site realizat din iniţiativa şi cu spijinul Fundaţiei Aspera ProEdu

pagină de istorie, tehnică şi educaţie aviatică română
 
pagina principală
contribuţiile d-voastră »
publicaţii »
învăţământ aviatic »
idei de start
asociaţii şi fundaţii »
dicţionar de personalităţi
dicţionar de termeni
link-uri utile
hartă site
contact
cartea de oaspeţi
forum

Noutăţi

nu există noutăţi

Descarca Adobe Acrobat Reader Descarca WinRAR

Vizitatori unici:
442884


Contribuţiile d-voastră » Articole

Narcis I. GHERGHINA
Bombardamentele germane asupra Bucureştiului: 23-26 august 1944



Momentul de la 23 august a scos în evidenţă, o dată în plus, caracterul spontan al acţiunilor întreprinse de poporul român în situaţii de criză, în cadrul cărora armata a jucat de departe rolul determinant.

Arestarea celor doi Antoneşti la Palatul Regal în după-amiaza zilei de 23 august avea să schimbe cursul unui război început de România cu trei ani în urmă şi care, privit retrospectiv, nu adusese beneficiile sperate de statul român. Tot ceea ce fusese câştigat iniţial, a fost pierdut către această dată terminus, iar în acest moment ţara se găsea într-o situaţie chiar mai dificilă decât la intrarea în război alături de Germania nazistă.

În urma acestui act, Grupul german de armate care apăra zona dintre Carpaţi şi Manrea Neagră se afla în mijlocul unei ţări devenită ostilă, căile de comunicaţie cu spatele armatei devenind nesigure. Drumul spre Bulgaria, Iugoslavia de Est şi Ungaria era liber. De asemenea, Dunărea devenea deschisă armatei roşii, iar câmpia ungară şi Budapesta intrau direct în vizorul armatelor sovietice. Ruperea relaţiilor amicale dintre România şi Germania însemna totodată ameninţarea diviziilor germane din Grecia, în condiţiile în care unităţile germane din Iugoslavia erau angajate în puternice confruntări cu forţele lui Tito.

Actul înfătuit de români năruia în totalitate planurile conducătorului nazist, aflat la cartierul său general de la Rastenburg. Hitler concepuse o serie de planuri ce urmau să fie cuprinse într-o directivă de operaţii privind Balcanii, cu scopul de a asigura spatele Grupului de armate "Ucraina de Sud", de a preveni un atac anglo-american din această direcţie, de a intensifica acţiunile împotriva armatei populare iugoslave şi a forţelor de rezistenţă albaneze şi greceşti, sau cel puţin de a le ţine în şah, în condiţiile ofensivei sovietice declanşate la 20 august pe frontul Iaşi - Chişinău şi ale pregătirilor aliaţilor occidentali de a iniţia noi operaţii în Italia spre capul Adriaticii.

Pe acest fond, la cartierul general al Führerului sosea vestea arestării mareşalului Antonescu. În noaptea de 23/24 august, tensiunea la comandamentul german atingea paroxismul. Acţiunea română – comparabilă cu o lovitură de fulger – a dat naştere unei serii de ordine interminabile, aprobate şi apoi revocate, situaţia demonstrând surpriza totală a germanilor. În ciuda acestei situaţii, Hitler a avut o poziţie fermă asupra unui punct de importanţă crucială în desfăşurarea ulterioară a operaţiunilor: aplicarea fără întârziere a planului Margarethe II, reprezentând ocuparea militară a României. Ordinul său era categoric şi nu suporta nici o contrazicere: "Arestaţi imediat camarila trădătorilor; înăbuşiţi eventuala răscoală. Formaţi un nou guvern prezidat de un general filogerman".

În acelaşi timp, la Bucureşti, reprezentantul Germaniei – Manfred von Killinger – aflat într-o audienţă la regele Mihai I, ameninţă cu "fulgerul răzbunării", declarând că va transforma România "într-o baie de sânge".

În zorii zilei de 24 august, Alfred Jodl – şeful Înaltului Comandament German – confirma telefonic ordinul lui Hitler, făcând cunoscut că "dacă se mai aşteaptă o să iasă tare prost"; ca urmare a acestei comenzi, generalul Hans Friessner – comandantul Grupului de armate "Ucraina de Sud", dădea dispoziţiuni urgente generalului Alfred Gerstenberg – comandant al aviaţiei germane din România şi responsabil cu producţia de petrol din zona Văii Prahovei – "să declanşeze imediat acţiunea".

În dimineaţa aceleiaşi zile, postul de radio german Ilse II emitea mesaje către populaţia şi armata română, avertizându-le că "la cel mai mic gest de opunere se va răspunde imediat cu asprime şi energie". Pe măsura trecerii timpului, ceea ce reprezenta la început simple mesaje de avertizare, s-a transformat în ameninţări făţişe: "Clarificarea situaţiei cere acum o intervenţie energică şi chiar brutală" … "dacă [insurgenţii – n.n.] nu vor înceta imediat lupta, aviaţia germană va ataca". Ilse II atrăgea atenţia populaţiei româneşti că acesta era "ultimul cuvânt", în caz contrar urmând "distrugerea totală". Faptul că toate acestea erau reale şi nu simple ameninţări au constatat-o locuitorii Bucureştiului chiar după încheierea acestui avertisment, când asupra oraşului au fost lansate de către avioanele germane primele bombe.

Încă de la ora 06, circa 10 avioane germane de tip Messerschmitt 110 (în continuare se va prescurta Me) evoluaseră în spaţiul aerian al Capitalei, în sectorul de nord, la altitudinea de 3.000-3.500 m. Ca urmare la aceste survoluri ameninţătoare, Comandamentul Militar al Capitalei a ordonat unităţilor de artilerie antiaeriană aflate în subordine să deschidă focul asupra oricărui avion german care survola oraşul (datorită acestui ordin, piloţii români ce zburau pe avioane de vânătoare de tip german Me 109, aparţinând grupurilor 7 şi 9 Vânătoare – au avut de înfruntat şi ei focul propriei artilerii antiaeriene – aşa numitul friendly fire).

La ora 1035 era dată alarma aeriană, în intervalul orar 1050-1220, numeroase aparate de tip Heinkel 111 (în continuare se va prescurta He 111), Me 110, Junkers 87 (Stuka), protejate de avioane de vânătoare Me 109, bombardând oraşul şi împrejurimile. Pentru mărirea distrugerilor, comandamentul german din România a planificat executarea unui al doilea bombardament asupra Capitalei române, care se produs între orele 1500-1545.

Jurnalul de operaţii al Comandamentului Artileriei Antiaeriene române consemna că "cele mai puternice atacuri au fost date de formaţiuni de bombardiere He 111 venind în valuri de 8-14 aparate şi care au bombardat în special centrul Capitalei".
Bilanţul primei zile a atacurilor aeriene germane asupra Capitalei, executate de aproximativ 80 de avioane, a fost tragic, înregistrându-se: 89 morţi (dintre care 27 femei şi 8 copii), 90 răniţi, 69 case de locuit distruse total, 85 parţial, 96 avariate şi 62 incendiate, toate acestea executate în scopul panicării populaţiei şi împiedicării acesteia de a fi prezentă la activităţile cotidiene.

Pentru destabilizarea activităţii de stat, a împiedicării noului guvern şi autorităţilor să organizeze lupta împotriva armatei germane din Bucureşti şi din ţară, aviaţia germană, din primele atacuri executate în ziua de 24 august, a lovit cu toată furia instituţii de stat, guvernamentale, ale aviaţiei, armatei, ministere şi regi autonome, provocând distrugeri totale, parţiale, grave avarii sau incendii. Între acestea: Palatul Regal, Ministerul Aerului şi Marinei, Inspectoratul General al Jandarmeriei, Şcoala Pregătitoare de Ofiţeri de rezervă, Manutanţa Armatei, Cazarma gardienilor publici, Spitalul Filantropia, Atheneul Român, Fundaţia Regele Carol I, Academia Română, muzeele Th. Aman, şi Gr. Antipa, Institutul de Bizantinologie, Primăria Capitalei, Centrala Caselor Naţionale, Eforia Spitalelor etc. În categoria întreprinderilor şi clădirilor particulare lovite, cu rol important în desfăşurarea activităţilor sociale, au fost distruse total, parţial sau incendiate băncile Românească, de Comerţ Român Ilfov, Mavrogheni, Dichiu, Cerealiştilor; Societăţile Redevenţa, Dacia Română, Banloc, Odesfer, Singer, hotelurile Athénee Palace, Stănescu, Continental, Unirea; Uzinele Lemaitre, Fabrica Leul, Tipografia Bucovina. Reţeaua de alimentare cu apă a fost afectată prin lovirea în 12 puncte a arterelor (20 de conducte), cele mai grave avarii şi distrugeri localizându-se pe străzile Izvor, Şoseaua Pandurilor, Calea Rahovei şi Calea 13 Septembrie. Reţeaua electrică a fost şi ea grav avariată în mai multe puncte, acestea coincizând ca localizare cu avariile produse sistemului de alimentare cu apă. Cablul telefonic de 2.000 de fire din Strada Matei Millo a fost distrus, aproximativ 2.000 de posturi telefonice fiind deranjate.

În cursul aceleiaşi zile, până la amiază, cea mai mare parte a membrilor noului guvern lucrează în subsolul Palatului Regal, sub un puternic bombardament aerian german. Asupra palatului au fost lansate numeroase bombe, care au dărmat o parte a acestuia şi o clădire anexă, ucigând 11 ostaşi din Batalionul de gardă şi dintr-o subunitate a Regimentului 2 care de luptă, ce asigurau paza obiectivului.

Pentru desfăşurarea activităţii, în jurul orei 1400, membrii guvernului s-au mutat în subsolul B.N.R. – care dispunea de un planşeu ce putea rezista impactului unei bombe de 2
tone perfect plasate pe obiectivul vizat (locaţie care fusese pusă la dispoziţie şi mareşalului Antonescu în timpul bombardamentelor americane, dar pe care acesta nu o folosise, din cauza faptului că în timpul acestor atacuri efectua inspecţia diferitelor sectoare aflate sub asediu aerian).

Bombardamentele germane continuă şi în timpul nopţii de 24/25 august, când grupuri izolate de avioane de bombardament şi aparate de vânătoare, constituite din 2-3 aparate, atacă Capitala la intervale de 30-40 de minute. La bilanţul victimelor de peste zi se adaugă 38 morţi (dintre care 5 copii) şi 57 răniţi. Au fost distruse 3 case, alte 19 fiind grav avariate. Au mai fost lovite în plin, producând distrugeri, avarii şi incendii, Ministerul de Interne, Preşedinţia Consiliului de Miniştrii, Ministerul Propagandei, Moara Herdan, Dispensarul Asigurărilor Sociale etc.

În ediţiile de a doua zi cotidienele bucureştene au alocat spaţii ample recentelor bombardamente, titrând cu litere de-o şchioapă: "Atacurile teroriste ale aviaţiei germane asupra Capitalei. Cartiere întregi distruse. Victime, victime şi iarăşi victime. Palatul Regal şi Atheneul Român, lovite de bombele inamicilor", "Populaţia capitalei terorizată de aviaţia hitleristă". Articolele relatau pe larg momentele de groază trăite de populaţia Bucureştiului în ultimele ore: "Începând de ieri dimineaţă, capitala a fost supusă celui mai groaznic bombardament de teroare, executat de aviaţia germană. Zi şi noapte capitala a fost bombardată în continuu.

Nimic nu a fost cruţat în Capitala acestei ţări care i-a primit şi găzduit. Li s-a oferit mai mult decât visau. Drept recunoştinţă germanii au deslănţuit asupra populaţiei capitalei cea mai cumplită teroare, bombardând în continuu oraşul. N-au cruţat nimic, căci nimic nu-i leagă de acest oraş şi de această ţară.

Palatul Regal a fost în repetate rânduri lovit de bombele inamicilor. Aripa dreaptă este încă în flăcări…, Cişmigiul (…) a fost oribil mutilat de bombele aruncate din avioanele germane…, Opera Română a fost arsă…, Întreaga Stradă Regală era la un moment dat o mare în flăcări".

În timpul zilei de 25 august, formaţiunile aeriene germane au revenit asupra Bucureştiului, lovindu-l în mai multe rânduri: 0730-0900, 1400-1530, 600-1730, obiectivele fiind: zona Băneasa, centrul Capitalei, Chitila etc. Per total, în această zi asupra oraşului au fost lansate – potrivit aprecierilor autorităţilor militare române – 280 bombe explozive şi 114 bombe incendiare. Rezultatul a fost şi de această dată cutremurător: 48 persoane ucise şi 59 rănite, 232 case distruse şi 72 avariate.

Mai dramatic este faptul că pe timpul acestor raiduri aeriene, aviatorii germani observând o vie activitate în jurul şi la spitalul de urgenţă Salvarea, au lansat proiectilele asupra acestuia de la mică înălţime, în ciuda însemnelor de Cruce Roşie înscrise vizibil pe acoperişul instituţiei. "În spital – avea să comenteze a doua zi ziarul Timpul – se aflau mulţi răniţi, femei, copii, bărbaţi. Nici unul n-a scăpat cu viaţă. De asemenea medicii şi infirmierele care se aflau la posturi şi-au găsit moartea sub ruine".

Acest gen de acţiuni au avut darul să cristalizeze în conştiinţa românilor noua situaţie în care se aflau, ajutându-i să se rupă de sentimentele care-i legau până atunci de fostul camarad de arme. Elocvente în acest sens sunt însemnările din acele zile ale generalului aviator Ion Dobran (pe atunci tânăr locotenent în cadrul Grupului 9 Vt. – unitate aviatică de elită aflată în acele momente în apărarea Capitalei): "până seara [24 august – n.n.], Bucureştiul suportă şi un bombardament de He 111 contra cărora nu intervenim. Ce stare de suflet! Asta mă hotărăşte să mă bat împotriva nemţilor (…) Doar e casa mea în joc…părinţii mei…oraşul meu…ce se va întâmpla mai târziu, vom vedea [sb.n.]". Relatările din jurnalul său personal dezvăluie evoluţia sufletească a tânărului aviator de la regretul intervenţiei contra foştilor camarazi de arme, la dorinţa implicării totale împotriva unui inamic cu nimic mai bun decât americanii sau britanicii care bombardaseră oraşele româneşti în teribila primăvară-vară a anului 1944: "(…) două formaţii de He 111 bombardează Bucureştiul. Ridicăm [în aer –n.n.] 8 avioane. Mă uit în jos…e jale…nori de praf şi fum se ridică pe sute de metrii în zona Palatului Telefoanelor, a Ministerului de Război şi a Operei Mici [25 august – n.n.]. Acum nu mai încape nici o îndoială, voi trage fără milă şi…am tras [sb.n.]".

Temerile generalului Hans Friessner că "în cazul bombardării Capitalei României nu se va mai împiedica deschiderea ostilităţilor împotriva tuturor trupelor germane şi a instituţiilor de spate, spitalelor, depozitelor de muniţii, materialelor etc" devenea realitate. Mai mult, "consecinţele – continua fostul comandant al Grupului de armate «Ucraina de Sud» - au fost catastrofale! Trupele române au primit atunci ordinul regelui de a-i considera pe germani ca duşmani, de a intra în luptă cu dânşii şi a-i dezarma. Acea parte a populaţiei României care până atunci nu aprobase pasul funest al guvernului său şi păstra faţă de noi o atitudine loială, şi-a schimbat acum atitudinea. La 25 august, România a declarat război Germaniei! Astfel aliatul de până atunci s-a transformat într-un nou inamic. Haosul îşi atinge apogeul".

În felul acesta, România intra în luptă deschisă cu Germania, dar numai ca răspuns la acţiunile agresive ale Wehrmachtului. Ca urmare a nerealizării vreunui progres în acţiunea de răsturnare a noului guvern şi de remediere a siuaţiei create într-un mod favorabil Germaniei, conducerea nazistă a trimis la Bucureşti, ca înlocuitor al generalului Alfred Gerstenberg, pe generalul Stahel, cel care se specializase la Varşovia în reprimarea acţiunilor insurecţionale.

Acţiunile nou trimisului general nu au diferit cu nimic de cele ale predecesorului său, atacurile aeriene germane continuând atât în timpul nopţii de 25/26 august, cât şi în timpul zilei ce a urmat acesteia (care a consemnat şi ultimul bombardament aerian german asupra Capitalei).
Atacul din timpul nopţii a provocat distrugeri şi avarii mari în zona gării Chitila-Triaj, Atelierelor C.F.R. Griviţa, Bucureştii Noi, pieţei Chibrit, iar cel din timpul zilei a produs distrugeri în zona centrală a Bucureştiului, unde se găseau majoritatea instituţiilor de stat şi particulare, ucigând 7 locuitori şi rănind alţi 22, dărmând total 23 de clădiri, parţial 35 etc. Edificiile mai importante lovite în repetare (unele) Ministerul de Război, Palatul Telefoanelor, Palatul Regal, Mercur, teatrele Naţional (distrus complet), Majestic şi Savoi, Inspectoratul General al Jandarmeriei, hotelul Athénee Palace etc.

Cu toate acestea, atacul aerian din 26 august dezvăluia celor avizaţi dificultăţile cu care se confrunta partea germană. Blocarea căilor de comunicaţie spre Ploieşti, care însemna întreruperea alimentării cu combustibil a avioanelor, dar mai ales atacul celor aproximativ 600 de bombardiere americane decolate din sudul Italiei, asupra forţelor germane din Pădurea Băneasa, diminuase în mod drastic capacitatea de luptă a trupelor naziste din nordul Bucureştiului.

La acestea se adaugă şi acţiunile constante şi pline de îndrăzneală ale aviaţiei de vânătoare române (grupurile 7 şi 9), care au contribuit la apărarea aeriană a Capitalei, subţiind drastic rândurile formaţiunilor inamice. De asemenea, trupele terestre conduse de c-dor av. Anton Marin, care au acţionat în nordul Bucureştiului – zona aerodromurilor Băneasa - Pipera – au avut o conduită exemplară, reuşind ca prin acţiunile lor să stăvilească pornirile trupelor germane, decimându-le efectivul. În felul acesta planurile germane de ocupare a oraşului şi de impunere a unui guvern filo-german erau spulberate.

Aşadar, la finele a trei zile de lupe crâncene, desfăşurate atât în aer, cât şi la sol, Bucureştiul îşi recăpăta liniştea, atât de mult dorită după numeroasele bombardamente începute în luna aprilie 1944 de către aviaţia aliată americano-britanică. Cu toate că rănile adânci aveau să se vindece cu timpul, cicatricele atacurilor aeriene germane încă se mai păstrează şi în prezent (rănile încrustate pe faţada dosnică a Palatului Regal stau încă mărturie a acelor vremuri).



Gherghina, I., Narcis, Capitala României sub bombele germane (23-26august 1944), în "Dosarele Istoriei", nr. 8 (97), 2004, p. 35-38;


Distribuie pagina pe...
« înapoi

© 2003 - 2017 Aspera ProEdu. toate drepturile rezervate. realizat de bratech.ro
Vanzare case, apartamente, terenuri, inchiriere garsoniere, spatii comerciale