site realizat din iniţiativa şi cu spijinul Fundaţiei Aspera ProEdu

pagină de istorie, tehnică şi educaţie aviatică română
 
pagina principală
contribuţiile d-voastră »
publicaţii »
învăţământ aviatic »
idei de start
asociaţii şi fundaţii »
dicţionar de personalităţi
dicţionar de termeni
link-uri utile
hartă site
contact
cartea de oaspeţi
forum

Noutăţi

nu există noutăţi

Descarca Adobe Acrobat Reader Descarca WinRAR

Vizitatori unici:
495350


Contribuţiile d-voastră » Articole

Narcis GHERGHINA
6 mai în istoria Argeşului



Dacă motivele pentru care România a fost timp de cinci luni de zile ţinta principală a aviaţiei Aliate sunt foarte bine cunoscute, nu acelaşi lucru se poate spune despre atacurile aeriene asupra judeţului Argeş şi mai cu seamă a aceluia din 6 mai 1944.

Sumarul atac din 5 mai 1944 nu avea să fie, din păcate pentru noi, decât preludiul marelui raid din 6 mai 1944. Cvadrimotoarele americane decolate de la bazele lor din sudul Italiei, de la Brindisi – Foggia, aveau ca ţintă prioritară pentru această zi oraşele Câmpina, Turnu Severin, Braşov, Craiova şi... Piteşti.

La Câmpina au fost numărate 30 de avioane care au atacat oraşul. La ora 1130 Braşovul a fost atacat de 3 valuri de Liberatoare şi Fortăreţe Zburătoare venind dinspre Câmpulung şi de alte 6 valuri venind dinspre Făgăraş. Au fost bombardate triajul C.F.R., distribuţia de petrol, uzinele I.A.R., Flotila 1 de Bombardament ş.a.. În jurul orei 1112, 24 de avioane Moschito zburând la altitudinea de 6.500-7.000 m au executat o recunoaştere la Reşiţa pentru ca apoi să ia spre însoţire formaţiunile de bombardiere care se întorceau la bazele din Italia.

Pe plan local, înainte de a da curs desfăşurării acestui bombardament, cel mai sângeros din istoria celui de-al doilea război mondial pentru oraşul Piteşti prin numărul mare al victimelor făcute, consider necesar a zugrăvii o imagine a oraşului aşa cum arăta el în timpul războiului. Mai întâi trebuie spus că actualele cartiere Trivale, Prundu şi Găvana erau pe atunci simple comune limitrofe Piteştiului şi că oraşul propriu-zis se întindea de la Spitalul I.C. Brătianu, din dreptul actualei străzi Maternităţii, şi până la depoul C.F.R.

Principala stradă a oraşului se numea Brătianu, numită pe vremuri Uliţa Boierească şi care alături de strada Şerban Vodă, fuseseră cele dintâi drumuri croite în Piteşti. În capătul acestei străzi se afla spitalul Brătianu construit pe terenul donat de Tudorache Brătianu, fiul lui Dincă Brătianu şi frate cu Ion Brătianu. În mijlocul curţii se afla casa lui Tudorache Brătianu care mai exista în mijlocul construcţiilor spitalului şi care fusese renovată. În curtea vastă din faţa casei, Tudorache Brătianu care fusese şi prefect de Argeş, fiind pasionat de cai, făcuse manej pentru cai.

În casele pe atunci proprietate a avocatului Ioan Naumescu, locuise familia Costică şi Savastiţa Vărzaru. În această casă fusese găzduit regele Carol I la venirea sa în România în anul 1866, care după încoronarea din 1881 vizitase iar Piteştiul.

Fotache Tomescu construise o impunătoare case boierească unde ulterior fusese instalată şcoala primară numărul 2 de fete. La data construirii, era considerată a fi una dintre cele mai frumoase case boiereşti, dar în anii războiului aceasta ajunsese o clădire insalubră şi improprie pentru o şcoală.

Pe locul unde fusese construit liceul industrial, fusese odinioară proprietatea familiei Maria şi Andrei Borsănescu. Casa aflată în mijlocul unei curţi vaste a fost donată împreună cu terenul aferent Primăriei oraşului Piteşti, în scopul de a se clădi un spital de copii, aceasta mai ales datorită faptului că familia posesoare nu a avut parte de copii. În această clădire funcţionase primul pension de fete, condus de un francez şi apoi de Josephina Ott. Primăria schimbase însă dorinţa donatorilor şi a dăruit terenul pentru liceul industrial de fete.

La rândul său, parcul din Trivale fusese construit de Mihail Manolescu, mulţi ani prefect al judeţului Argeş, care fusese fascinat de frumuseţea pădurii. Pentru a amintii urmaşilor de trecerea acestuia prin aceste locuri, Elisa Chiriţescu (fostă institutoare în Bucureşti şi la data aceea pensionară în oraşul Piteşti) după o muncă colosală, a realizat cu contribuţia cetăţenilor oraşului, o statuie a lui Manolescu pe care a amplasat-o în parcul Trivale în anul 1933. Statuia în bronz, opera sculptorului Onofrei, costase la vremea aceea 181.000 lei.

Dintre clădirile existente atunci mai fiinţează şi astăzi Primăria (actuala Galerie de Artă), Liceul I.C. Brătianu, Şcoala Normală de Învăţătoare (actuala Universitate din Piteşti), Prefectura (actualul Muzeu Judeţean), Liceul de Fete (actualul liceu Zinca Golescu), Tribunalul (actuala Bibliotecă Judeţeană), Spitalul Brătianu, ş.a.

În oraş, alarma a fost dată la ora 1045. Era zi de sâmbătă şi de târg totodată. Târgul se ţinea în zona numită Zăvoi, actualmente ştrandul oraşului, şi acolo aveau să fie numărate cele mai multe victime. Bombardamentul propriu-zis s-a desfăşurat în intervalul orar 1145-1200 de cca. 80 de avioane cvadrimotoare, timp suficient pentru a da naştere celei mai mari drame a acestui oraş din istoria sa. Aşa cum avea să se constate ulterior, americanii nu au avut un obiectiv foarte bine stabilit, aşa că vor bombarda mai toate clădirile înalte din oraş, indiferent de instituţia pe care o găzduia – unitate militară, instituţie civilă ori spital.

Pentru americani, atacarea Piteştiului a avut un preţ extrem de mic – două avioane doborâte: două la Suslăneşti – Muscel şi unul la Topoloveni – Muscel , fiind capturaţi 12 membrii din personalul de bord al avioanelor.
De cealaltă parte, preţul a fost enorm pentru o comunitate urbană aşa de mică cum era Piteştiul. În oraş au căzut cca. 280 de bombe, "Valul nimicitor" mergând de la liceul Brătianu şi până la depoul C.F.R. A fost lovită cu precădere partea centrală şi partea dinspre râul Argeş a oraşului – locul numit Zăvoi. Străzile cel mai greu lovite au fost Tudor Vladimerescu, cu toate perpendicularele, Sf. Vineri, Regina Maria şi Piaţa Episcopiei.

Clasificând distrugerile clădirilor în funcţie de autoritatea de care era patronată se ajunge la rezultatul: unităţi militare afectate: Divizia a III-a Infanterie (avariată), Regimentul I Vânători (avariat), Legiunea de jandarmi (localul în parte avariat), Spitalul militar de Zonă Interioară nr. 116 (distrus), Cercul Militar (avariat); autorităţi civile: liniile gării Piteşti (distruse), localul gării, depoul de locomotive C.F.R. (pe liniile de cale ferată au căzut 18 bombe ele fiind întrerupte de la Uzina Electrică a oraşului şi până dincolo de depoul de locomotive. A fost lovit şi podul peste râul Argeş din satul Bănănăi ce făcea legătura dintre Piteşti şi Goleşti, circulaţia restabilindu-se însă în 48 de ore), biserica Sf. Nicolae (distrusă în parte), şcoala primară C.F.R.(distrusă), dispensarul C.F.R. (distrus), cazarma gardienilor publici (avariată), abatorul comunal (distrus); Instalaţiile oraşului: conducta de apă spartă în foarte multe locuri (nefuncţională), lumina electrică (nefuncţională), telefoanele în oraş (nefuncţionale), cele interurbane reparate numai parţial. Clădiri şi întreprinderi particulare: fabrica Ţesătoria Română (parţial distrusă), atelierele Nicht (distruse), atelierele Schweitzer (distruse), case particulare complet distruse 156, case parţial distruse 163, case avariate 250, case arse 5, case nelocuibile din cauza avariilor uşoare 256.

Două instituţii ale oraşului merită câteva menţiuni, iar primul care o merită cu prisosinţă este Spitalul militar de Zonă Interioară nr. 116 din incinta liceului I.C. Brătianu. Acesta fusese înfiinţat în data de 31 iulie 1941 conform Ordinului Marelui Cartier General, Eşalonul II, Secţia I cu nr. 105413/1941 şi funcţiona în două imobile: şcoala normală de fete (actuala Universitate) şi în internatul liceului Brătianu. În urma avizului primit din partea primarului Ion Steriopol (fost director la liceul I.C. Brătianu, profesor de limba şi literatura franceză) din 3 mai 1944, Societatea Naţională de Cruce Roşie se muta în internatul liceului Brătianu lăsând loc liber desfăşurării activităţii didactice în localul Şcoli Normale de fete.Aici a fost surprins de atacul barbar al americanilor, care sfidând orice moralitate au bombardat un local al Crucii Roşii. Asupra stării deplorabile în care se găsea spitalul imediat după bombardament, relevantă este constatarea Lt. rez. Vasile Gheorghe, şeful administrativ al Spitalului de Zonă Interioară nr. 116 din 7 mai 1944:

"În ziua de 6 mai 1944, între orele 1130-1200 s-a desfăşurat un bombardament de aviaţie inamică asupra oraşului Piteşti, cu care ocazie s-a distrus partea dinspre vest a localului Liceului I.C. Brătianu din Str. Regina Maria, în care era instalat Spitalul Z.I. 116 din cauza unor bombe care au căzut din plin.
Întreaga aripă a clădirii a fost dărmată până la temelie, unde au fost prinse marea majoritate a materialelor cu care Spitalul era înzestrat. De asemenea s-au distrus şi deteriorat din cauza suflului sau a cărămizilor aruncate de suflu.

Dintre dărâmături s-au putut salva o parte din materiale, rămânând complet distruse şi lipsă materialele ce urmează a se stabili după ce vor fi înlăturate complet dărâmăturile".

Ulterior, spitalul va fi mutat din Piteşti în comuna Vâlcele. Aripa liceului I.C. Brătianu care a fost distrusă la acest bombardament, va fi reconstruită în anul 1951 dar după un alt plan. Anul reconstrucţiei încă se mai poate vede şi astăzi, în locul în care altădată era intrarea în acea aripă, având la exterior o scară aidoma celor trei existente în prezent în curtea interioară a liceului.

Tot în incinta acestui liceu, cu ocazia refugiului, Inspectoratul şcolar al Regiunii Iaşi depozitase întreaga sa arhivă. Datorită bombardamentului din această dată, arhiva a fost în pericol de a fi distrusă în totalitate, dar numai datorită dârzeniei şi spiritului de sacrificiu, pompierii piteşteni au reuşit să o salveze. Pentru acest lucru, directorul Inspectoratului Iaşi, P. Todicescu, prin adresa nr. 10863/15 mai către Grupul I pompieri Piteşti scria următoarele despre această secţie aflată sub comanda Lt. Agemolu Gabriel:

"Avem onoarea a vă aduce prin prezenta, mulţumirile şi recunoştinţa acestui Inspectorat evacuat la Piteşti, pentru munca, abnegaţia şi spiritul de sacrificiu depusă de unitatea de pompieri Piteşti de sub comanda Dvs.
Cu ocazia bombardamentului din ziua de 6 mai crt. din cauza bombelor aruncate asupra liceului I.C. Brătianu, toată arhiva şi averea inspectoratului şcolar Iaşi depozitate în acel imobil au fost salvate de la o distrugere sigură prin incendiere, datorită intervenţiei prompte şi energice a secţiei de pompieri Piteşti, care prin spiritul de jertfă al oamenilor a lucrat la stingerea incendiului şi în timpul alarmelor ulterioare, făcându-şi
datoria de ostaşi ai sacrificiului.

Primiţi D-le Comandant, mulţumirile şi recunoştinţa noastră, cu rugămintea ca cele de mai sus să fie aduse la cunoştinţa comandanţilor şi trupei de pompieri."

Dar istoria zilei de 6 mai pentru liceul I.C. Brătianu nu se încheie aici. Conform mărturiei D-lui Prof. Acad. Gabriel Ştrempel – director al Bibliotecii Academiei Române, în ziua de 5 mai 1944 refugiaţii transilvăneni, din care făcea parte şi D-sa, aflaţi în incinta liceului Brătianu, au primit ordin să părăsească oraşul Piteşti şi să se întoarcă la Sibiu. Respectând întocmai ordinul primit, refugiaţii au părăsit Piteştiul, dar pe drum, mai exact în gara de la Piatra Olt, valuri de avioane inamice s-au repezit în picaj asupra trenului. Dacă asupra trenului nu a fost tras nici măcar un singur glonţ, aceleaşi valuri de avioane aveau să facă ravagii la Piteşti. Concluzia acestui fapt este că dacă aceşti refugiaţi mai întârziau măcar o singură zi, nici unul nu ar mai fi fost în viaţă la sfârşitul zilei de 6 mai.

Cea de-a doua menţiune se referă la Reg. 1 Vânători unde au fost complet distruse sala de mese, bucătăria de vară şi grajdul de vite. Totodată au fost grav avariate pavilionul trupei (litera C), baraca demontabilă nr.1, grajdul de cai, spălătoria trupei, remizele de trăsuri şi barăcile fixe. Geamurile au fost sparte , ferestrele distruse, zidurile crăpate la pavilionul mare cu etaj, poligonul de zid pentru tragere redusă şi pavilionul litera I.

Valoarea tuturor pagubelor ce nu formau obiective militare cauzate de aviaţia anglo – americană în ziua de 6 mai se ridica la 1.975.000.000 lei pagube imobiliare, 55.000.000 lei pagube mobiliare şi 65.000.000 lei pagube în mărfuri. Totalul pagubelor se ridica la 2.095.000.000 lei
Astfel, în urma bombardamentului asupra oraşului Piteşti au fost distruse total, parţial, avariate şi devenite nelocuibile din cauza avariilor uşoare 830 de clădiri, adică 18% dintr-un total de 4500 de clădiri particulare şi de stat. Procentajul bombelor căzute pe obiectivele nemilitare, faţă de obiectivele militare dintr-un total de 280 de bombe aruncate asupra oraşului era de 2,8% căzute pe obiectivele militare şi de 97,2% căzute pe obiective nemilitare (case de locuit). Populaţia devenită sinistrată în urma acestui eveniment număra 4.150 oameni, adică 14% dintr-un total de 30.000 de locuitori. Concluzia desprinsă de autorităţi a fost aceea că bombardamentul nu a fost executat din punct de vedere militar, ci din punct de vedere al terorizării populaţiei.

După 15 minute de bombardament, Piteştiul îşi număra victimele. Au fost înregistraţi 191 de morţi, dintre care 94 bărbaţi, 68 femei şi 29 copii. Din cei 94 bărbaţi ucişi 13 erau militari – un ofiţer, 2 subofiţeri şi 10 grade inferioare; au fost rănite 119 persoane, dintre care 40 bărbaţi, 60 femei şi 19 copii. Au fost pansate şi lăsate la domiciliu 453 de persoane. Acum se înţelege de ce colegii bombardierilor americani, vânătorii, le spuneau acestora "baby killer" – ucigaşii de copii.

Despre acest atac inuman al aviaţiei americane avea să se scrie multe zile şi în presa locală. Ilustrativ în acest fel este articolul apărut în ziarul Argeşul din 21 mai 1944 intitulat "Ne-au bombardat...":

Cetăţenii mai credeau în miracolul umanităţii şi se bazau pe recunoştinţa noastră faţă de puterile apusene: "n-au ce bombarda la Piteşti" (s.n.). Şi în adevăr nu aveau ce.

Dar cavalerii civilizaţiei de peste ocean din această epocă de trist cataclism social au găsit obiective şi la Piteşti. Mercenarii aerului trebuiau să-şi adauge la opera lor de distrugere şi câteva ţeste sfărmate de-ale copilaşilor, femeilor şi bătrânilor, şi s-au năpustit "cu vitejie" (s.n.) asupra unei populaţii paşnice ai căror fii luptă în Răsărit pentru apărarea civilizaţiei, a drepturilor la viaţă, pentru biserică, pentru existenţă, pentru un scop pe care poate mâine îl vor proslăvii şi iankeii.

Printre cele câteva sute de victime ale atacului terorist se numără şi câteva personalităţi locale: au luat calea veşniciei eminentul prof. Neculai Pariza, fost director al liceului Brătianu – macedonean de origine cu un trecut de luptă printre cele mai frumoase pe tărâmul românismului; profesoara Sevasta Stavrache, directoarea Şcolii normale de fete, dr. I. Moldovanu şi ziaristul Georgică P. Martinescu (în vârstă de 33 de ani director proprietar al ziarului "Presa" din Piteşti înfiinţat în anul 1929).

Dar celelalte victime? Câte dureri, câte visuri distruse, câţi copilaşi nevinovaţi aruncaţi în ghearele morţii? Câţi copii rămaşi să-şi croiască drum în viaţă fără puterea ocrotitoare a tatălui şi fără pieptul de mamă? Câte bunuri distruse, rezultatul unor îndelungate chiverniseli, cu roboteală şi trudă din generaţie în generaţie?

Doliul abătut asupra oraşului Piteşti este doliul întregului popor românesc pentru că aici şi aiurea – nefiind nici un obiectiv militar, acest oraş a fost ales ca o reprezentanţă a cuminţeniei româneşti, ca un centru care în trecut şi în prezent a dat Patriei elite la răscruce de istorie românească".

Alarma în oraşul Piteşti a încetat la ora 1430.
Însă aceasta era situaţia doar pentru oraşul Piteşti. În comuna Găvana au căzut 102 bombe, dintre care câteva în sat. Au fost distruse 8 case şi s-au înregistrat 3 morţi şi 10 răniţi. În comuna Prundu au căzut 15 bombe, distrugând o casă, avariind alte 5, făcând un mort şi 3 răniţi. În comuna Valea Ursului, satul Glâmboc, au căzut 15 bombe omorând doi copii şi rânind pe un altul, distrugând complet două case şi avariind alte 5.În comuna Drăganu au fost aruncate 7 bombe, dintre care două nu vor exploda, omorând două oi şi un porc.

Alarma în oraşul Câmpulung Muscel s-a dat la ora 1050. De la ora 1147-1215, cca. 350 de avioane au zburat pe deasupra oraşului din direcţia V către N-E (Braşov). Începând cu ora1215 avioanele inamice au început să se înapoieze pe acelaşi traseu.

În urma luptelor aeriene au fost doborâte două avioane americane, unul în apropiere de comuna Suslăneşti şi unul în comuna Topoloveni. Amândouă au fost opera slt. Constantin Baltă din cadrul Şcolii de Vânătoare pe avioane de război de la Braşov. Născut la 6 august 1920 în comuna Bivol din judeţul Dorohoi, în scurta-i activitate de război, acest tânăr aviator făcuse dovada în nenumărate rânduri a deosebitei sale priceperi şi a spiritului său de sacrificiu, motiv pentru care poseda decoraţia "Crucea de Fier" calasa a II-a şi fusese propus pentru decorarea cu Ordinul "Virtutea Aeronautică" cu spade clasa Crucea de Aur.

Datorită acestor două victorii, au fost prinşi 12 aviatori americani: 6 în comuna Budişteni, 2 în comuna Lăicăi şi 4 în comuna Jugur.Ca materiale lansate au fost găsite 23 de rezervoare de benzină goale.

Situaţia se va menţine tensionată şi în zilele următoare, dar până la sfârşitul lunii mai locuitorii Piteştiului nu vor mai simţii teama bombelor lansate. Întreaga suflare a oraşului a "pus umărul la treabă" pentru a da o mână de ajutor celor afectaţi. Cele dintâi îngrijiri răniţilor au fost date de echipele de A.P. de sub conducerea şefului acestei secţii – Florin Bâlea – care având concursul populaţiei, a premilitarilor şi a Garnizoanei locale a reuşit să scoată morţii de sub dărâmături, celor complet săraci Primăria dăruindu-le sicrie în mod gratuit.

Reg. 1 Vânători a pus la dispoziţia Primăriei o echipă compusă din 70 de soldaţi cu care a fost dislocată Str. Fraţii Goleşti. În acelaşi fel Garnizoana oraşului a pus la dispoziţia edililor oraşului o echipă compusă din 28 de oameni. Aceştia au ajutat la săparea a 7 gropi pentru soldaţii decedaţi din cadrul Diviziei în cimitirul local şi a unei gropi comune pentru alţi 12 morţi.

În intervalul 6-12 mai au lucrat pentru degajări 300 de soldaţi de la corpurile de trupă din Garnizoana Piteşti. De la 6 mai au lucrat câte 300 de oameni, cu echipe de schimb de la Batalionul 17 Vânători de munte. Această situaţie se va menţine până în 25 mai când unităţile din Garnizoană au primit recruţi care trebuiau instruiţi.

Circulaţia vehiculelor şi a pietonilor a fost întreruptă pentru un timp din cauza dărâmăturilor şi a apei ce a inundat străzile. Conductele de apă fiind sparte în mai multe locuri, ele nu au putut fi folosite pentru alimentarea oraşului cu apă, populaţia fiind nevoită să folosească fântânile naturale. Nici lumina electrică şi nici telefoanele nu funcţionau din cauza distrugerii reţelelor în mai multe puncte. Sirenele erau totuşi în stare de funcţionare. Deşi populaţia n-ar mai fi vrut să le audă niciodată, importanţa lor era covârşitoare şi deci acceptate ca fiind un rău necesar. Activitatea oraşului a fost grav perturbată de aceste atacuri, alarmele deprimând populaţia, întrerupând des producţia în oraş şi făcând pe mulţi funcţionari să părăsească localitatea.

O caracterizare obiectivă a stării de spirit a populaţiei o face şeful poliţiei oraşul Piteşti în ziua de 8 mai 1944:

"Starea de spirit a populaţiei este foarte îngrijorătoare. Deprimaţi de situaţia în care se găsesc de a fi supuşi celor mai nemiloase terori din partea inamicilor noştri din Apus, parte din cetăţenii Oraşului se plâng unii altora de neputinţa în care ne găsim de a nu opune acestor inamici nici un fel de contramăsură şi opinează în acelaşi timp pentru suportarea oricăror sacrificii, numai să se găsească o soluţie pentru a scăpa de această teroare aeriană".

Într-o "Situaţie" a Primăriei Piteşti se arată că majoritatea populaţiei oraşului s-a dispersat în comunele vecine, din această cauză încasările reducându-se simţitor. Tot datorită bombardamentelor, târgurile săptămânale se închideau la ora 10, sătenii nemaivenind la târg pentru tranzacţiile de vite.

Datorită acestui nefericit eveniment, populaţia Piteştiului, ca de altfel şi cea din celelalte oraşe ale ţării, avea să petreacă, ziua naţională din data de 10 mai (ziua declarării independenţei statale în 1877) în doliu.



Gherghina, I., Narcis, 6 mai în istoria Argeşului, în Argessis. Studii şi Comunicări. Seria Istorie X, Piteşti, 2001, p. 395-403;


Distribuie pagina pe...
« înapoi

© 2003 - 2019 Aspera ProEdu. toate drepturile rezervate. realizat de bratech.ro
Vanzare case, apartamente, terenuri, inchiriere garsoniere, spatii comerciale