât cel al civililor (atacaţi)*.

Acest insucces a determinat conducerea Aliată să schimbe tactica în perioada imediat următoare, recurgând la procedeul incursiunilor aeriene cu 1-3 avioane, în scopul influenţării negative a moralului populaţiei civile, prin producerea alarmelor false. Această stratagemă slujea intereselor aliate şi din, cel puţin, alte două puncte de vedere: recunoaşterile aeriene, executate de piloţi experimentaţi, permiteau ofiţerilor de la Comandamentul Interaliat să conceapă planuri pentru viitoarele bombardamente**, şi respectiv, să perturbe activitatea populaţiei civile, care se reflecta în scăderea producţiei în uzine sau întreprinderi industriale. Teama era mare, mai ales că acţiunea americanilor din 1 august persista în memoria multor locuitori ai ţării.

Un astfel de raid a fost cel din noaptea de 30 septembrie/1 octombrie 1943, când începând cu ora 2235, trei avioane inamice venind dinspre Bulgaria, au intrat în spaţiul aerian al României, în dreptul postului de pândă Arsache. În intervalul orar 2300-2400, posturile de pândă şi aparatele W├╝rtzburg au semnalat avioane inamice de-a lungul râului Argeş - S-V Bucureşti- Potlogi- sud Titu (2303-2312), continuând traseul Stolnici - Slatina - Runcu (2320-2400) şi în fine, Răcari - Craiova, cu direcţia N-V Lipova. Misiunea celor trei avioane inamice a fost de lansare de manifeste, acestea fiind găsite a doua zi în regiunea de sud a Bucureştiului, pe teritoriul plăşilor Vidra, Budeşti şi în regiunea Călugăreni.

Datorită acestei incursiuni inamice, au fost alarmate numeroase oraşe: Giurgiu (2250-2335), Bucureşti (2302-0017), Ploieşti (2308-0020), Olteniţa (2321-0045), Târgovişte (2310-0020), Piteşti (2340-0030).
Ca reacţie la această ameninţare, Comandamentul Aeronautic a ridicat în aer cinci avioane de vânătoare de noapte Messerschmit-110, care însă nu au găsit inamicul.

În ciuda întunericului, artileria antiaeriană aflată pe itinerariul de zbor al intruşilor aerieni, a reuşit să lovească în plin, şi în cele din urmă să doboare, unul din cele trei avioane, cei doi ocupanţi ai săi (ofiţeri rezervişti de origine evreiască din Palestina), fiind nevoiţi să se paraşuteze în regiunea Lipova. După interogatorii, lt. englez Iacobson Ghedeon a fost internat în lagărul de prizonieri de la Timişul de Jos (împreună cu prizonierii americani aflaţi aici după raidul din 1 august 1943).

Spre diferenţă de colegul său, slt. Chranany Iosif a fost grav rănit, găsindu-se internat în Spitalul Militar Braşov la cinci luni după producerea incursiunii sale.
Tot datorită "Valului Nimicitor" şi mai cu seamă din cauza apropierii bazelor aeriene*, autorităţile statale române - luând din ce în ce mai mult în calcul eventualitatea unor atacuri asupra României - au perfecţionat şi au aplicat conceptul protecţiei populaţiei civile şi bunurilor materiale de valoare prin stingerea luminilor, camuflarea şi mascarea lor prin construcţii şi amenajări speciale.

Problema devenise o preocupare a autorităţilor de stat, o dată cu înfiinţarea Protecţiei populaţiei civile în 1929, însă o reglementare juridică, fundamentată teoretic şi cu trimiteri la rezolvări practice, a fost asigurată prin Regulamentul apărării pasive contra atacurilor aeriene, aprobat prin I.D.R. nr. 468/21.02.1930. Preluând aceste prevederi după şase ani, Legea pentru apărarea aeriană activă şi pasivă a teritoriului prevedea între atribuţiile organelor de apărare pasivă şi "camuflarea cât mai bine posibil a obiectivelor terestre de vederea aeronavelor, prin stingerea luminilor, camuflajul luminilor şi diferitelor obiective sensibile".

Pentru camuflarea farurilor la autovehicule, Marele Stat Major** elaborase şi difuzase încă din 1941 ordinele nr. 25.000 din 5 februarie şi 2.387 din 1 noiembrie prin care se detaliau metode, procedee şi mijloace de camuflare a surselor luminoase. La fel pentru luminile strict necesare lucrului pe timpul nopţii în regiunea petroliferă Prahova sau în porturile Constanţa şi Giurgiu.
În pliantul de buzunar, editat în tiraj de masă, intitulat "Măsuri de apărare pasivă obligatorii pentru populaţie" şi difuzat în a doua jumătate a anului 1942, la capitolul "Stingerea şi ascunderea luminilor" se arăta: "Toţi locatarii imobilelor de orice fel (publice sau particulare) care nu au ferestrele prevăzute cu jaluzele sau obloane, sunt obligaţi să şi procure şi să aplice deasupra geamurilor interioare hârtie neagră, cartoane, perdele negre groase, pături etc. şi să se asigure totodată că mijlocul întrebuinţat pentru ascunderea luminilor nu permite să răzbată în afară nici o rază de lumină.".

Caracterul obligatoriu al acestor măsuri pentru întreaga populaţie rezulta din situaţia de război în care se găsea ţara; normele, pe lângă rolul lor instructiv, aveau şi o latură coercitivă pentru locuitorii care nu respectau regulile stabilite. La Conferinţa de Apărare Pasivă din 28 septembrie 1943 se prevedea că "Se pedepseşte cu amendă de la 2.000 la 10.000 lei, cei care nu respectă orarul de camuflaj, sau nu iau măsurile stabilite pentru camuflarea luminilor de orice fel, de către Comandamentele militare cu acordul organelor de apărare pasivă. Când aceste fapte sunt săvârşite pe timpul exerciţiilor de apărare pasivă, se aplică pedeapsa maximă; dacă acestea se comit pe timpul alarmelor aeriene reale, pedeapsa va fi de la 6 luni la 5 ani internări în lagăr şi amendă de la 10.000 100.000 lei.".

Aceste prevederi veneau ca urmare a rezoluţiei puse de mareşalul Antonescu încă de la 11 martie 1943 referitor la cei care nu respectau măsurile de A.P.:
"Oricare ar fi cei vinovaţi, să fie supuşi la amendă pe loc, chiar dacă sunt autorităţi sau persoane oficiale, amenzile să fie mari, iar cei care nu plătesc imediat, să fie trimişi a doua zi în lagăr".

Cu toate acestea, ordinul nu putea fi transpus în practică, deoarece internările în lagăr se făceau numai pe baza unei sentinţe judecătoreşti sau printr-o decizie a Ministerului Afacerilor de Interne.

În noaptea de 22/23 noiembrie 1943 era consemnată o a doua incursiune (de la 1 august) a aviaţiei aliate în România în scop de recunoaştere. Aceasta s-a produs în intervalul orar 2320-0134 pe patru direcţii de înaintare: Zimnicea (2320) - Bragadiru (2325) - Comana (2340) - Greaca (2343).

Din cele patru avioane inamice, două au ajuns în regiunea Bucureşti (alarmat între orele 2350-0140), unde au fost semnalate de aparatele W├╝rtzburg în perioada temporară 007-020. Unul dintre avioane, rătăcindu-se, a pătruns
la N-E de Bucureşti în regiunea Urziceni - Colilia - Lehliu, unde a făcut viraje timp de 14 minute, între orele 0016- 0030, apoi s-a îndreptat spre Ciocăneşti - Călărşi - Giurgiu, făcând din nou viraje în regiunea Toporu - sud Alexandria - Piatra şi Vânători între orele 0117-0134, pe unde a şi ieştit din spaţiul aerian al României. Celelalte avioane au evoluat în general în sudul Bucureştiului, în apropiere de Dunăre. Acestea au lansat trei tipuri de manifeste în comunele Negoeşti, Aprozi, Budeşti şi Soldanu (peste 4.000 de exemplare).

Date fiind condiţiile atmosferice, pâclă şi întuneric, Comandamentul Centrului Sensibil Bucureşti, a luat hotărârea să nu lumineze cu proiectoarele şi să nu tragă pentru a induce în eroare avioanele aliate şi a nu le da posibilitatea să descopere obiectivul, operaţiune care a reuşit din plin.

La scurtă vreme, în noaptea de 5/6 decembrie 1943 era înregistrată o altă incursiunea aeriană a inamicului, executată cu aproximativ şase-şapte avioane. Acestea au executat o misiune de recunoaştere, lansând manifeste în judeţele Vlaşca şi Teleorman. De asemenea, s-a presupus că în regiunile cuprinse între localităţile Zimnicea şi Piatra, respectiv Petroşani-Oinacul, avioanele aliate au lansat mine pe Dunăre.

Au fost alarmate oraşele Giurgiu (2335-020) şi Bucureşti (2245-2400), aviaţia de vânătoare intrând în acţiune la ora 2228 (fără nici un rezultat).

Perioada ce face obiectul prezentei comunicări, a fost caracterizată de o frenetică activitate de evacuare a unui numeros număr de persoane din Bucureşti (aproximativ 45.000 urmau să fie cazate numai în fostele judeţe Argeş şi Muscel), format atât din persoane particulare, cât şi din oficialităţi aparţinând diverselor ministere.

Aceeaşi situaţie era şi în Germania, conform raportului informativ al ataşatului militar român la Berlin, lt.col. Eugen Tilichi din 22 octombrie 1943. Potrivit acstuia, din personalul administrativ nu mai rămăsese în capitala germană sau în oraşele mai frecvent bombardate decât strictul necesr pentru asigurarea unei permanenţe, restul fiind scos în localităţile din apopierea oraşelor: "Cuvântul de ordine este evitarea pierderilor zadarnice".

În noaptea de 20/21 decembrie era consemnată cea de-a patra incursiune aeriană inamică, fiind a treia pătrundere în spaţiul aerian român în mai puţin de o lună. Cele două avioane inamice au fost semnalate la Petroşani, pe Dunăre(2340), unde au evoluat timp de 50 de minute între localităţile Tr. Măgurele şi Giurgiu. În intervalul orar 0035-0135, aceste avioane au urmat itinerariul: Alexandria- Roşiorii de Vede - Titu - Găeşti - Periş - Afumaţi - sud Jilava - comuna Lacul Greaca - Olteniţa, după care au ieşit din spaţiul aerian românesc. După 25 de minute, aceleaşi avioane revin şi evoluează în intervalul orar 0205-0240 între Olteniţa şi Călăraşi, îndreptându-se ulterior spre bazele proprii.

Artileria antiaeriană nu a tras în nici una din regiunile survolate, stând însă tot timpul în "atenţie mărită", iar aviaţia de vânătoare de noapte nu a decolat, datorită ceţei ce se afla la nivelul solului.

Din 30 decembrie 1943 a intrat în vigoare Ordinul M.St.M. - Secţia Operaţii cu privire la funcţionarea alarmelor aeriene. Oraşele trebuia să fie alarmate cu 10 minute înainte de prezenţa avioanelor inamice la verticala lor, adică la distanţa de 80 km. În localităţile centre industriale alarma era precedată de prealarmă (care era dată telefonic numai industriilor interesate) - semnale speciale de atenţie mărită de trei grade: gradul I - numai pentru regiunea petroliferă, gradul II - când inamicul se afla la 40 de minute de centrul sensibil = 270 Km, şi gradul III - când inamicul se afla la 20 de minute de centrul sensibil = 130 Km.

Într un Comunicat din 5 ianuarie 1944 al şefului M.St.M. - generalul Ilie Şteflea -, se făcea constatarea plină de îngrijorare că inamicul executase în ultimul timp bombardamente repetate cu formaţiuni puternice în Bulgaria şi că avioane inamice au atins şi chiar depăşit linia Dunării. În aceste condiţii se făcea aprecierea că oricât de bine apărat ar fi un oraş ori un obiectiv industrial, avioanele inamice, graţie superiorităţii numerice, tot ar putea ajunge deasupra lui şi bombarda. În atare situaţie, măsura cea mai indicată era de întărire a apărării pasive în teritoriu.

Totodată, au fost înmulţite controalele având ca obiect respectarea normelor de apărare pasivă, un exemplu constituindu l camuflarea luminilor noaptea.
Aceste controale (şi nu numai de camuflarea luminilor noaptea), erau motivate de tot mai numeroasele incursiuni aeriene inamice, aşa cum avea să fie şi cel din ziua de 10 ianuarie 1944. Deşi acesta părea să fie primul raid mai serios după cel de la 1 august 1943, datorită celor aproximativ celor 200-250 de aparate Liberator ce se îndreptau spre România, el s-a dovedit a fi numai un raid de intimidare. Aceasta deoarece, grupul de Liberatoare a făcut cale întoarsă atunci când mai erau doar 60 km până la Calafat (ora 1307). Un singur avion de vânătoare american - Lightning - a atins şi depăşit linia Dunării, ajungând deasupra oraşului Giurgiu (1420) unde a fost luat "în colimator" de către artileria antiaeriană grea. Alarma a sunat numai la Ploieşti şi Giurgiu (motivul fiind că la ora 1430 artileria antiaeriană de la Ruciuc a deschis focul asupra vânătorului american). Vânătoarea română a dat numai "atenţia" pentru Regiunea a III-a Aeriană (Muntenia şi Dobrogea).

Chiar dacă pentru România acest raid dăduse naştere încă unei alarme false, nu acelaşi lucru se poate spune în privinţa capitalei bulgare, care a fost puternic bombardată. Atacul aerian a fost considerat de către diplomaţii români acreditaţi la Sofia - Ion Christu şi Ghiţă Ionescu - "de proporţii covârşitoare atât în ceea ce priveşte numărul de proiectile lansate, cât şi a dorinţei atacatorilor de a nu cruţa nici un cartier şi de a aduce maximum de stricăciuni în sectoarele populate ale oraşului".

Luna ianuarie se încheia cu incursiunea aeriană aliată din noaptea de 27/28. Cele aproximativ trei-patru avioane inamice, având misiune de recunoaştere, au fost semnalate la ora 0149 la Plevna, iar la ora 0151 se aflau deja la, Lacurile Oltului înaintând spre Est. În continuare, avioanele Aliate au fost semnalate de posturile de pândă aflate de-a lungul Dunării, între Zimnicea şi Giurgiu, după care au ajuns în regiunea Bucureşti (Fierbinţi - Urziceni - Ciopriceni). Imediat după aruncarea manifestelor intitulate "România la răscruce", avioanele s-au îndreptat spre vestul ţării, trecând prin regiunea Roşiorii de Vede - Costeşti (0325 - 0330), fiind semnalate, de asemenea, şi la Craiova (0345).

Datorită vastului teritoriu survolat, Comandamentul Aero a trimis în întâmpinarea inamicului 17 avioane de vânătoare de noapte ("mistreţi") Messerschmitt-110 la ora 0255, care nu au întâlnit însă inamicul.
Aceasta avea să fie ultima incursiune inamică până la declanşarea atacurilor aeriene sistematice la 4 aprilie 1944.

Având experienţa raidului de la 1august 1943 şi cunoscând, de asemenea, şi rezultatele raidurilor aliate asupra Sofiei şi Budapestei, la jumătatea lunii februarie Statul Major al Aerului crea Grupul 9 Vânătoare, formaţie de elită a aviaţiei române, adunând la un loc cei mai buni 32 de piloţi pe care România i-a avut în al doilea război mondial. Prin Ordinul de Zi Nr. 164/13 februarie 1944, cpt. av. Al. Şerbănescu, asul aviaţiei române, era numit comandant al acestui grup. Valoroşii săi membri, piloţi pe avioanele Messerschmitt 109 G, erau cei care în vara acestui an aveau să iasă înaintea bombardierelor americane, obţinând strălucite rezultate.

Parafrazând pe căpitanul Traian Petroi, "o aviaţie, chiar mai puţin numeroasă, dar de bună calitate, cu piloţi bine pregătiţi şi bine utilizată acolo unde trebuie, poate face faţă şi învinge o aviaţie cu mult mai numeroasă, dar mai puţin omogenă şi combativă şi poate realiza succese mari atât în câmpul strategic, cât şi în cel tactic.(...)

Paginile de vitejie se înscriu în istoria popoarelor, nu de armate numeroase, ci de oştirile mai strâns legate sufleteşte, mai bine pregătite, şi conduse mai înţelepţeşte, căci nu numărul ci calitatea este esenţa eroismului legendar".



Gherghina, I., Narcis, Aspecte inedite privind incursiunile americano-britanice deasupra teritoriului României în perioada octombrie 1943-martie 1944, în Omagiu istoricului Florin Constantiniu, Focşani, Ed. Pallas, 2003, p. 497-507;


Împărtăşeşte pagina pe...
« înapoi

© 2003 - 2017 Aspera ProEdu. toate drepturile rezervate. realizat de bratech.ro
Vanzare case, apartamente, terenuri, inchiriere garsoniere, spatii comerciale